Vatican: Omilia papei la Liturghia din Solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, cu impunerea pallium-ului noilor mitropoliţi

Bazilica Vaticană, duminică 29 iunie 2014

În solemnitatea sfinţilor apostoli Petru şi Paul, patroni principali ai Romei, primim cu bucurie şi recunoştinţă Delegaţia trimisă de Patriarhul Ecumenic, veneratul şi iubitul frate Bartolomeu, condusă de Mitropolitul Ioannis. Îl rugăm pe Domnul pentru ca şi această vizită să poată întări legăturile noastre fraterne pe drumul spre comuniunea deplină dintre cele două Biserici surori, atât de dorită de noi.

"Domnul l-a trimis pe îngerul său, care m-a scăpat din mâinile lui Irod" (Fap 12,11). La începuturile slujirii lui Petru în comunitatea creştină din Ierusalim, există încă mare teamă din cauza persecuţiilor lui Irod împotriva unor membri ai Bisericii. A fost uciderea lui Iacob şi acum închiderea lui Petru însuşi pentru a face pe plac poporului. În timp ce era ţinut în închisoare şi înlănţuit, aude glasul îngerului care-i spune: "Scoală-te repede!... Îmbracă-te şi ia-ţi sandalele... Pune-ţi mantia şi urmează-mă!" (Fap 12,7-8). Lanţurile cad şi uşa închisorii se deschide singură. Petru îşi dă seama că Domnul "l-a scăpat din mâna lui Irod"; îşi dă seama că Dumnezeu l-a eliberat de frică şi de lanţuri. Da, Domnul ne eliberează de orice frică şi de orice lanţ, pentru ca să putem fi cu adevărat liberi. Celebrarea liturgică de astăzi exprimă bine această realitate, cu cuvintele refrenului la psalmul responsorial: "Domnul m-a eliberat de orice teamă".

Iată, pentru noi, problema fricii şi a refugiilor pastorale. Nouă - mă întreb -, iubiţi fraţi episcopi, ne este frică? De ce anume ne este frică? Şi dacă ne este frică, ce refugii căutăm, în viaţa noastră pastorală, pentru a fi în siguranţă? Căutăm oare sprijinul celor care au putere în lumea aceasta? Sau ne lăsăm înşelaţi de orgoliul care caută laude şi recunoştinţe şi acolo ni se pare că suntem siguri? Iubiţi fraţi episcopi, unde ne punem siguranţa noastră?

Mărturia apostolului Petru ne aminteşte că adevăratul nostru refugiu este încrederea în Dumnezeu: ea îndepărtează orice frică şi ne face liberi de orice sclavie şi de orice tentaţie lumească. Astăzi, episcopul de Roma şi ceilalţi episcopi, în special mitropoliţii care au primit pallium, ne simţim interpelaţi de exemplul sfântului Petru să verificăm încrederea noastră în Domnul.

Petru a regăsit încrederea când Isus de trei ori i-a spus: "Paşte oile mele" (In 21,15.16.17). Şi în acelaşi timp el, Simon, a mărturisit de trei ori iubirea sa faţă de Isus, reparând astfel tripla renegare care a avut loc în timpul pătimirii. Petru simte încă arzând în el rana acelei dezamăgiri date Domnului său în noaptea trădării. Acum El e cel care îl întreabă: "Mă iubeşti?", Pentru nu se încrede în el însuşi şi în forţele sale, ci în Isus şi în milostivirea sa: "Doamne, tu ştii toate; tu ştii că te iubesc" (In 21,17). Şi aici dispare frica, nesiguranţa, laşitatea.

Petru a experimentat că fidelitatea lui Dumnezeu este mai mare decât infidelităţile noastre şi mai puternică decât renegările noastre. Îşi dă seama că fidelitatea Domnului îndepărtează fricile noastre şi depăşeşte orice imaginaţie umană. Isus ne adresează şi nouă astăzi întrebarea: "Mă iubeşti tu?". Face asta tocmai pentru că El cunoaşte fricile noastre şi trudele noastre. Petru ne arată drumul: încrederea în El, care "toate le ştie" despre noi, încrezându-ne nu în capacitatea noastră de a-i fi fideli, cât mai ales pe fidelitatea sa de neclintit. Isus nu ne părăseşte niciodată, pentru că nu se poate renega pe sine însuşi (cf. 2Tim 2,13). Este fidel. Fidelitatea pe care Dumnezeu ne-o confirmă neîncetat şi nouă, păstorilor, dincolo de meritele noastre, este izvorul încrederii noastre şi al păcii noastre. Fidelitatea Domnului faţă de noi ţine mereu aprinsă în noi dorinţa de a-l sluji şi de a-i sluji pe fraţi în caritate.

Iubirea lui Isus trebuie să-i fie suficientă lui Petru. El nu trebuie să cedeze în faţa ispitei curiozităţii, invidiei, ca atunci când, văzându-l pe Ioan aproape, îl întreabă pe Isus: "Doamne, cu acesta ce va fi?" (In 21,21). Însă Isus, în faţa acestor ispite, răspunde: "Ce-ţi pasă ţie? Tu urmează-mă" (In 21,22). Această experienţă a lui Petru constituie un mesaj important şi pentru noi, iubiţi fraţi arhiepiscopi. Domnul astăzi îmi repetă mie şi tuturor păstorilor: Urmează-mă! Nu pierde timpul în întrebări sau în vorbării inutile; nu te opri asupra lucrurilor secundare, ci priveşte la esenţial şi urmează-mă. Urmează-mă în pofida dificultăţilor. Urmează-mă în mărturia unei vieţi corespunzătoare darului de har al Botezului şi al Hirotonirii. Urmează-mă vorbind cu mine celor cu care trăieşti, zi după zi, în truda muncii, a dialogului şi a prieteniei. Urmează-mă în vestirea Evangheliei la toţi, în special celor din urmă, pentru ca nimănui să nu fie lipsit de Cuvântul vieţii, care eliberează de orice frică şi dăruieşte încrederea în fidelitatea lui Dumnezeu. Tu urmează-mă!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.