Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Invitație la concert vocal-simfonic de muzică sacră

"Muzica este glasul lui Dumnezeu, iar glasul lui Dumnezeu este iubirea!" Meditând la aceste cuvinte ale cardinalului Angelo Amato, Corul Catedralei Romano-Catolice "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași împreună cu Orchestra "Tineri interpreți ieșeni", vă invită duminică, 25 mai 2014, în catedrala din Iași, începând cu ora 19.30, la un concert vocal-simfonic de muzică sacră, astfel încât, cu toții să putem simți cum vibrează iubirea lui Dumnezeu în inimile noastre.

Concertul va fi transmis în direct prin intermediul ercis.ro la adresa: www.ercis.ro/video/iasi2.asp

Programul concertului cuprinde două părți:

În prima parte a concertului ne vom lăsa cuceriți de Requiem (op. 48), o lucrare realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea, care aparține compozitorului francez Gabriel Fauré (1845-1924). Soliști vor fi Teodora Simeon (debut) și Daniel Mateianu.

În cea de-a doua parte a serii, pătrunși deja de farmecul sunetelor, vom fi copleșiți auzind Missa Încoronării (KV 317), una dintre cele mai cunoscute lucrări ale compozitorului austriac Wolfang Amadeus Mozart (1756-1791), realizată de acesta spre sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Această lucrare, cu un caracter deosebit de solemn, este, potrivit unor muzicologi, punctul culminant al genului sacru missă în creația mozartiană. A fost finalizată la 23 martie 1779, dar unii autori afirmă că partitura a fost destinată evenimentului încoronării lui Leopold al II-lea la Praga în 1791, ca rege la Boemiei. Ca structură formală, Missa respectă ad litteram textul din liturgia catolică și stilul preponderent omofon, ornamentat continuu de scriitura orchestrală.

Soliști vor fi Andreea Chinez (sopran), Florentina Onica (mezzosopran), Adrian Ionescu (tenor) și Daniel Mateianu (bass).

La orgă se va afla Octavian Bișoc, iar dirijorul corului este părintele Florin Spătariu.

Cu dorința de a fi inundați de valul iubirii lui Dumnezeu, conștienți că muzica este de fapt o rugăciune fără glas, invitația ne provocă la o întâlnire cu Dumnezeu, la ascultarea cuvintelor sale exprimate cu glasul muzicii și la împărtășirea lor celor din jurul nostru, astfel încât, convinși fiind de puterea lui Dumnezeu, să putem cânta în veci milostivirea lui.

Andrei Stolnicu


 

lecturi: 22.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat