Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Cursuri de formare în Metoda Ovulației Billings

Un grup de 25 de studente de la diferite facultăți din Iași au participat la prima sesiune din cadrul cursului de formare și învățare a Metodei Ovulației Billings, în zilele de 21 și 22 martie 2014. Activitatea s-a desfășurat la oratoriul "Dominic Savio", cu sprijinul părintelui profesor Iosif Enașoae și al Margaretei Ferenț, președinta Asociației Studenților Catolici din Iași.

Prin intermediul Asociației "Familia și Viața", tinerele studente au fost informate în legătură cu metodele naturale de reglementare a nașterilor, în special Metoda Ovulației Billings. Doamnele Maria Gherghel și Maricica Mihaluțe, alături de domnișoara doctor Delia Pogor ne-au instruit prin prezentarea unor materiale explicative asupra metodei și ne-au convins că "lucrurile împărtășite se păstrează mai bine".

Pentru început ne-a fost oferit un argument despre valoarea metodei și importanța acesteia pentru realizarea unei vieți de familie responsabile, colaboratoare la planul divin, în opera creației. Enciclica Humanae vitae elaborată de papa Paul al VI-lea a fost baza argumentului de la care s-au pornit discuțiile. Aceasta cuprinde învățăturile morale cu privire la viața conjugală a cuplurilor căsătorite, oferindu-ne o viziune "nouă și aprofundată asupra principiilor doctrinei morale a căsătoriei: doctrină bazată pe legea naturală, luminată și îmbogățită prin revelația divină".

A urmat prezentarea doctoriței Delia Pogor cu privire la fiziologia aparatului reproducător, punându-se accentul pe necesitatea unei bune cunoașteri a ritmurilor fertilității, pentru o implementare corectă a metodei naturale Billings. În continuare doamnele formatoare ne-au descris pe larg metoda, pașii necesari pentru învățarea ei și avantajele conferite de aceasta. Astfel, am conștientizat că orice metodă naturală de reglementare a nașterilor aplicată în familiile creștine reprezintă de fapt dovada dragostei sincere și adevărate dintre soți, așa cum afirma și fericitul Ioan Paul al II-lea: "Rațiunea ultimă a fiecărei metode naturale nu constă în mod simplist, în eficacitatea sau siguranța biologică, ci în coerența cu viziunea creștină asupra sexualității, ca expresie a dragostei conjugale".

Ultima parte a programului de instruire a constat în efectuarea unor exerciții de simulare pentru învățarea metodei Billings, exerciții rezolvate alături de doamnele profesoare și explicate mai apoi amănunțit de către acestea, cu multă dăruire și profesionalism. Am mai aflat, de asemenea, că, în conformitate cu studiile OMS, Metoda Billings oferă o siguranță de 97,8%, dacă este învățată de la personal calificat și bine aplicată.

Toate tinerele care am participat la aceste cursuri de formare am rămas plăcut impresionate de noile informații asimilate și credem în unanimitate, că Metoda Billings poate fi un real ajutor în viața de familie și în reglementarea creștină a nașterilor. Cursul a fost propus și realizat cu scopul nobil de ne ajuta să recunoaștem valoarea sacră a vieții, gravitatea avortului și contracepției care distrug viața și familia, precum și din perspectiva pregătirii îndepărtate a noastre pentru căsătorie. Am învățat încă o dată că cea mai frumoasă virtute a noastră, a tinerilor - zestre cu care vom spune Da în fața altarului - este virtutea castității.

Impresii

"Au fost foarte multe informații, noi sau mai puțin noi, dar bine argumentate. S-a văzut clar ca «repetiția e mama învățăturii», cum se mai spune. A fost interesant, captivant și antrenant totodată" (Alina).

"A fost un curs interesant în care am aflat că în toate trebuie să fie un echilibru, chiar și atunci când vine vorba despre viața sexuală" (Geanina).

"Cunoașterea de sine, a darului fertilității, autocontrolul și abstinența asigură armonia în viața de cuplu, și sunt «chei» care ajută la întreținerea armoniei vieții conjugale" (Mihaela)

"Un curs foarte interesant în care am descoperit cât de minunat este corpul nostru și cât de multe lucruri poate face, a fost un pas în pregătirea noastră pentru viața de cuplu de mâine, cât și pentru întemeierea unei familii" (Adriana).

Andra Danci
și Bianca Pascariu


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat