La 25 de ani: Accidentul de pe Valea Uzului

S-au împlinit 25 de ani de la accidentul de pe Valea Uzului în care au murit 27 de persoane (19 din Faraoani, 4 din Valea Mare şi 4 din Orbeni). Duminică, 25 august, ora 18.00, PS Petru Gherghel va fi prezent în cimitirul din Faraoani pentru a participa la Liturghia de comemorare a decedaţilor. Pentru a înţelege evenimentele redăm un articol publicat în "Ziarul lumina" din 29 august 2008, adus la zi şi completat. De asemenea, adăugăm fotografii de la funeraliile de acum 25 de ani.

* * *

S-au împlinit 25 de ani de la accidentul care a avut loc pe Valea Uzului. Mai mulţi credincioşi ortodocşi şi romano-catolici din Faraoani (19), Valea Mare (4) şi Orbeni (4) din jud. Bacău şi-au găsit sfârşitul în seara duminicii de 21 august 1988 în timp ce se îndreptau cu un camion şi cu o remorcă spre jud. Harghita la recoltatul cartofilor. După trecerea unui pod, pe la ora 19.10, pe drumul forestier Dărmăneşti-Covasna, malul râului s-a surpat, remorca cu bagaje a derapat, apoi s-a răsturnat şi a antrenat în cădere prăbuşirea întregii maşini în albia râului. Unii s-au înecat sub lada maşinii răsturnate, alţii au fost striviţi de obloane. Din cele 63 de persoane, 27 au murit. Majoritatea erau adolescenţi şi tineri: 13-17 ani. Era în timpul comunismului. Mergeau să câştige o bucată de pâine.

Morţii au fost duşi la morga din Bacău, răniţii la spitalul din Moineşti. Parohul de Moineşti de pe vremea aceea, pr Ioan Purcaru, care a mers la spital pentru a-i îngriji, îşi aminteşte: "Am intrat în salonul mare unde i-am spovedit şi i-am împărtăşit pe toţi... În salon erau bărbaţi şi femei în jurul vârstei de 50-60 ani, dar şi tineri între 13 şi 17 ani, cu feţele arse de soare, crăpate, palmele pline de bătături, privirea pierdută şi neîncrezătoare. În timp ce scriam lista cu numele lor, o fată cu mâinile în semn de implorare şi cu vocea tremurândă mi-a adresat această întrebare - strigăt de durere a unui copil inocent... «Unde este mama mea? N-aţi auzit de cutare?... Unde este?...» Am rămas pentru o clipă perplex, dar imediat am adăugat: «O voi căuta...»... Nu mai era printre cei vii".

Mulţi îşi amintesc şi astăzi cum în urmă cu 25 de ani de pe fiecare uliţă veneau oamenii cu sicriele. Au fost aşezate în semicerc în faţa bisericii. Oamenii plângeau şi se rugau. Mulţi îşi conduceau copii pe ultimul drum.

"Îmi amintesc înmormântarea de parcă a fost ieri: 23 de sicrie erau în semicerc, lângă biserică, iar lângă ele rudele. Pe drum spre biserică văzusem deja fluviul de procesiuni de pe toate uliţele. Au fost multe familii care au pierdut atunci pe cineva... Pentru mine a fost foarte greu să le spun oamenilor ceva în acele momente. Mi-a venit ideea să le vorbesc despre suferinţa mai mare a unui nevinovat, Isus...", a spus PS Petru Gherghel, care a oficiat înmormântarea acum 25 de ani. Cei patru ortodocşi decedaţi au fost înmormântaţi separat la Orbeni.

Satul Faraoani fusese împresurat cu securişti în civil, de teamă să nu izbucnească vreo revoltă. În zilele precedente înmormântării au adus în sat zahăr şi ulei. Evident, în ziarele vremii nu s-a scris nimic. Erau notate accidentele din Occident, tinerii care mureau din cauza alcoolului sau drogurilor din SUA. La noi era totul bine. Nu trebuia să transpară ideea că oamenii sufereau de foame şi, în căutarea de lucru, munceau până şi copii.

La comemorarea de acum cinci ani, printre participanţi a fost şi Augustin Bărbuţ, preot carmelit, supravieţuitor al accidentului. Avea 15 ani când s-a întâmplat tragedia. La finalul Liturghiei a mulţumit lui Dumnezeu pentru că i-a dat şansa de a rămâne în viaţă şi pentru că l-a chemat să devină preot şi să le vorbească oamenilor despre adevărata viaţă care se găseşte în Cristos.

De ce se pune accentul pe a nu uita cele întâmplate? m-am întrebat. De ce e nevoie ca oamenii să mai răscolească amintirile dureroase?

Este mai întâi un motiv care vine din credinţă. Trebuie să ne amintim de cei dragi care au plecat înaintea noastră. Cu puţin timp înainte de a trece la Domnul, Monica i-a cerut fiului său Augustin să-şi amintească de ea la altarul Domnului. Oamenii îşi vor aminti de rudele şi de cunoscuţii lor la altarului Domnului în cadrul unei sfinte Liturghii. În plus, în lumina lecturilor din Cartea Sfântă şi a cuvântului de învăţătură al episcopului, cei prezenţi vor avea ocazia să reflecteze din nou la faptul că Dumnezeu are un plan al său, pe care noi nu îl înţelegem de fiecare dată, că viaţa noastră e în mâinile lui şi că are importanţă cum o trăim.

În al doilea rând, comemorarea ajută la a ţine conştiinţa trează cu privire la o epocă apusă, sperăm, pentru totdeauna. Pentru a înţelege momentele prin care au trecut semenii noştri, aceia care au trăit în acele timpuri tulburi şi de mizerie, trebuie să ne amintim măcar din când în când de asemenea evenimente.

Conform mărturiei supravieţuitorilor, majoritatea celor care erau în maşină au murit rugându-se. La 25 de ani vor fi amintiţi în rugăciune cei care azi în majoritate ar fi avut în jurul a 40 de ani. Dumnezeu să le facă parte cu drepţii din ceruri.

Pr. Cornel Cadar

* * *

Faraoani: Invitaţie la o Liturghie comemorativă

* * *

Mai jos puteţi urmări două reportaje realizate în anul 2008 despre accidentul de pe Valea Uzului, realizate de Cătălin Cojocaru pentru 1TV Bacău.

Reportajul difuzat la 21 octombrie 2008

Reportajul difuzat la 28 octombrie 2008

lecturi: 29.