Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Roman: O zi de reculegere în Postul Mare

Cu ocazia anului dedicat episcopului martir Anton Durcovici, 24 de cercetași lideri, ajutori de lideri și exploratori din Pildești, Hălăucești, Sagna și Adjudeni, s-au întâlnit, sâmbătă, 15 martie 2014, la Casa Surorile Misionare "Slujitoarele Duhului Sfânt" din Roman, pentru a se pregăti cât mai bine, într-o atmosferă de liniște exterioară și sufletească, pentru sfânta sărbătoare a Paștelui.

În jurul orei 9.00 am fost primiți cu bucurie în Casa Surorilor începând programul cu rugăciunea ținută în capela comunității. Imediat, ne-am pregătit pentru prima meditație ținută de pr. Emanuel Pîrțac, vicar din Pildești, în care am fost puși să reflectăm asupra câtorva întrebări: "Ce înseamnă pentru tine onoare? Ce drum conduce la bucurie? Când ați fost ultima dată bucuroși? Cât de plină vă este inima?". De asemenea, ni s-a prezentat tema principală a zilei care a fost "Legea și promisiunea", cunoscând cele patru principii: 1) a cunoaște valorile; 2) a le înțelege; 3) a exprima interesul și adeziunea; 4) a împărți cu alții valorile adoptate.

Pentru a menține atmosfera de liniște, pace și bucurie ne-am retras fiecare, într-un moment de reflexie personală, ca să ne putem apropia de Dumnezeu și să auzim ceea ce el dorește să facem cu viața noastră. În tot acest timp am avut posibilitatea să facem un colocviu sau să ne spovedim, pregătindu-ne mai bine sufletește pentru sfânta Liturghie.

Înainte de pauza de masa, am vizionat împreună un film, care s-a potrivit, ca o mănușă, zilei de reculegere, vorbind despre jurământul făcut la început de drum, care indiferent de obstacole trebuie respectat, și despre încercarea noastră în viață de a găsi răspunsul la întrebarea "Cine sunt eu?"

După o mică pauză în care jucându-ne câteva jocuri ne-am cunoscut mai bine, am început pregătirile pentru sfânta Liturghie, care s-a desfășurat într-un mod solemn, simțindu-ne mai împăcați cu Dumnezeu, ascultând cea de-a doua meditație din timpul predicii.

Ziua s-a încheiat prin împărtășirea noiilor gânduri și experiențe trăite într-un timp atât de scurt, ajungând cu toții la aceeași concluzie: Dumnezeu a fost cu noi, pentru că a fost o zi, cu adevărat, plină de har.

"La invitația fr. Jesus am avut bucuria de a participa alături de tinerii de la Scout la o zi de reculegere. Într-un climat de tăcere pentru câteva ore, am rămas singuri față în față cu Dumnezeu și cu propria noastră conștiință, prin întreruperea tuturor activităților, preocupărilor și grijilor pentru a ne examina propria viata și a ne apropia mai mult de Dumnezeu.

«O credință autentică implică mereu o profundă dorință de a schimba lumea, de a transmite valori, de a lăsa ceva mai bun după trecerea noastră pe pământ» (Evangelii gaudium, 183). Urmând îndemnul Sfântul Părinte papa Francisc «dacă deschidem ușa lui Isus, dacă lăsăm ca el să fie în istoria noastră, dacă împărtășim cu el bucuriile și durerile, vom experimenta o pace și o bucurie pe care numai Dumnezeu, iubire infinită, le poate da». Prin rugăciune, meditație și spovadă, tinerii s-au încredințat lui Dumnezeu, convinși fiind că el ne cunoaște, ne iubește și nu uită niciodată de noi" (Pr. Emanuel Pîrțac).

Bianca Dumea

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 15 martie: Roman: O zi de reculegere în Postul Mare


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat