Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Răchiteni: Conferirea Mirului, o nouă zi de Rusalii

Pentru Parohia "Sfântul Anton de Padova" din Răchiteni ziua de duminică, 13 iulie 2014, a fost una deosebită: 83 de copii și tineri l-au primit pe Duhul Sfânt cu darurile sale. A fost o sărbătoare la care toată lumea s-a implicat cu mare plăcere.

După un timp special de pregătire, sub îndrumarea părintelui paroh Marian Fechetă, candidații la sfântul Mir, îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu flori în mâini, au așteptat nerăbdători venirea Excelenței sale Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași.

Cu mare bucurie părintele paroh, preoții oaspeți, credincioșii mici și mari, dar mai ales candidații la sfântul Mir l-au primit pe Preasfințitul într-o atmosferă de mare sărbătoare. Membrii unei familii din comunitate, îmbrăcați în costume populare, i-au oferit pâine, sare și flori. Cu dragoste de păstor, episcopul a binecuvântat și salutat credincioșii, după care, la ora 11, a început sfânta Liturghie la grota sfântului Anton din curtea bisericii.

Decorul a fost unul special, iar razele soarelui au însoțit celebrarea liturgică pe tot parcursul ei. Copiii și tinerii au cântat cu însuflețire și au fost implicați activ în momentele liturgice. Cel mai așteptat moment al sfintei Liturghii a fost administrarea sacramentului Mirului. Cu mare nerăbdare și emoție, candidații l-au primit pe Duhul Sfânt în toată plinătatea sa. Nașii au fost alături de finii lor, trăind din plin acest minunat moment.

La sfârșitul Liturghiei, o tânără a mulțumit Preasfințitului pentru sublimele daruri primite, părintelui paroh, părinților și nașilor care au fot alături de ei în aceste momente deosebite din viața lor, dar și tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment.

Bineînțeles că nu se putea pleca de la Răchiteni fără tradiționalele cununi de ceapă și usturoi. Un tânăr artist din sat a completat darul Preasfințitului cu un tablou, simbolizând pe Duhul Sfânt cu cele șapte daruri. Preasfințitul Aurel Percă i-a felicitat pe copiii și tinerii care au primit Mirul și a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei zile de sărbătoare.

Impresii

  • "A fost o zi foarte frumoasă. Mi-a plăcut momentul în care nașa mi-a pus eșarfa roșie, imediat după ce am primit Mirul și m-au impresionat cuvintele de învățătură ale episcopului. Pot spune că am avut mari emoții, mai ales când am citit cuvântul de mulțumire de la sfârșitul sfintei Liturghii". (Irina Simon)

  • "Parcă pluteam și parcă eram în rai, efectiv, am simțit prezența Duhului Sfânt în sufletul meu. De fapt cred că m-am schimbat. Acum sunt mai încrezătoare, nu-mi mai este teamă să-mi spun punctul de vedere". (Adam Delia)

  • "M-a impresionat predica episcopului și m-au întărit cuvintele spuse de el: «Duhul Sfânt ne întărește și ne ajută când suntem în greutăți». Sunt mai fericit!" (Ghercă Alexandru)

  • "A fost foarte emoționant! Mi-au plăcut toate momentele, dar mai ales venirea episcopului, atunci când am citit lectura și când am fost miruită. Am observat că toți am fost dornici să-l primim pe Duhul Sfânt cu cele șapte daruri". (Miluț Felicia)

  • "A fost o zi mai deosebită pentru că sfânta Liturghie a fost deosebită. Mi-au plăcut cântecele, predica, dialogul dintre episcop și copii, m-a impresionat faptul că băieții au participat foarte activ la sfânta Liturghie". (Lucaci Eduard)

  • "Simt că sunt mai împlinit și mai bogat în haruri. Mi-a plăcut mai ales finalul, când am oferit Preasfințitului daruri: ceapă și usturoi". (Costache Cristian)

  • "Copiii și tinerii au participat activ la sărbătoare, au fost receptivi și mi-am dat seama că doresc cu adevărat să primească Mirul. Mă bucur că am putut să dau și eu o mână de ajutor". (Farcaș Cristina - membră a Acțiunii Catolice)

  • "O sărbătoare foarte, foarte frumoasă! Fără cuvinte..." (Lucaci Marius)

Sărbătoarea s-a încheiat, dar lucrarea Duhului Sfânt continuă...

Prof. Cristina Ghercă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 13 iulie: Răchiteni: Conferirea Mirului, o nouă zi de Rusalii


 

lecturi: 29.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat