Reflecţie la Octava Mondială de Rugăciuni pentru Unitatea Creştinilor 2014

Dacă păgânii n-au avut curajul să frângă hainele lui Isus, creştinii au avut îndrăzneala să-l frângă pe Isus însuşi şi să-l împartă între ei.

În fiecare an, în perioada 18-25 ianuarie, Biserica ne cheamă să ne rugăm toţi împreună, pentru unitatea tuturor creştinilor în Cristos. Şi creştinii romano-catolici şi greco-catolici din Vatra Dornei, împreună cu păstorii lor, pr. Ioan Lungu şi pr. Ilie Veneciuc, s-au întâlnit în rugăciune pentru unitate, duminică, 20 ianuarie 2014. Ne-am rugat mai întâi pentru unitate în comunităţile noastre şi apoi pentru unitate cu toţi fraţii creştini despărţi.

Dacă păgânii şi-au împărţit între ei hainele lui Isus, trăgând la sorţi, de teamă să nu le frângă (cf. Mt 27,35), creştinii au îndrăznit, în mod necuviincios, să frângă trupul lui Isus, Biserica, şi s-o împartă între ei, arătându-se mai cruzi decât păgânii. Creştinii au frânt trupul lui Isus, Biserica, în ciuda poruncii exprese a lui Dumnezeu de a nu face aşa ceva (cf. Ps 33,19; In 19,33); în ciuda poruncii testamentare a lui Isus de a nu face aşa ceva (cf. In 17,21); şi în ciuda poruncii Duhul Sfânt de a nu face aşa; poruncă exprimată prin gura sfântului apostol Paul, care astăzi ne spune că trupul lui Isus nu poate şi nu trebuie să fie împărţit (cf. 1Cor 1,13).

Tema de rugăciune şi de meditaţie a Octavei Mondiale de Rugăciuni pentru Unitatea Creştinilor 2014 este: "Oare a fost Cristos împărţit?" (1Cor 1,13). Această temă este o chemare adresată tuturor creştinilor, de a reveni la unitatea Bisericii de la început.

Munca pentru alegerea textului biblic, a rugăciunilor şi a meditaţiilor din Octava de Rugăciuni pentru Unitatea Creştinilor din acest an, 2014, a fost făcută de un grup de creştini din Canada, reunit la invitaţia Centrului Canadian pentru Ecumenism şi a Centrului pentru Ecumenism "La Prairie".

De la bun început trebuie să spun că de starea de despărţire a creştinilor nu sunt vinovaţi creştinii de astăzi, oricărui cult ar aparţine ei. Ei s-au născut în această stare de despărţire şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, caută soluţii de intrare în normalitate. Nici cei din trecut nu au fost cu toţii vinovaţi de ruperea Bisericii, ci numai unii dintre ei care nu au avut Duhul lui Dumnezeu şi al lui Cristos. Rândurile de mai jos se vor un imbold pentru unitate şi nu o critică la adresa cuiva.

La Berlin, pe locul unui fost lagăr de concentrare nazist, a fost ridicată o biserică modernă închinată Mariei, Regina Martirilor. În această biserică se află un presepiu care atrage atenţia tuturor vizitatorilor. În locul celor trei magi se află trei personalităţi ale timpului respectiv: îngenuncheat în faţa lui Isus din iesle este papa Paul al VI-lea; de o parte, în picioare, e patriarhul Atenagora, de cealaltă parte episcopul protestant Dibelius. E un presepiu ecumenic inspirat din documentul Conciliului Vatican II, pentru refacerea unităţii, în care găsim Biserica Catolică întinzând punţile de legătură celor două biserici surori separate - Biserica Ortodoxă în Orient, Biserica Protestantă în Occident.

Textul biblic, ales şi propus anul acesta, 2014, ca izvor de rugăciune şi de meditaţie (1Cor 1,1-17), ne arată că încă de la naşterea Bisericii şi până în ziua de astăzi, duhul de grup, duhul de separare, duh indus de diavol (diavol al cărui nume înseamnă "împrăştiere"), a sfâşiat trupul lui Isus, Biserica, făcându-l să sângereze continuu. Chiar de la început şi până astăzi, aşa cum am putut citi în textul ales şi propus, unii creştini au spus şi poate mai spun încă, fără să gândească: "Eu sunt al lui Paul!" - "Eu sunt al lui Apolo!" - "Eu sunt al lui Chefa!" - "Eu sunt al lui Cristos!", deşi Cristos nu poate fi împărţit (cf. 1Cor 1,12-13), deşi Isus a lăsat ca testament al inimii sale porunca aceasta: "Ca toţi să fie una!" (cf. In 17,21).

Ne va fi mai uşor să înţelegem textul propus spre meditaţie şi acţiune în anul acesta, 2014, dacă vom ţine cont de faptul că, întrucât corintenii sunt greci, ei au o mare predilecţie pentru filozofia şi înţelepciunea umană şi mai puţină înclinaţie pentru spiritualitate (cf. 1Cor 1,18-25). Pentru ei, filozofii erau eroi naţionali. Ei se mândreau cu Thales, Socrate, Platon sau Aristotel. Ei aveau şcoli filozofice renumite: şcoala epicuriană, şcoala stoică, şcoala peripatetică. Convertindu-se numai parţial la Cristos, ei au mai păstrat multe din spiritul păgân, spirit care i-a împiedicat să trăiască total după spiritul lui Cristos.

Mare pericol este pentru credinţa creştină să nu te converteşti total de la aşa-zisul spirit: latin, răsăritean, african, american, la spiritul lui Cristos şi al Bisericii sale. Mare pericol pentru mântuire este să te alipeşti de anumite persoane, chiar declarate sfinte, ca Paul, Petru, Andrei, Apolo, şi să uiţi de Cristos şi spusele lui. Mare pericol este pentru trăirea credinţei şi pentru mântuire este să te încrezi în anumite centre geografice şi comerciale, şi să nu te încrezi în marele centre de mântuire, Cristos şi Biserica sa. Nu neagă nimeni valorile zonelor, ţărilor, oraşelor sau ale anumitor personaje. Dar când acestea sunt puse înaintea lui Cristos, ele devin idoli otrăvitori pentru credinţă şi mântuire. "Oare a fost Cristos împărţit?" "Oare Paul a fost răstignit pentru voi sau în numele lui Paul aţi fost botezaţi"? De aceea, să avem acelaşi fel de vorbire, de trăire şi de simţire (cf. 1Cor 1,10.13).

Mulţi creştini din trecut s-au crezut stăpâni pe grădina Bisericii, aşa cum stăpâni s-au crezut şi vierii din evanghelie pe via Stăpânului lor şi au ucis pe mulţi dintre slujitorii marelui Rege şi chiar pe Fiul moştenitor al acestuia; dar această îndrăzneală i-a costat viaţa (cf. Mt 21,33-45). Serge-Thomas Bonino Domenicano, secretar general al Comisiei Teologice Internaţionale, spune: "Violenţa în numele lui Dumnezeu este o adevărată erezie". Iată cu ce păcat s-au încărcat - şi se încarcă, poate - cei care, într-un fel sau altul, îşi apără partida religioasă, clevetind şi ridicând la luptă creştini unii împotriva altora.

Faptul că unii sau alţii au fost primiţi în rândul clerului sau al monahismului sau în rândurile ierarhiei Bisericii, asta nu înseamnă că ei pot da legi peste legile lui Cristos; faptul că unii sau alţii au primit diferite daruri: al profeţiei sau al ştiinţei; al vorbirii sau al sărăciei; al jertfei sau al martiriului; nici asta nu înseamnă şi nu valorează nimic, dacă nu se trăieşte în unitatea şi dragostea lui Cristos. Căci dragostea lui Cristos: este îndelung răbdătoare; este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă; nu se umflă de mândrie; nu se poartă necuviincios; nu caută folosul său; nu se mânie; nu se gândeşte la rău; nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr; acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul (cf. 1Cor 13,1-7).

Toţi aceşti "oameni înţelepţi", în sensul păgân al cuvântului, care şi-au făurit "biserici" şi "grupuri", în afara Bisericii lui Cristos, care au căutat să-i impună lui Dumnezeu legile şi poruncile lor, care au predicat dezbinarea şi ura, trecând sub tăcere unitatea şi iubirea, care le cere Isus (cf. In 13,35); zic, toţi aceştia s-au predicat pe ei înşişi, şi nu pe Cristos; au risipit şi nu au adunat; au osândit şi nu au mântuit (cf. Mt 12,30), căci mântuirea este numai prin Cristos şi Biserica sa (cf. Fap 4,12).

Nici un păcat din câte a putut să născocească satana n-a făcut atâta pagubă Bisericii lui Cristos ca păcatul partidelor religioase şi ca cearta dintre aceste partide, care au dus în final la sfâşierea Bisericii, Trupul său mistic. Acoperit, ca şi diavolul, de mantia luminii (cf. 1Cor 11,14), fiecare impostor susţine că apără adevărul. Dar care şi al cui adevăr? Al lui personal, al partidei lui, al interesului său, al duhului luciferic care îşi face lucrarea de împrăştiere prin el, dărâmând tot ce-i dumnezeiesc şi sfânt.

Scriptura spune foarte clar: "Oala nu este înaintea Olarului (cf. Is 29,16). "Ucenicul nu este înaintea Maestrului" (cf. Mt 10,24-25). Instrumentul nu este înaintea artistului. Unealta nu este înaintea lucrătorului. Am auzit vorbindu-se de sabia lui David, de steaua lui Iacob, de grota lui Isus, de ucenicii Domnului. David este important, nu sabia lui. Iacob este important, nu steaua lui. Isus este important, nu grota lui. Isus este important, nu ucenicii lui. Isus s-a întristat când ucenicii îşi disputau întâietatea, şi nu-l puneau pe el pe primul loc (cf. Lc 22,24). Paul s-a mâhnit când creştinii timpului său vorbeau mai mult de el, de Apolo, sau de Chefa, şi nu-l puneau pe Cristos pe primul loc în viaţa lor (cf. 1Cor 1,12-13).

Deşi Cristos i-a spus clar şi răspicat lui Petru, în faţa tuturor apostolilor: "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea"! (cf. Mt 16,18-19); Cu toate acestea, satana, i-a făcut pe mulţi creştini din vechime, să afirme fără jenă, că ei sunt: ai lui Paul, Apolo sau Chefa, pentru că aceştia au dovedit o oarecare înţelepciune; tot lucrare a celui rău este să te numeşti creştin al lui Toma, chiar dacă trăieşti în India; sau al lui Matei, chiar dacă trăieşti în Etiopia; sau a lui Andrei, chiar dacă a fost printre primii apostoli care l-a întâlnit Isus, şi chiar dacă trăieşti în Grecia, sau în alte părţi unde a predicat el; sau a lui Iacob, chiar dacă trăieşti în Spania. Este o mare greşeală să spui că aparţii lor şi să-l aşezi pe Cristos şi învăţătura lui pe locul doi, sau sub tăcere. Fără Cristos, şi fără ascultare totală de el, nici Chefa, nici Paul, nici Andrei, nici Apolo, nici Matei, nici Iacob, şi nici nimeni, nu sunt nimic. Căci nu ei au murit pentru noi şi nu în numele lor am fost mântuiţi (cf. 1Cor 1,13). Totul este prin Cristos, şi de el nu trebuie să ne despartă nimic, nici viaţa nici moartea, nici oamenii nici îngerii, nici pământul şi nici cerul (cf. Rom 8,35-39).

Iar, dacă Isus a voit un responsabil peste toţi apostolii şi ucenicii săi, l-a numit el însuşi, şi nu a lăsat să-l numească tovarăşii săi de apostolat (cf. Mt 16,18-19); apoi, Isus nu l-a demis pe Petru din funcţie, nici după greşelile făcute (cf. Mt 16,22-23; In 21,15-17); şi nici nimeni dintre apostolii şi ucenicii lui Isus nu a comentat numirea lui Petru şi nici nu i-au refuzat întâietatea şi respectul (cf. Fap 2,14.38).

Să nu ne înşelăm, Cristos i-a spus numai lui Petru, şi nu la toţi: "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea!" Cristos a spus că va întemeia "Biserica sa", şi nu bisericile sale. Isus vorbeşte despre "o singură turmă şi un singur păstor" (In 10,16). Chiar dacă mai există şi alte oi, acestea trebuie să fie aduse tot în unica sa turmă (cf. In 10,16). Scriptura mai spune că este: "numai un singur Duh, un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez şi un singur Dumnezeu, Tată al tuturor (cf. Ef 4,4-6).

Ioan Paul al II-lea (1920-2005) a scris în cartea sa, Să trecem pragul speranţei: "Slujirea lui Petru este o slujire spre unitate şi are un sens profund ecumenic". Şi aşa este, toţii papii după Conciliul al II-lea din Vatican, de la Paul al VI-lea la Francisc I, sunt papi ecumenici care vor unitatea; şi în acest sens primatul lor nu numai că nu este un obstacol, ci este şi o mare punte pentru ecumenism.

Nicolae Geantă (n. 1969), un teolog protestant român, spune: "Biserica primară a reuşit să câştige lupta credinţei cu păgânii, deşi încolţită din toate părţile. În răcoarea catacombelor, unitatea le-a ţinut loc de agent termic. În dărnicie, sărăcia le-a devenit belşug. Toţi, o inimă şi-un suflet, au schimbat lumea (cf. Fap 4,32). Astăzi, lumea a reuşit să schimbe Biserica, făcând creştini lumeşti, «creştini» care au scurtcircuitat energia Duhului Sfânt. Avem eşecuri pentru că nu suntem toţi laolaltă într-un cuget. Am ridicat garduri între noi: evangheliştii, baptiştii, penticostalii, tudoriştii, ortodocşii, catolicii, ostaşii. Nici în biserici nu suntem 100% unul pentru altul. Ne-am divizat, în caste, în simpatizanţi, în tabere". Iar diavolul ne râde în faţă, pentru că şi astăzi sunt mulţi creştini ca: Iuda (cf. In 17,12), Alexandru (cf. 2Tim 4,14), Dima (cf. 2Tim 4,10), Diotref (cf. 3In 1,9-10), Figel şi Ermogen (cf. 2Tim 1,15).

În anul 1620, când, din pricina unei prigoane, mulţi credincioşi au părăsit Olanda plecând în America, pastorul unei biserici, înainte de plecarea credincioşilor, le-a spus: "Luther şi Calvin, deşi au fost oameni luminaţi, nu au cunoscut totuşi întreg sfatul lui Dumnezeu". Acelaşi lucru se poate spune despre orice "reformator religios": "A fost luminat, dar nu a cunoscut întreg sfatul lui Dumnezeu". De aceea, să fim atenţi numai la adevărul cunoscut din Cuvântul lui Dumnezeu, căci numai el ne poate păzi de cădere, atunci când aşa zişii, "reformatorii", ne cheamă, cu amăgitoarele lor glasuri de "sirene pierzătoare".

Sfântul Augustin (354-430), vorbind despre fraţii creştini despărţiţi ai timpului său, spunea: "Fie că vor, fie că nu vor, sunt fraţii noştri. Atunci vor înceta să mai fie fraţii noştri, când vor înceta să mai spună Tatăl nostru" (Mt 6,9). Ei pot să spună: "De ce ne căutaţi? De ce ne vreţi?" Noi le vom răspunde: "Sunteţi fraţii noştri" (Is 66,5 LXX). De aceea, când aceştia ne spun: "Nu sunteţi fraţii noştri" sau ne numesc păgâni, noi să le răspundem: "Sunteţi fraţii noştri!" Pot să ne spună: "Plecaţi de la noi, nu avem nimic de-a face cu voi!" Atunci, să le răspundem: "Noi avem de-a face cu voi, pentru că mărturisind un singur Cristos, trebuie să fim într-un singur trup, sub un singur cap". (cf. Comentariu asupra Psalmilor, Ps 32, 29).

Patriarhul ortodox de Constantinopol, Atenagora Spirou (1948-1972), la întâlnirea cu papa Paul al VI-lea (1897-1978), din 1964, de la Ierusalim, spunea: "A venit ceasul să ne întâlnim şi la acelaşi altar. A venit ceasul să nu mai trăim străini şi rivali unii faţă de alţii".

Cancelarul german, Angela Merkel (n. 1954), a spus într-o conferinţă de presă, cu ocazia aniversării a 500 de ani de la reforma lui Martin Luther, că "a sosit timpul ca protestanţii şi catolicii să pună accentul pe asemănările dintre cele două biserici şi nu pe ceea ce le separă".

La 5 iulie 2011, o biserică episcopaliană (aripa americană a anglicanismului) a decis împreună cu pastorul ei să se întoarcă la comuniunea cu Petru.

Patriarhul latin al Ierusalimului, Fouad Twal (n.1940), spunea de curând: "Creştinii din Ţara Sfântă nu-şi pot permite luxul de a trăi despărţiţi". Iar, dacă este să comentăm aceste cuvinte, trebuie să spunem că nicăieri creştinii nu ar mai trebui să-şi permită luxul de a trăi despărţiţi.

În această Octavă mondială pentru unitatea creştinilor, nu trebuie să uităm că avem eroi ai unităţii: Robert Peckam, un cavaler englez de pe timpul regelui Henric al VIII-lea (1491-1547), a suferit exilul pentru unitate. Sfinţii Ciril (827-869) şi Metodiu (815-885) au călătorit şi predicat mult pentru unitate; Sfântul Iosafat (1580-1623) a suferit martiriul pentru unitate. Noi ce am făcut şi ce facem pentru unitate?

Barbu Ştefănescu Delavrancea (1858-1918), în opera sa Apus de soare, a pus în gura sfântului Ştefan cel Mare (1447-1504) următoarele cuvinte: "Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu este nici a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor, urmaşilor voştri, în veacul vecilor!"

Închei, parafrazându-l pe Ştefan, aplicând cuvintele lui la Biserică: "Biserica nu a fost a strămoşilor noştri, nu este a noastră celor de astăzi, nu va fi nici măcar a celor care vor urma; ci Biserica a fost, este şi va fi numai a lui Isus Cristos, în vecii vecilor. Amin". Ca atare, nimeni nu poate să o mutileze, să o sfâşie, să o folosească după propriile interese, să o ponegrească şi să o prigonească, fără a răspunde la Judecată.

Sfântă Fecioară Marie, care i-ai adunat pe ucenici risipiţi ai Fiului tău, în Cenacol (cf. Fap 1,14), adună-i şi pe ucenicii divizaţi de astăzi, în aceeaşi unitate a Bisericii Fiului tău! Amin!

Pr. Ioan Lungu

* * *

Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.

lecturi: 18.