Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Cesano (Italia): Administrarea sfântului Mir

Luni, 2 iunie 2014, după ceva timp de așteptare și rugăciune a sosit și marele eveniment mult așteptat de comunitatea catolică românească din Cesano și împrejurimi, dar mai ales de cei patru adolescenți, care, plini de emoții și bucurie, și-au manifestat în fața episcopului Aurel Percă dorința de a-l primi pe Duhul Sfânt cu darurile sale, prin primirea sacramentului sfântului Mir.

Profitând de faptul că Mons. Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, era în zona Romei și că în Italia în această zi este Ziua Republicii Italiene, zi de sărbătoare civilă, am putut organiza acest mare eveniment în zi de luni și la o oră mai solemnă (11.00), diferită de ora normală a celebrărilor duminicale în limba română (18.00).

Cu cât se apropie un eveniment important din viața cuiva cu atât mai mult cresc emoțiile firești la oricine; de aceea chiar dacă drumul de pregătire pentru acest sacrament a fost destul de lung, la vigilia acestui eveniment, duminică 1 iunie, când au fost ultimele pregătiri și spovada, candidații la sfântul Mir, de emoții, parcă nu mai știau nimic. Datorită susținerii părintelui paroh Adrian Chili dar și a pr. Vasile Petrișor, care a venit special pentru a ajuta la spovezi, după ce l-au primit toți pe Isus în sfânta Împărtășanie parcă lucrurile s-au mai liniștit.

Astfel, luni, la ora 10.45, toate fiind pregătite, pr. paroh Adrian Chili, pr. Federico Tartaglia, parohul comunității italiene, împreună cu întreaga comunitate catolică românească din Cesano și împrejurimi l-au întâmpinat pe PS Aurel Percă în fața bisericii cu tradiționala pâine și sare, dar și cu un buchet de flori. După salutul acestui oaspete de seamă și binecuvântarea cu sfânta cruce și stropirea cu apă sfințită a urmat procesiunea pentru sfânta Liturghie. Pentru a da curaj viitorilor confirmați cu sfânta crismă nașii au fost aceia care i-au prezentat pe candidații la sfântul Mir la altar.

Sfânta Liturghie solemnă a Mirului, prezidată de PS Aurel Percă, de la ora 11.00 a început în sunetul cântecului "Ecce sacerdos magnus", celebrare la care au concelebrat pr. Adrian Chili, pr. Romeo Neculai, pr. Petru Dorcu, pr. Isidor Iacovici, pr. Claudiu Iștoc și pr. Adrian Blăjuță; iar pr. Mihai Afrențoaie a fost disponibil la scaunul de spovezi.

După salutul de bun venit din partea unui credincios din comunitate și a unei poezii rostită de unul din candidații la sfântul Mir, PS Percă ne-a spus tuturor un bun (re)găsit, dar de data aceasta cu mai mult calm și timp necesar. Și-a exprimat bucuria și mulțumirea și față de parohul comunității italiene care ne primește mereu cu bucurie în această biserică dedicată sfântului Sebastian.

Ținând cont de faptul că erau doar patru candidați la sfântul Mir acestora le-a revenit misiunea de a însufleți celebrarea, nu numai prin citirea lecturilor, a rugăciunii credincioșilor, a prezentării darurilor la ofertoriu, ci și a mărturisirii solemne a credinței.

După dialogul făcut de părintele paroh Adrian cu episcopul și candidații la sfântul Mir, a urmat predica PS Aurel, moment mult așteptat de întreaga comunitate. Neobositul nostru episcop nu a încetat nici un moment să ne încurajeze și să ne întărească în credință, mai ales aici departe de casă și de cei dragi. Astfel, vorbind despre curajul de a da mărturie despre credința creștină, PS Percă ne-a reamintit că este obiceiul de a-i numi pe cei miruiți "soldați ai Duhului Sfânt", deoarece trebuie să fie capabili de a da mărturie despre credința lor chiar cu prețul vieții. Vorbind despre darurile pe care le revarsă Duhul Sfânt în inimile noastre, începând din ziua Botezului, s-a folosit de exemplul seminței pe care noi trebuie să o facem să încolțească și să aducă roade bune în viața noastră. Și nimic nu putea fi folosit mai elocvent ca exemplu de trăire a credinței decât fidelitatea până la moarte a noului fericit martir, episcopul de Iași Anton Durcovici.

După rugăciune de invocare a Duhului Sfânt și administrarea sacramentului Mirului parcă emoțiile au mai trecut, iar întreaga comunitate s-a bucurat de căldura și emoțiile de a simți și retrăi bucuria de a fi plini de Duhul Sfânt. Motiv pentru care au fost unele persoane cărora le curgeau până și lacrimile de bucurie.

Cuvântul de mulțumire, rostit de una dintre mamele celor sărbătoriți, a fost adresat preoților de la altar, parohului locului dar și corului și celor care i-au pregătit pe candidații la sfântului Mir și tuturor celor care s-au implicat într-o formă sau alta pentru reușita sărbătorii. O mulțumire specială a fost adresat oaspetelui nostru de seamă: Mons. Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, pentru bucuria de a fi printre noi și de a ne încuraja și susține, aici departe de casă.

Bucuria de a-l primi pe Duhul Sfânt și de a simți prezența lui Dumnezeu în inimile noastre nu se poate exprima prin cuvinte sau manifesta prin gesturi, dar ceea ce e sigur e faptul că mulți au trăit emoții puternice și de neuitat pe care, cu siguranță că nu le vor ține minte pentru mult timp.

***

Reamintim tuturor că sfânta Liturghie la Cesano se celebrează în fiecare duminică și sărbătoare de poruncă la ora 18.00; având mereu posibilitate de a face o spovadă bună începând cu ora 17.30. Pentru mai multe detalii îl puteți contacta pe pr. paroh Adrian Chili la numărul: 3806375414.

Vă așteptăm cu bucurie la un alt moment de sărbătoare: hramul comunității noastre dedicat sfântului Anton de Padova, duminică, 15 iunie, ora 16.00.

Lucian Antoci

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 2 iunie: Cesano (Italia): Administrarea sfântului Mir


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat