Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Barticești: Campusul "Vara împreună"

În perioada 21-27 iulie 2014, în Parohia Barticești s-a desfășurat campusul "Vara împreună". Parohia a fost în mare sărbătoare, făcând ca această săptămână să fie una rodnică și frumoasă pentru copii acestei comunități. Au participat 200 de copii, îndrumați de 30 de animatori bine pregătiți pentru desfășurarea campusului ca în fiecare vară.

Anul acesta pentru întreaga Biserică Catolică a avut loc un eveniment deosebit de important, și anume beatificarea episcopului martir Anton Durcovici. Cu acest prilej, tema de anul acesta a fost "Pe urmele fericitului Anton Durcovici", prin care am încercat cu toții să pătrundem în viața lui și să îi urmăm exemplul, pentru a ne întări în credință.

De-a lungul acestei minunate săptămâni, copii au avut un program bine stabilit, începând de dimineața, la ora 09:00, cu o rugăciune, cântece, dansuri și continuând cu piesa de teatru, inspirată din viața fericitului Anton Durcovici, pe baza căreia copiii, împărțiți pe clase, au avut parte de cateheză.

Jocurile, muzica și voia bună nu au lipsit, iar cea mai mare bucurie a lor a fost joi, când toți copii au plecat pe ulițele satului, în căutarea comorii. Seara copii se adunau la sfânta Liturghie, pentru a-i mulțumi Domnului, în care au învățat ceva nou și s-au simțit în comuniune cu toții.

Prețuirea noastră se îndreaptă atât către părintele paroh Ștefan Vacaru, care ne-a fost alături în această perioadă și ne-a încurajat să stăm în preajma lui Isus, cât și către părintele vicar Claudiu Trifescu, căruia îi mulțumim pentru tot sprijinul pe care ni l-a acordat și pentru disponibilitatea oferită, prin care această activitate a fost una binecuvântată și rodnică.

Ultima zi, duminică, a fost o zi minunată, deoarece copii au demonstrat întregii comunități că aceste zile petrecute împreună au adus roade. Astfel, ei au pregătit momente artistice: cântece, dansuri, scenete care au fost prezentate publicului.

Mulțumim din inimă bunului Dumnezeu pentru aceste zile frumoase și binecuvântate, pline de bucurie în inima participanților. Mulțumim și celor care ne-au susținut material și spiritual ca să putem trăi aceste zile pline de credință.

Mădălina Giurgi

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 21-27 iulie: Barticești: Campusul "Vara împreună"


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat