Vineri, 14 iunie, Sfântul Părinte Francisc l-a primit în audienţă pe arhiepiscopul de Canterbury şi primat al Comuniunii Anglicane, Excelenţa sa Justin Welby, cu consoarta şi suita.

Întâlnirea oficială a început cu audienţa privată în bibliotecă; apoi, în prezenţa delegaţiei care l-a însoţit pe Excelenţa sa Justin Welby, au avut loc discursurile oficiale şi schimbul de daruri. În sfârşit s-a desfăşurat un moment de rugăciune comună în capela "Redemptoris Mater".

Publicăm în continuare textul discursului pe care l-a rostit papa Francisc în cursul audienţei:

* * *

Excelenţa voastră,

Dragi prieteni,

În împrejurarea fericită a primei noastre întâlniri, doresc să vă urez bun-venit cu aceleaşi cuvinte cu care predecesorul meu, venerabilul slujitor al lui Dumnezeu Paul al VI-lea, s-a adresat arhiepiscopului Michael Ramsey în timpul vizitei istorice din anul 1966: "Paşii dumneavoastră nu ajung într-o casă străină [...] Noi suntem bucuroşi să vă deschidem uşile şi, împreună cu uşile, inima noastră; pentru că noi suntem bucuroşi şi onoraţi [...] să vă primim «nu ca oaspete şi străin, ci drept concetăţean al sfinţilor şi al familiei lui Dumnezeu» (cf. Ef 2,19-20)".

Ştiu că Excelenţa voastră, în timpul ceremoniei de instalare în catedrala din Canterbury, l-aţi amintit în rugăciune pe noul episcop de Roma. Vă sunt profund recunoscător şi cred că, începând respectivele noastre slujiri la puţine zile distanţă una de cealaltă, vom avea mereu un motiv deosebit pentru a ne susţine reciproc cu rugăciunea.

Istoria relaţiilor dintre Biserica din Anglia şi Biserica din Roma este lungă şi complexă şi nu este lipsită de momente dureroase. Totuşi, ultimele decenii au fost caracterizate de un drum de apropiere şi de fraternitate, motiv pentru care trebuie să aducem mulţumire lui Dumnezeu cu sinceritate. Acest drum s-a realizat fie prin dialogul teologic, cu lucrările Comisiei Internaţionale Anglicano-Catolică, fie prin împletirea, la toate nivelele, de raporturi cordiale şi de convieţuire cotidiană, caracterizată de profund respect şi colaborare sinceră. În această privinţă, sunt cu adevărat bucuros că este prezent astăzi, împreună cu dumneavoastră, arhiepiscopul de Westminster Mons. Vincent Nichols. Soliditatea acestor legături a permis să se menţină ruta şi atunci când, în dialogul teologic, au apărut dificultăţi mai mari decât cele care se puteau imagina la începutul drumului.

Apoi, sunt recunoscător pentru eforul sincer pe care Biserica din Anglia l-a arătat pentru a înţelege motivele care l-au determinat pe predecesorul meu, Benedict al XVI-lea, să ofere o structură canonică în măsură să răspundă la cererile acelor grupuri de anglicani care au cerut să fie primiţi, şi corporativ, în Biserica catolică: sunt sigur că asta va permite să se cunoască şi să se aprecieze în lumea catolică tradiţiile spirituale, liturgice şi pastorale care constituie patrimoniul anglican.

Întâlnirea de astăzi, frate iubit, este ocazia pentru a ne aminti că angajarea pentru căutarea unităţii dintre creştini nu derivă din motive de ordin practic, ci din însăşi voinţa Domnului Isus Cristos, care ne-a făcut fraţi ai săi şi fii ai unicului Tată. Pentru aceasta, rugăciunea, pe care astăzi o înălţăm împreună, este de importanţă fundamentală.

Din rugăciune se va reînnoi zi de zi angajarea de a merge spre unitate, care va putea să se exprime în colaborarea în diferite domenii ale vieţii zilnice. Printre ele, semnificaţie deosebită îmbracă mărturia referinţei la Dumnezeu şi a promovării valorilor creştine, în faţa unei societăţi care pare uneori să pună în discuţie unele dintre înseşi bazele convieţuirii, cum ar fi respectul faţă de sacralitatea vieţii umane sau soliditatea instituţiei familiei întemeiate pe căsătorie, valoare pe care dumneavoastră aţi avut ocazia de a o aminti recent.

Este apoi angajarea pentru o mai mare dreptate socială, pentru un sistem economic care să fie în slujba omului şi a avantajului binelui comun. Printre îndatoririle noastre, ca martori ai iubirii lui Cristos, este aceea de a da glas strigătului săracilor, pentru ca să nu fie abandonaţi legilor unei economii care pare uneori să-l considere pe om numai ca un consumator.

Ştiu că Excelenţa voastră sunteţi deosebit de sensibil la toate aceste tematici, în care împărtăşim multe idei, aşa cum sunt la curent despre angajarea dumneavoastră pentru a favoriza reconcilierea şi rezolvarea conflictelor dintre naţiuni. În această privinţă, împreună cu arhiepiscopul Nichols, dumneavoastră aţi solicitat autorităţile să găsească o soluţie paşnică la conflictul sirian, care să garanteze şi siguranţa întregii populaţii, inclusiv minorităţile, între care sunt comunităţile creştine locale antice. Aşa cum aţi evidenţiat dumneavoastră, noi creştinii purtăm pacea şi harul ca o comoară care trebuie dăruită lumii, însă aceste daruri pot produce roade numai atunci când creştinii trăiesc şi lucrează împreună în armonie. Astfel va fi mai uşor să se contribuie la construirea relaţiilor de respect şi a convieţuirii paşnice cu aceia care aparţin altor tradiţii religioase şi chiar cu aceia care nu cred.

Unitatea, spre care tânjim cu sinceritate, este un dar care vine de sus şi care se întemeiază în comuniunea noastră de iubire cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Cristos însuşi a promis: "Unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo în mijlocul lor" (Mt 18,20). Să mergem, frate iubit, spre unitate, uniţi frăţeşte în caritate şi având ca punct constant de referinţă pe Isus Cristos, fratele nostru mai mare. În adorarea lui Isus Cristos vom găsi fundamentul şi motivaţia de a fi a drumului nostru. Fie ca Tatăl milostiv să audă şi să asculte rugăciunile pe care i le adresăm împreună. Să punem din nou speranţele noastre în el, "care poate să facă toate mai presus decât putem noi să cerem sau să gândim" (Ef 3,20).

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.