Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Concert vocal-simfonic de muzică sacră

Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții, viață și veselie tuturor lucrurilor. Ea este esența ordinii, înălțând sufletul spre tot ceea ce este bun, drept și frumos. Aceste trăiri, exprimate de Platon prin aceste cuvinte, au întipărit idealul de frumos și setea de Dumnezeu în inima și gândul tuturor celor prezenți la concertul vocal-simfonic de muzică sacră care a avut loc duminică, 25 mai 2014, începând cu ora 19.30, în catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași. Sub bagheta părintelui Florin Spătariu, Corul mare al catedralei împreună cu orchestra "Tineri interpreți ieșeni" au deschis pentru o oră ușile inimii, pentru a-i face loc lui Dumnezeu.

La începutul concertului, părintele Iosif Dorcu, paroh și decan de Iași, a trasat, cu linii fine, simbolismul celor două lucrări din program: Requiem (op. 48), o lucrare realizată de compozitorul francez Gabriel Fauré la sfârșitul secolului al XIX-lea și Missa Încoronării (KV 317), una dintre cele mai cunoscute lucrări ale compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791), realizată de acesta spre sfârșitul secolului al XVIII-lea.

El a afirmat: "Gabriel Fauré a oferit lumii lucrări meditative și filosofice. Este unul dintre profesorii lui George Enescu și Maurice Ravel (...). Magistralul requiem este cu adevărat o rugăciune prin tempou, claritate, prin solemnitate, prin trecerea rapidă de la grav până la silențios, prin dulceața sonoră atât a vocilor, cât și a instrumentelor. Requiem-ul lui Faure este prin excelență reconfortare și odihnă pentru sufletul aplecat către o trăire estetică și spre armonie.

Cuvântul requiem ne duce gândul spre cer, spre odihnă, spre un loc la care cu toții tânjim.

"Missa Încoronării - a continuat părintele - a fost cântată pentru prima dată într-un sanctuar marian (Maria Plain, Salzburg), cu ocazia încoronării icoanei sanctuarului". Astfel, această misă se dorește a fi și o rugăciune adusă Maicii Domnului, în luna închinată ei.

De asemenea, interpretarea acestei mise vine și ca o cinste adusă episcopului Anton Durcovici, prin încoronarea sa ca fericit al Bisericii Catolice.

"Mozart a compus această misă în tinerețe, la 23 de ani. El poate să schimbe inima, coboară armonia cerului în sufletul nostru însetat de armonie și frumos, dornic de sacru și divin". I-a invitat pe toți cei prezenți să plece spre casele lor cu sufletele înnobilate, cu gândurile înălțate spre cer și cu inimile dornice de frumos.

Frumusețea cântărilor, noblețea armoniilor, farmecul și divinul sunetelor au fost încoronate și de vocea îngerească a Teodorei Simeon, o copilă aflată la debut.

După aplauzele venite din sufletul fiecăruia, PS Petru Gherghel a mulțumit, corului, soliștilor și dirijorului pentru minunata interpretare, precum și tuturor celor prezenți în catedrala ieșeană sau uniți prin calea internetului. El a ilustrat eleganța interpretării spunând că muzica din această seară ne-a făcut să intrăm într-un mister al vieții și să retrăim victoria pe care a avut-o Isus asupra morții, celebrând astfel victoria episcopului martir Anton Durcovici. Această muzică sacră ne-a făcut să trăim clipe cerești. Într-un final, PS Petru Gherghel și-a exprimat dorința ca Dumnezeu să ne poarte și pe noi la acea încoronare la care a ajuns episcopul martir Anton Durcovici.

Andrei Stolnicu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 25 mai: Iași: Concert vocal-simfonic de muzică sacră


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat