Ciugheş: Sărbătoarea Paştelui

17 aprilie 2014, Joia Mare

Sosind cu familia din altă localitate pe meleagurile natale, în tot satul Ciugheş, plutea parcă o atmosferă apăsătoare. Localnicii nu erau veseli ca altădată. Nu răsuna acel glas melodios al clopotelor bisericii, cu tonalitatea lor veselă, special creată de meşterii făurari, prin care chemau creştinii la sfânta Liturghie. Nu mai răsuna zglobiul dangăt de clopot de la miezul zilei, obicei străbun din comunităţile catolice care aminteşte de victoriile voievozilor români asupra oştilor păgâne. Suna doar un sunet sec de scândură lovită. Un sunet parcă sinistru de sicriu pe care se prăvale piatra unui mormânt. Răsuna străvechea toacă, lovită cu două ciocane de lemn, de către clopotarul satului. Toaca, cu sunetul ei sec, chema creştinii în Joia Mare la sfânta Liturghie.

Era joia din săptămâna patimilor, când Mântuitorul a fost judecat, lovit, batjocorit şi răstignit pe cruce, pentru păcatele noastre. Căsuţa din satul natal, la care periodic revin cu soţia, este aşezată la 2 km în amonte de sfânta biserică. Vedeam din pridvor, în Joia Mare, cum credincioşii satului mergeau în grupuri masive la Liturghie.

18 aprilie 2014, Vinerea Mare

În Ciugheş, aceeaşi atmosferă tristă şi jalnică. Toţi creştinii mergeau pe drum supăraţi, trişti. La miezul zilei, din turnul bisericii se auzea acelaşi sunet sec de doagă lovită. Mântuitorul a murit pe cruce. Creştinii mergeau, cu toţii, la Prohodul Măntuitorului.

În sfântul lăcaş, pe băncile rezervate celor care doreau mărturisirea, lume multă. Aşteptau răbdători, civilizat, rândul la spovadă. În confesional, spovedeau parohul comunităţii şi pr. Fabian Doboş, de la Iaşi. Printre participanţii la sfânta Liturghie, nelipsit ca de fiecare dată, un batrân în etate de 95 de ani, veteran al Celui de-al Doilea Război Mondial, nenea Gheorghe Amagdei. Toată comunitatea prezentă a adus un omagiu Mântuitorului, prin atingerea crucifixului de pe altar, care era sprijinit de doi micuţi ministranţi.

19 aprilie 2014, Noaptea Învierii

Este sâmbăta Învierii Domnului. Spaţiul din faţa bisericii era plin de credincioşi. Era o vreme mohorâtă. Toaca chema cu sunetul ei sec creştinii la biserică. Pe o vatră special amenajată, ardea un foc. Era focul ce urma să fie sfinţit de preotul paroh. Creştinii aşteptau în sfântul lăcaş răbdători. Uşa sacristiei bisericii s-a deschis fără obişnuitul clinchet vesel de clopoţel. S-a auzit acelaşi sunet sec de toacă. Au apărut ministranţii urmaţi de paroh. Pe vatra din faţa bisericii s-a sfinţit focul sacru, care va da lumina lui Cristos prin lumânarea pascală. După acest ritual, în procesiune, s-a pătruns în sfântul lăcaş.

S-au citit lecturi din Vechiul Testament, Geneza sau Facerea Lumii şi Exodul (trecerea prorocului Moise cu evreii prin Marea Roşie, amintind de obiceiul pascal la evrei). Toate acestea într-o linişte profundă şi un întuneric la fel de profund.

Deodată, de pe altar, pr. paroh Anton Egner, cu vocea lui baritonală, rosteşte puternic şi pătrunzător Gloria In Ecelsis Deo. Brusc, luminile în sfânta biserică s-au aprins, clopotele răsunau din nou, dangătul lor era mai vesel ca niciodată, ministranţii agitau prelung clopoţelele lor de argint. Orga şi corul de tineri, precum şi toată asistenţa cântau la unison Cristos a înviat din morţi.... A fost ceva sublim, cutremurător!

E linişte. Şi din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate -
Şi clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le auzi din vale
Cum râd de drag şi plâng a jale!
(La Paşti, de George Coşbuc)

În jurul orei 24.00 s-au încheiat ceremoniile din Noaptea Învierii. Uliţa satului era acum iluminată de lumânările pe care creştinii le purtau în mâinile lor, în drumul spre casă. Era deosebit de emoţionant, când treceam pe lângă grupurile de creştini care ne salutau cu tradiţionalul Cristos a înviat! Au fost, cu adevărat, frumoase acele momente.

Vor vibra mult timp în inimile noastre. Această sărbătoare şi acest început de primăvară la Ciugheş şi salutul tradiţional creştinesc al Paştelui îmi amintesc de versurile poetului ardelean, George Coşbuc:

Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale,
Îşi zic: Cristos a înviat!
Şi râde atâta-sărbătoare
De chipul lor cel ars de soare.

20 aprilie 2014, Paştele

Oamenii satului, în straie de sărbătoare, merg la biserică. Toţi au feţele radiind de bucurie. Domnul Isus a înviat. Liturghia este oficiată de pr. Fabian Doboş. Parohul comunităţii noastre se află la pupitrul corului. Tot satul cîntă voios:

Cristos a înviat din morţi
Cu moartea pe moarte călcând,
Şi celor din mormânturi,
Viaţă dăruindu-le.
Din predica preotului Fabian s-au desprins dovezile de necontestat a Învierii Domnului: dovezi din lectura Evangheliei sfântului Ioan, cât şi cele arheologice de la biserica Sfântului Mormânt. Merită relatată întâmplarea petrecută într-un sat din judeţul Neamţ, prin anul 1965. La vremea respectivă, activiştii de partid duceau o propagandă asiduă, profund ateistă, peste tot pe unde mergeau.

După slujba Învierii de la biserică, toată comunitatea satului nemţean a fost invitată la căminul cultural. Timp de o oră, un activist de partid a ţinut o prelegere cu citate din Lenin, materialismul dialectic a lui Darwin şi citate din Marx. La sfârşit, a întrebat asistenţa ce au înţeles din lunga lui prelegere. Un localnic al satului, cu pălăria în mână, ridicat pe un scaun, a rostit răspicat: Cristos a înviat, la care toţi sătenii, adunaţi în căminul cultural, la unison, la fel de răspicat, au răspuns: Adevărat că a înviat. Activistul şi-a strâns broşurile roşii, părăsind sala, fără să scoată un cuvânt.

21 aprilie 2014, a doua zi de Paşti

Moment memorabil în comunitate. Obligatoriu trebuie relatat. În apa de botez, proaspăt sfinţită în Noaptea Învierii, se botezau... trei prunci! Doi feciori şi o fetiţă. Frumoşi ca trei îngeri. Noi, cei mai vârstnici, cu soţii la activ, spunem în glumă, dar... numai între noi bărbaţii, că partea femeiască domină bărbatul cu gura - această nou născută fetiţă, a dominat cu gura ei, pe cei doi fecioraşi care nu au reuşit să scoată un scâncet în sfântul lăcaş. După botez, părinţii, copiii nou botezaţi, părintele paroh şi ministranţii s-au fotografiat în faţa sfântului Altar.

Ce frumos e în satul meu!

Familia Baltă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17-21 aprilie: Ciugheş: Sărbătoarea Paştelui

Papa Francisc: Video-mesaj adresat polonezilor cu ocazia canonizării fericitului Ioan Paul al II-lea (vineri, 25 aprilie 2014)

Iubiţi conaţionali ai fericitului Ioan Paul al II-lea,

Este de acum aproape canonizarea acelui mare om şi mare papă care a trecut în istorie cu numele de Ioan Paul al II-lea. Sunt fericit că am fost chemat să proclam sfinţenia, în duminica următoare a Divinei Îndurări, la încheierea octavei de Paşte. Sunt recunoscător lui Ioan Paul al II-lea, ca toţi membrii poporului lui Dumnezeu, pentru slujirea sa neobosită, pentru conducerea sa spirituală, pentru că a introdus Biserica în al treilea mileniu al credinţei şi pentru extraordinara sa mărturie de sfinţenie.

Papa Benedict al XVI-lea a notat pe bună dreptate, în urmă cu trei ani, în ziua beatificării predecesorului său, că ceea ce Ioan Paul al II-lea le cerea tuturor, adică să nu le fie frică şi să deschidă larg porţile lui Cristos, el însuşi a făcut cel dintâi: "A deschis lui Cristos societatea, cultura, sistemele politice şi economice, inversând cu forţa unui gigant - forţă care îi venea de la Dumnezeu - o tendinţă care putea să pară ireversibilă. Cu mărturia lui de credinţă, de iubire şi de curaj apostolic, însoţită de o mare încărcătură umană, acest exemplar fiu al naţiunii poloneze i-a ajutat pe creştinii din toată lumea să nu le fie teamă să spună că sunt creştini, că aparţin Bisericii, să vorbească despre evanghelie. Într-un cuvânt: ne-a ajutat să nu ne fie teamă de adevăr, pentru că adevărul este garanţie de libertate" (Omilie, 1 mai 2011). Mă identific pe deplin cu aceste cuvinte ale papei Benedict al XVI-lea.

Ştim cu toţii că, înainte de a parcurge străzile lumii, Karol Wojtyla a crescut în slujba lui Cristos şi a Bisericii în patria sa, Polonia. Acolo s-a format inima sa, inimă care după aceea s-a dilatat la dimensiunea universală, mai întâi participând la Conciliul Vatican II, şi mai ales după 16 octombrie 1978, pentru ca în ea să găsească loc toate naţiunile, limbile şi culturile. Ioan Paul al II-lea s-a făcut totul pentru toţi.

Mulţumesc poporului polonez şi Bisericii din Polonia pentru darul lui Ioan Paul al II-lea. Cu toţii am fost îmbogăţiţi de acest dar. Ioan Paul al II-lea continuă să ne inspire. Ne inspiră cuvintele sale, scrierile sale, gesturile sale, stilul său de slujire. Ne inspiră suferinţa sa trăită cu speranţă eroică. Ne inspiră încrederea sa totală în Cristos, răscumpărătorul omului, şi în Mama lui Dumnezeu.

În timpul recentei vizite ad limina Apostolorum a episcopilor polonezi, am subliniat că Biserica din Polonia continuă să aibă mari potenţialităţi de credinţă, de rugăciune, de caritate şi de practică creştină. Am scos în evidenţă şi provocările pastorale precum familia, tinerii, săracii şi vocaţiile la Preoţie şi la viaţa consacrată. Sper ca această canonizare a lui Ioan Paul al II-lea, precum şi a lui Ioan al XXIII-lea, să dea un nou impuls muncii zilnice şi perseverente a Bisericii din patria voastră. Mă bucur de faptul că, dacă va voi Dumnezeu, peste doi ani voi vizita pentru prima dată ţara voastră cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului.

Vă invit pe toţi să trăiţi profund canonizarea fericitului Ioan Paul al II-lea şi a fericitului Ioan al XXIII-lea. Unii dintre voi vor veni la Roma, dar graţie mass-media foarte mulţi vor putea participa la acest mare eveniment. De aceea vreau deja astăzi să le mulţumesc tuturor jurnaliştilor din presă, radio şi televiziune pentru slujirea lor adusă canonizării de duminica viitoare.

Îi salut pe toţi conaţionalii lui Ioan Paul al II-lea, şi pe cei care nu aparţin Bisericii Catolice. Îi port pe toţi în inima mea. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 14.