Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat săracilor asistaţi de Comunitatea "Sfântul Egidiu"

Bazilica Sfânta Maria din Trastevere
Duminică, 15 iunie 2014

Dragi prieteni,

Vin să vizitez Comunitatea "Sfântul Egidiu" aici la Trastevere, unde s-a născut. Mulţumesc pentru primirea voastră călduroasă.

Suntem adunaţi aici în jurul lui Cristos care, din înălţimea mozaicului, ne priveşte cu ochi duioşi şi profunzi, împreună cu Fecioara Maria, pe care o înconjoară cu braţul său. Această bazilică antică a devenit loc de rugăciune zilnică pentru atâţia romani şi pelerini. A ne ruga în centrul oraşului nu înseamnă a uita periferiile umane şi urbane. Înseamnă a asculta şi a primi aici Evanghelia iubirii pentru a merge în întâmpinarea fraţilor şi surorilor în periferiile oraşului şi ale lumii!

Fiecare biserică, fiecare comunitate este chemată la asta în viaţa agitată şi uneori încurcată a oraşului. Totul începe cu rugăciunea. Rugăciunea îl fereşte pe omul anonim din oraş de ispite care pot fi şi ale noastre: protagonismul prin care totul se învârte în jurul său, indiferenţa, victimismul. Rugăciunea este prima lucrare a Comunităţii voastre şi constă în a asculta Cuvântul lui Dumnezeu - această pâine, pâinea care ne dă forţă, care ne face să mergem înainte - dar şi în a îndrepta ochii spre El, ca în această bazilică: "Priviţi la el şi veţi fi luminaţi şi feţele voastre nu vor avea de ce să se ruşineze", spune Psalmul (34,6).

Cine îl priveşte pe Domnul, îi vede pe ceilalţi. Şi voi aţi învăţat să-i vedeţi pe ceilalţi, îndeosebi pe cei mai săraci; şi vă doresc să trăiţi ceea ce a spus profesorul Riccardi, că între voi se confundă cel care ajută şi cel care este ajutat. O atenţie care lent încetează să fie atenţie pentru a deveni întâlnire, îmbrăţişare: se confundă cel care ajută şi cel care este ajutat. Cine este protagonistul? Amândoi, sau, pentru a spune mai bine, îmbrăţişarea.

În cei săraci este prezent Isus, care se identifică cu ei. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: "Domnul se apropie de tine în atitudine de nevoiaş..." (In Matthaeum Homil. LXVI, 3: PG 58, 629). Sunteţi şi rămâneţi o Comunitate cu săracii. Văd printre voi şi mulţi bătrâni. Sunt bucuros că sunteţi prietenii şi apropiaţii lor. Tratarea bătrânilor, ca aceea a copiilor, este un indicator pentru a vedea calitatea unei societăţi. Atunci când bătrânii sunt refuzaţi, când bătrânii sunt izolaţi şi uneori se sting fără afect, este semn urât! În schimb cât de bună este acea alianţă pe care o văd aici între tineri şi bătrâni în care toţi primesc şi dăruiesc! Bătrânii şi rugăciunea lor sunt o bogăţie pentru "Sfântul Egidiu". Un popor care nu-i păzeşte pe bătrânii săi, care nu se îngrijeşte de tinerii săi, este un popor fără viitor, un popor fără speranţă. Pentru că tinerii - copiii, tinerii - şi bătrânii duc înainte istoria. Copiii, tinerii cu forţa lor biologică, este corect. Bătrânii, dându-le lor amintirea. Însă când o societate pierde amintirea, este terminată, este terminată. Este urât a vedea o societate, un popor, o cultură care a pierdut amintirea. Bunica de nouăzeci de ani care a vorbit - pricepută! - ne-a spus că exista această recurgere la rebut, această cultură a rebutului. Pentru a menţine un astfel de echilibru, unde în centrul economiei mondiale nu sunt bărbatul şi femeia, ci este idolul ban, este necesar să se rebuteze lucruri. Se rebutează copiii: fără copii. Să ne gândim numai la cota de creştere a copiilor în Europa: în Italia, Spania, Franţa... Şi se rebutează bătrânii, cu atitudini în spatele cărora există o eutanasie ascunsă, o formă de eutanasie. Nu sunt de folos şi ceea ce nu este de folos se aruncă. Ceea ce nu produce se aruncă. Şi astăzi criza este atât de mare încât se rebutează tinerii: când ne gândim la aceşti 75 de milioane de tineri de la 25 de ani în jos, care sunt "nici-nici": nici loc de muncă, nici studiu. Sunt fără. Se întâmplă astăzi, în această Europă obosită, aşa cum aţi spus dumneavoastră. În această Europă care a obosit; nu este îmbătrânită, nu, este obosită. Nu ştie ce să facă. Un prieten al meu îmi punea o întrebare, cu câtva timp în urmă: de ce eu nu vorbesc despre Europa. Eu i-am întins o capcană, i-am spus: "Dumneavoastră aţi auzit când am vorbit despre Asia?", şi şi-a dat seama că era o capcană! Astăzi vorbesc despre Europa. Europa este obosită. Trebuie s-o ajutăm să reîntinerească, să-şi găsească rădăcinile sale. Este adevărat: a renegat rădăcinile sale. Este adevărat. Dar trebuie s-o ajutăm să le regăsească.

De la săraci şi de la bătrâni se începe să se schimbe societatea. Isus spune despre sine însuşi: "Piatra pe care au aruncat-o constructorii, aceasta a devenit piatră unghiulară" (Mt 21,42). Şi săracii sunt într-un fel "piatră unghiulară" pentru construcţia societăţii. Astăzi din păcate o economie speculativă îi face tot mai săraci, privându-i de esenţial, cum sunt casa şi locul de muncă. Este inacceptabil! Cine trăieşte solidaritatea nu acceptă asta şi acţionează. Şi acest cuvânt "solidaritate" mulţi vor să-l scoată din dicţionar, pentru că unei anumite culturi i se pare o vorbă urâtă. Nu! Este un cuvânt creştin, solidaritatea! Şi pentru aceasta sunteţi familie a celor fără casă, prieteni ai persoanelor cu dezabilită?i, care exprimă - dacă sunt iubite - atâta umanitate. În afară de asta, văd aici mulţi "noi europeni", migranţi veniţi după călătorii dureroase şi riscante. Comunitatea îi primeşte cu grijă şi arată că străinul este un frate al nostru care trebuie cunoscut şi ajutat. Şi asta ne reîntinereşte.

De aici, de la Sfânta Maria în Trastevere, adresez salutul meu celor care participă la comunitatea voastră în alte ţări din lume. Îi încurajez şi pe ei să fie prieteni ai lui Dumnezeu, ai săracilor şi ai păcii: cine trăieşte astfel va găsi binecuvântare în viaţă şi va fi binecuvântare pentru ceilalţi.

În unele ţări care suferă datorită războiului, voi încercaţi să ţineţi vie speranţa păcii. A munci pentru pace nu dă rezultate rapide, ci este o operă de artizani răbdători, care caută ceea ce uneşte şi pun deoparte ceea ce desparte, aşa cum spunea sfântul Ioan al XXIII-lea.

Este nevoie de mai multă rugăciune şi de mai mult dialog: acest lucru este necesar. Lumea se sufocă fără dialog. Însă dialogul este posibil numai pornind de la propria identitate. Eu nu pot să mă prefac că am o altă identitate pentru a dialoga. Nu, nu se poate dialoga aşa. Eu sunt cu această identitate, însă dialoghez, pentru că sunt persoană, pentru că sunt bărbat, sunt femeie şi bărbatul şi femeia au această posibilitate de a dialoga fără a negocia propria identitate. Lumea se sufocă fără dialog: pentru aceasta daţi şi voi contribuţia voastră pentru a promova prietenia dintre religii.

Mergeţi înainte pe acest drum: rugăciune, săraci şi pace. Şi mergând astfel ajutaţi să crească în inima societăţii compasiunea - care este adevărata revoluţie, cea a compasiunii şi a duioşiei -, să crească prietenia în locul fantomelor duşmăniei şi indiferenţei.

Domnul Isus, care din înălţimea mozaicului o îmbrăţişează pe Preasfânta sa Mamă, să vă susţină pretutindeni şi să vă îmbrăţişeze pe toţi împreună cu ea în milostivirea sa. Avem nevoie de asta, avem atâta nevoie de asta. Acesta este timpul milostivirii. Mă rog pentru voi, iar voi rugaţi-vă pentru mine! Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 9.