Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Pentru a face un episcop

Colocviu cu cardinalul Ouellet

De Nicola Gori

Om al rugăciunii, al vestirii, al mărturiei. Dar mai ales "păstor cu mirosul oilor, adică apropiat de oameni". Aceasta este figura episcopului care reiese din învățătura Papei Francisc, care - subliniază în acest interviu acordat ziarului nostru cardinalul Marc Ouellet, prefect al Congregației pentru Episcopi - nu are "pretenția de a spune lucruri noi", ci are "darul de a scoate în evidență cu forță mai mare acele aspecte la care nu se poate renunța" care constituie inima misiunii episcopale.

Este posibil să se traseze un identikit al episcopului conform indicațiilor Papei Francisc?

Cred că da. Reprezentanților pontificali convocați la Roma anul trecut Pontiful le-a spus că nu are pretenția de a spune lucruri noi. Însă are darul de a scoate în evidență cu forță mai mare acele aspecte la care nu se poate renunța care, în cazul nostru, constituie identitatea episcopului. Întâlnind Congregația pentru Episcopi, în februarie, a specificat câteva trăsături ale figurii episcopilor ca martori ai lui Cristos, oameni ai rugăciunii și păstori. Adesea Papa Francisc folosește imagini care uimesc și transmit cu promptitudine gândirea sa.

Care în mod deosebit?

De exemplu, a spus că episcopul trebuie să fie un păstor cu mirosul oilor, adică apropiat de oameni. Acesta este primul criteriu indicat de Papa pentru alegerea candidaților la episcopat. În afară de asta, să nu aibă o psihologie de "principe", ci să fie părinte și frate, blând, milostiv și, mai ales, răbdător. O altă trăsătură identitară este ca episcopul să trăiască precum un mire al unei Biserici, fără să fie în căutare constantă a alteia, așa încât să se ofere fără calcule umane pentru poporul care i-a fost încredințat. Este vorba de a realiza acea afirmație conciliară "a îngrijirii asidue și zilnice a turmei", așa cum se citește la numărul 27 din Lumen gentium. Asiduitate și cotidianitate sunt condițiile pentru a desfășura cât mai bine slujirea pastorală. Sub acest profil, Papa a reluat de mai multe ori valoarea reședinței, cerută episcopilor încă de la Conciliul din Trento. Așadar, stabilitate. De fapt, episcopii, a reafirmat Pontiful, "să știe să fie în fața turmei pentru a indica drumul, în mijlocul turmei pentru a o menține unită, în spatele turmei pentru a evita ca vreunul să rămână în urmă și pentru că turma însăși are, ca să spunem așa, flerul în găsirea drumului. Păstorul trebuie să se miște așa!". Acesta este stilul cerut pentru a putea face bine vegherea. Iată vigilența: un alt aspect amintit de Papa. Cu alte cuvinte, episcopul trebuie să ajute persoanele să descopere prezența lui Dumnezeu în circumstanțele concrete ale istoriei lor și al vieții lumii, însă fără a ceda în fața mondenității spirituale. Mai mult, dând cel dintâi exemplu de vigilență asupra sieși.

Care este fața Bisericii pe care Papa Francisc încearcă s-o modeleze și prin intermediul numirilor episcopale?

La puține zile după alegerea sa Pontiful a spus: "Cât aș vrea o Biserică săracă și pentru săraci!". Aceasta este o provocare pentru toți creștinii. Păstori și credincioși sunt chemați să se sprijine nu de bogăția mijloacelor și a resurselor pe care le au, chiar dacă sunt utile, ci înainte de toate pe puterea harului Domnului Isus, săracul prin excelență, care a venit pentru a vesti săracilor vestea cea bună. Misiunea Bisericii este cea a lui Cristos. Adesea Papa Francisc vorbește despre Biserică în ieșire. Este evident că el determină Biserica să meargă spre orice realitate cu scopul de a-l duce pe Cristos omului și pe om la Cristos, având predilecție față de cei săraci marcați nu numai de lipsă materială, ci și morală și spirituală. O Biserică, așadar, care nu se concentrează asupra sieși, ci transpare de Cristos mântuitorul lumii. În acest sens merg și numirile episcopilor.

Care sunt criteriile fundamentale ale alegerilor?

Este vorba de a da diecezelor păstori care să valorizeze și să promoveze o pastorație care să ajungă la viața oamenilor. Vor trebui să unească sau să raționalizeze și forțele, însă nu pentru a se închide sau a se plânge de ceea ce nu merge, ci pentru a imprima un elan apostolic reînnoit comunităților ecleziale. Așadar păstori pentru Biserici locale "capabili să încălzească inima". Vorbind episcopilor brazilieni cu ocazia ZMT, Papa Francisc a spus: "O Biserică ce este capabilă să conducă din nou la Ierusalim. Capabilă să însoțească din nou acasă, unde locuiesc izvoarele noastre: Scriptura, cateheza, sacramentele, comunitatea, prietenia Domnului, Maria și apostolii...". Așadar e vorba de păstori care, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt chemați să imprime dinamica misionară a acelui "a ieși", nu pentru a se dizolva în lume sau pentru turism religios scop în sine, ci pentru a-i conduce din nou pe oameni la Biserică, "la marea familie, în care suntem primiți și învățăm să trăim ca niște credincioși și ca discipoli ai Domnului Isus", cum a spus tot Papa Francisc la audiența generală din 25 iunie.

Acest sentiment de "familie" îi cheamă pe episcopi la comuniune între ei și la grijă față de Biserica universală. Este prezentă această dimensiune?

Un semn evident al acestei comuniuni este Sinodul episcopilor, căruia Papa Francisc a voit să-i imprime un nou elan, încurajând o metodologie mai participativă. Un alt semn puternic a fost instituirea Consiliului de cardinali, așa-numitul C9. Este vorba despre cardinali, care provin din diferitele părți ale lumii, pe care Papa i-a ales pentru a-i consulta cu privire la principalele probleme ale conducerii Bisericii universale și pentru a studia reforma Curiei Romane. Aceste două instituții sunt spații deschise de Pontif pentru a se folosi în măsură mai mare de contribuția episcopilor în exercitarea slujirii sale. Sentimentul de comuniune se exprimă și prin alte forme, cu care episcopii se străduiesc pentru necesitățile celorlalte Biserici particulare. În această privință, Conciliul al II-lea din Vatican a subliniat această solidaritate între Biserici ca semn și consolidare a comuniunii existente între ele. Exemplul este dat astăzi de ajutorul pe care Bisericile din Occident îl oferă Bisericilor mai sărace. Un alt semn de solidaritate este trimiterea de preoți misionari fidei donum. Mult timp această mișcare a fost făcută de Bisericile din Europa către Bisericile din Africa și din America Latină. Astăzi, în schimb, mișcarea este din Africa sau din America Latină către Bisericile cu experiență veche. În afară de asta, grija și comuniunea este favorizată de funcționarea conferințelor episcopale naționale și regionale; sau de colaborarea dintre dieceze vecine sau din aceeași provincie ecleziastică care se adună împreună pentru a oferi servicii și soluții de interes comun. O altă formă cu care se exprimă comuniunea dintre Papa și episcopi este tradiționala vizită ad limina în care, întâlnindu-l pe Pontif la interval de circa cinci ani, episcopii îl informează cu privire la starea Bisericilor lor particulare și sunt întărite de el în credință. În aceeași vizită episcopii îi întâlnesc pe superiorii dicasteriilor din Curia Romană pentru un schimb reciproc referitor la fiecare dieceză și la Biserica universală.

Se lucrează la revizuirea documentului "Mutuae relationes" cu privire la raportul dintre episcopi și călugări. Ce aspecte au mai multă nevoie de actualizare?

Documentul Mutuae relationes cere astăzi o revizuire care cere o aprofundare teologică despre carisme. Este vorba de a da o situare ecleziologică justă carismelor, conform cu ceea ce afirmă Lumen gentium la numărul 4. Conciliul al II-lea din Vatican a afirmat că Duhul Sfânt conduce Biserica și o unifică în comuniune și în slujire, o înzestrează și o conduce cu diferite daruri ierarhice și carismatice. De aceea, aspectele ierarhic și carismatic nu trebuie considerate ca două entități contrapuse, ci ca daruri complementare indispensabile pentru misiunea Bisericii. Sub acest profil trebuie înțeles darul la care nu se poate renunța al vieții consacrate. Un dar care, în varietatea sa de exprimare, trebuie să găsească manifestare adecvată pe terenul concret al vieții ecleziale prin colaborare, solidaritate, unitate cu slujirea ierarhică. Și, pe de altă parte, viața consacrată trebuie să fie valorizată și promovată de ierarhia ecleziastică, începând de la episcopi.

Ce proiecte are Congregația pentru viitorul apropiat?

În afară de revizuirea documentului Mutuae relationes, un alt proiect, care se situează în contextul de reînnoire spirituală de mai multe ori amintit de Papa, este acela de a promova exercițiile spirituale ignațiene pentru episcopi, cu scopul de a perfecționa discernământul pastoral și spiritual al păstorilor. Oricum, sunt convins că prioritatea pentru viitorul apropiat, cât privește Congregația pentru Episcopi, rămâne aceea de a desfășura cât mai bine munca cerută, care constă în discernământul și în însoțirea slujirii episcopilor.

(După L'Osservatore romano, 23 iulie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat