Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru a LXXXVIII-a Zi Mondială a Misiunilor
(19 octombrie 2014)

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi sunt încă foarte mulţi oameni care nu-l cunosc pe Isus Cristos. De aceea, rămâne de mare urgenţă misiunea ad gentes, la care toţi membrii Bisericii sunt chemaţi să participe, deoarece Biserica este prin natura sa misionară: Biserica s-a născut "în ieşire". Ziua Mondială a Misiunilor este un moment privilegiat în care credincioşii din diferitele continente se angajează cu rugăciuni şi gesturi concrete de solidaritate în sprijinul tinerelor Biserici din teritoriile de misiune. Este vorba despre o celebrare de har şi de bucurie. De har, pentru că Duhul Sfânt, trimis de Tatăl, oferă înţelepciune şi tărie celor care sunt docili faţă de acţiunea sa. De bucurie, pentru că Isus Cristos, Fiul Tatălui, trimis pentru a evangheliza lumea, susţine şi însoţeşte opera noastră misionară. Tocmai despre bucuria lui Isus şi a discipolilor misionari aş vrea să ofer o icoană biblică, pe care o găsim în Evanghelia lui Luca (cf. 10,21-23).

1. Evanghelistul relatează că Domnul i-a trimis pe cei şaptezeci şi doi de discipoli, doi câte doi, în oraşe şi în sate, ca să anunţe că Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat pregătindu-i pe oameni pentru întâlnirea cu Isus. După ce au îndeplinit această misiune de vestire, discipolii s-au întors plini de bucurie: bucuria este o temă dominantă a acestei prime şi de neuitat experienţe misionare. Învăţătorul divin le-a spus: "Totuşi, nu vă bucuraţi pentru aceasta, pentru că vi se supun duhurile, ci bucuraţi-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri. În ceasul acela a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt şi a spus: «Te preamăresc pe tine, Tată». (...) Apoi, întorcându-se către discipoli, le-a spus aparte: «Fericiţi ochii care văd ceea ce vedeţi voi»" (Lc 10,20-21.23).

Sunt trei scene prezentate de Luca. Înainte de toate Isus le-a vorbit discipolilor, apoi s-a adresat Tatălui şi din nou a început să vorbească cu ei. Isus a voit să-i facă părtaşi pe discipoli de bucuria sa, care era diferită şi superioară faţă de aceea pe care ei au experimentat-o.

2. Discipolii erau plini de bucurie, entuziaşti de puterea de a-i elibera pe oameni de diavoli. Totuşi, Isus i-a avertizat să nu se bucure atât pentru puterea primită, cât mai ales pentru iubirea primită: "pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri" (Lc 10,20). De fapt, lor le-a fost dăruită experienţa iubirii lui Dumnezeu şi posibilitatea de a o împărtăşi. Şi această experienţă a discipolilor este motiv de recunoştinţă bucuroasă faţă de inima lui Isus. Luca a perceput această jubilare într-o perspectivă de comuniune trinitară: "Isus a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt" adresându-se Tatălui şi dându-i laudă Lui. Acest moment de bucurie intimă provine din iubirea profundă a lui Isus ca Fiu faţă de Tatăl său, Domn al cerului şi al pământului, care a ascuns aceste lucruri celor înţelepţi şi învăţaţi şi le-a descoperit celor mici (cf. Lc 10,21). Dumnezeu a ascuns şi a revelat, şi în această rugăciune de laudă se evidenţiază mai ales descoperirea. Ce anume a descoperit şi a ascuns Dumnezeu? Misterele Împărăţiei sale, afirmarea stăpânirii divine în Isus şi victoria asupra satanei.

Dumnezeu a ascuns toate acestea celor care sunt prea plini de sine şi pretind că ştiu deja totul. Sunt ca orbiţi de propria îngâmfare şi nu lasă spaţiu lui Dumnezeu. Ne putem gândi cu uşurinţă la unii contemporani ai lui Isus pe care i-a avertizat de mai multe ori, dar este vorba despre un pericol care există mereu şi care ne priveşte şi pe noi. În schimb, cei "mici" sunt cei umili, cei simpli, cei săraci, cei marginalizaţi, cei fără glas, cei trudiţi şi împovăraţi, pe care Isus i-a numit "fericiţi". Ne putem gândi cu uşurinţă la Maria, la Iosif, la pescarii din Galileea şi la discipolii chemaţi de-a lungul drumului, în cursul predicării sale.

3. "Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorinţa ta" (Lc 10,21). Expresia lui Isus trebuie înţeleasă cu referinţă la tresăltarea sa interioară de bucurie, unde dorinţa indică un plan mântuitor şi binevoitor din partea Tatălui faţă de oameni. În contextul acestei bunătăţi divine Isus a tresăltat de bucurie, pentru că Tatăl a decis să-i iubească pe oameni cu aceeaşi iubire pe care El o are faţă de Fiul. În afară de asta, Luca ne trimite la asemănătoarea tresăltare de bucurie a Mariei, "sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu Mântuitorul meu" (Lc 1,47). Este vorba despre Vestea Bună care conduce la mântuire. Maria, purtându-l în sânul ei pe Isus, Evanghelizatorul prin excelenţă, a întâlnit-o pe Elisabeta şi a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt, cântând Magnificat. Isus, văzând rezultatul bun al misiunii discipolilor săi şi bucuria lor, a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt şi s-a adresat Tatălui său în rugăciune. În ambele cazuri este vorba despre o bucurie pentru mântuirea în desfăşurare, pentru că iubirea cu care Tatăl îl iubeşte pe Fiul ajunge până la noi şi prin lucrarea Duhului Sfânt ne învăluie, ne face să intrăm în viaţa trinitară.

Tatăl este izvorul bucuriei. Fiul este manifestarea ei, iar Duhul Sfânt este animatorul. Imediat după ce l-a lăudat pe Tatăl, aşa cum spune evanghelistul Matei, Isus ne invită: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi alinare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este lesne de purtat, iar povara mea este uşoară" (11,28-30). "Bucuria Evangheliei umple inima şi viaţa întreagă a celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiţi de El sunt eliberaţi de păcat, de tristeţe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Cristos mereu se naşte şi se renaşte bucuria" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 1).

Fecioara Maria a avut o experienţă cu totul singulară a acestei întâlniri cu Isus şi a devenit "causa nostrae laetitiae". În schimb discipolii au primit chemarea de a fi cu Isus şi de a fi trimişi de El să evanghelizeze (cf. Mc 3,14) şi astfel sunt umpluţi de bucurie. De ce să nu intrăm şi noi în acest fluviu de bucurie?

4. "Marele risc al lumii actuale, cu multipla şi oprimanta sa ofertă de consum, este o tristeţe individualistă care provine din inima comodă şi avară, din căutarea bolnavă de plăceri superficiale, din conştiinţa izolată" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 2). De aceea, omenirea are mare nevoie să ia din mântuirea adusă de Cristos. Discipolii sunt cei care se lasă cuprinşi tot mai mult de iubirea lui Isus şi marcaţi de focul pasiunii pentru Împărăţia lui Dumnezeu, pentru a fi purtători ai bucuriei Evangheliei. Toţi discipolii Domnului sunt chemaţi să alimenteze bucuria evanghelizării. Episcopii, ca primi responsabili ai vestirii, au misiunea de a favoriza unitatea Bisericii locale în angajarea misionară, ţinând cont de faptul că bucuria de a-l comunica pe Isus Cristos se exprimă atât în preocuparea de a-l vesti în locurile cele mai îndepărtate, cât şi într-o constantă ieşire spre periferiile propriului teritoriu, unde există mai mulţi oameni săraci în aşteptare.

În multe regiuni lipsesc vocaţiile la preoţie şi la viaţa consacrată. Adesea acest lucru se datorează absenţei unei fervori apostolice contagioase în comunităţi, motiv pentru care ele sunt sărace în entuziasm şi nu trezesc atracţie. Bucuria Evangheliei provine din întâlnirea cu Cristos şi din împărtăşirea cu cei săraci. De aceea, încurajez comunităţile parohiale, asociaţiile şi grupurile să trăiască o viaţă fraternă intensă, întemeiată pe iubirea faţă de Isus şi atentă faţă de necesităţile celor mai necăjiţi. Acolo unde este bucurie, fervoare, voinţă de a-l duce pe Cristos celorlalţi, apar vocaţii genuine. A crescut de acum conştiinţa identităţii şi a misiunii credincioşilor laici în Biserică, precum şi conştiinţa că ei sunt chemaţi să asume un rol tot mai relevant în răspândirea Evangheliei. Pentru aceasta este importantă o formare adecvată a lor, în vederea unei acţiuni apostolice eficace.

5. "Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie" (2Cor 9,7). Ziua Misionară Mondială este şi un moment pentru a reînsufleţi dorinţa şi obligaţia morală a participării bucuroase la misiunea ad gentes. Contribuţia economică personală este semnul unei oferiri de sine însuşi, mai întâi Domnului şi apoi fraţilor, pentru ca propria ofrandă materială să devină instrument de evanghelizare a unei omeniri care se construieşte pe iubire.

Iubiţi fraţi şi surori, în această Zi Mondială a Misiunilor gândul meu se îndreaptă spre toate Bisericile locale. Să nu lăsăm să ni se fure bucuria evanghelizării! Vă invit să vă cufundaţi în bucuria Evangheliei şi să alimentaţi o iubire în măsură să lumineze vocaţia şi misiunea voastră. Vă îndemn să comemoraţi, ca într-un pelerinaj interior, "prima iubire" cu care Domnul Isus Cristos a încălzit inima fiecăruia, nu pentru un sentiment de nostalgie, ci pentru a persevera în bucurie. Discipolul Domnului perseverează în bucurie atunci când este cu El, când face voinţa Sa, când împărtăşeşte credinţa, speranţa şi caritatea evanghelică.

Spre Maria, model de evanghelizare umilă şi bucuroasă, să îndreptăm rugăciunea noastră, pentru ca Biserica să devină o casă pentru mulţi, o mamă pentru toate popoarele şi să facă posibilă naşterea unei lumi noi.

Vatican, 8 iunie 2014, Solemnitatea Rusaliilor

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 10.