Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranţei
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iaşi
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Vieţile sfinţilor


adevăratele modele de viaţă se găsesc aici


 VIAŢA DIECEZEI 

ITRC: Întâlnirea seminariştilor franciscani şi diecezani

Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi a fost gazda întâlnirii studenţilor seminarişti de la Institutul Teologic Franciscan cu cei de la Seminarul Diecezan din Iaşi. Întâlnirea a avut loc, miercuri, 1 mai 2013. La eveniment au fost prezenţi studenţii celor două institute împreună cu părinţii formatori.

Studenţii seminarişti din Roman au sosit la Iaşi la ora 9.00, fiind întâmpinaţi la intrarea în Seminar de pr. rector Benone Lucaci, de pr. vice-rector Eduard Soare şi studenţii seminarişti din Iaşi. După salutul şi urările de bun venit, seminariştilor din Roman le-a fost prezentat Institutul într-un scurt tur al celor mai importante locuri în care seminariştii diecezani îşi desfăşoară activitatea zilnică.

La ora 10.00 a început sfânta Liturghie celebrată de pr. Lucian Farcaş, profesor de teologie morală din cadrul Institutului din Iaşi, avându-i alături în altar pe preoţii formatori şi profesori de la cele două institute.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. Lucian Farcaş. Acesta a adus în atenţia tuturor celor prezenţi la sfânta Liturghie un fragment din cartea "Das Kapital", opera cardinalului de München, Eminenţa sa pr. Reinhard Marx. Părintele a accentuat importanţa muncii şi a dreptăţii sociale, lucrul prilejuit de comemorarea în această zi de 1 mai a "Sfântului Iosif, Muncitorul".

Într-un context social în care se evocă tot mai mult necesitatea dreptăţii, preluând ideea cardinalului Marx, pr. Lucian a precizat faptul că dreptatea este ceea ce se realizează prin munca cinstită şi conştiincioasă. Înaintea capitalului trebuie să se aducă în atenţie importanţa dreptăţii sociale. Dreptatea se dobândeşte într-un cadru de spirit al solidarităţii.

La finalul sfintei Liturghii părinţii formatori de la Seminarul din Roman au mulţumit părintelui rector Benone Lucaci precum şi celor care au avut această iniţiativă a întâlnirii între cele două seminarii mari ale Diecezei. În acelaşi timp, au precizat faptul că, deoarece lucrurile frumoase se găsesc şi se întâlnesc rar, iar cele foarte frumoase mult mai rar, ei doresc ca aceste întâlniri să devină o obişnuinţă în bine, adică o virtute (repetarea constantă a faptelor bune).

După sfânta Liturghie, pe terenul de fotbal al Institutului din Iaşi s-a desfăşurat un meci de fotbal între echipele celor două seminarii. Învingătoare a fost echipa din Iaşi.

La ora 13.00 a avut loc un moment de comuniune prilejuit de masa de prânz.

A urmat, la ora 14.00, o întâlnire în Aula Magna a Institutului din Iaşi, în cadrul căreia au fost vizionate două filmuleţe pregătite de către studenţii celor două institute, ilustrând o zi din viaţa seminariştilor din cele două Seminarii.

După o scurtă pauză, a urmat o repetiţie pentru cântecele ce vor fi intonate la Ziua Tineretului din acest an de la Pildeşti, unde studenţii celor două Seminarii au fost invitaţi să participe prin cântarea lor.

În încheierea acestei întâlniri studenţii seminarişti s-au deplasat către catedrala din Iaşi unde a avut loc o întâlnire cu PS Petru Gherghel. Acesta i-a salutat cu căldură şi bucurie pe seminarişti, manifestându-şi mulţumirea faţă de aceste întâlniri anuale ale celor două Institute. În palatul episcopal i s-a cântat Preasfinţitului "La mulţi ani!" pentru cei 23 de ani de episcopat pe care i-a împlinit în ziua de 1 mai (1990-2013). După o scurtă vizită în cele două biserici s-a făcut o poză de grup, moment ce a încheiat ziua de întâlnire a celor două Seminarii. Totul s-a încheiat cu speranţa revederii şi a unei rodnice colaborări în via Domnului.

***

Iată câteva impresii ale seminariştilor:

"Fără a exagera, recunosc că întâlnirea cu fraţii franciscani a fost cu adevărat un moment plin de har şi de vie împărtăşire. Pe mine, personal, m-a umplut de energie şi de entuziasm faptul de a mă afla în compania atâtor tineri care vor să îşi dedice viaţa lui Cristos şi slujirii oamenilor. Aceste momente petrecute împreună m-au făcut să redescopăr bucuria de a şti că am fost ales să fac parte dintre prietenii lui Isus. Dacă ar fi un lucru pe care l-am remarcat, acela ar fi că, indiferent de carisma pe care o avem, între noi există şi va exista întotdeauna o adevărată comuniune, în ciuda oricărei diferenţe pe care ar implica-o drumul nostru formativ". (Liviu Maties - Anul IV, ITRC)

"Deşi iniţial am privit cu mare scepticism această întâlnire cu fraţii noştri franciscani (lucru ce se datorează faptului că pentru mine este prima întâlnire de acest gen, iar în al doilea rând este pentru prima dată când intru în contact direct cu preoţii franciscani) s-a dovedit în cele din urmă o zi cu adevărat rodnică. Rodnică pentru mine cât şi pentru colegii mei şi pentru fraţii franciscani. M-a impresionat naturaleţea relaţiei noastre, faptul că am lăsat deoparte orice barieră cultuală ce ne-ar fi putut distanţa. Am apreciat foarte mult şi iniţiativa de a ne uni în jurul episcopului Petru Gherghel. Îmi doresc din tot sufletul să aibă loc cât mai multe astfel de întâlniri pentru a putea aprofunda acest germene ce se numeşte comuniune". (Enache Octavian - Anul I, ITRC)

"Ziua de 1 mai sărbătorită împreună cu seminariştii de la Institutul Franciscan din Roman a făcut posibilă cunoaşterea reciprocă şi îmbogăţirea cunoştinţelor atât pe plan spiritual şi pastoral, cât şi din punct de vedere intelectual. Programul diversificat ne-a ajutat să împărtăşim stilul de viaţă comunitară, să participăm împreună la sfânta Liturghie, să ne bucurăm pe terenul de fotbal şi mai ales să-l vizităm pe PS Petru Gherghel. M-am simţit onorat să fiu unul dintre cei 130 de studenţi seminarişti ai Diecezei de Iaşi care au fost primiţi cu braţele deschide de Păstorul Diecezei şi i-a făcut să se simtă iubiţi, eliminând orice barieră. Această zi minunată a făcut ca "toţi să fie una" în dieceza de Iaşi". (Mititelu Cătălin - Anul III, ITRC)

"Există frunze care cad, sunt focuri care se sting, însă amintirea acestei întâlniri nu va dispărea. Sunt seminarist diecezan cu fundament franciscan şi acest sentiment frăţesc şi de comuniune mi-a oferit şansa reîntoarcerii în propriu-mi trecut, simţindu-mă pentru câteva ore un adevărat frate. Un cadou frumos la ceas aniversar! Mulţumim superiorilor pentru că au făcut posibilă această întâlnire". (Alexandru Roca - Anul II, ITRC)

"Uneori, tindem să credem că suntem altfel unii faţă de ceilalţi (da, suntem diferiţi !!!). Asta datorită unei cunoaşteri imparţiale sau părtinitoare. Bine...modul nostru de viaţă e diferit şi acest lucru e de bine pentru că asigură creşterea. Dar, dacă privim la faptul că finalitatea drumului nostru e aceeaşi, ne dăm seama că suntem asemenea. Şi ziua de azi a arătat lucrul acesta." (Fr. Dan Vătămănelu - Anul I Teologie, ITRCF)

"A fost o zi plină de seninătatea caracteristică vârstei noastre. Pe parcursul acestei zile am rămas edificat de felul în care lucrează Duhul Sfânt folosindu-se de instrumente accesibile nouă. Faptul de a sta împreună, de a împărtăşi din propriile experienţe, pentru mine a fost cel mai bun exemplu de comuniune în Cristos. Deschiderea şi dialogul care a caracterizat întâlnirea de astăzi reflectă dorinţa de a căuta noi momente de acest gen întrucât ne pregătesc să fim martori credibili în faţa unei societăţi secularizate. În concluzie, a fost o zi în care am trăit împreună momente de comuniune în Duhul Sfânt, uniţi fiind de aceleaşi aspiraţii. Pace şi bine." (Fr. Alin Burlacu - Anul V Teologie, ITRCF)

" Trebuie să recunosc că am privit această întâlnire cu un dram de scepticism, dar la finalul acestei zile mă declar extrem de mulţumit că preconcepţiile mele nu s-au dovedit a fi reale. După primirea călduroasă a studenţilor seminarului din Iaşi, am optat spre exemplul Sfântului Iosif, acela de a face şi tace. De ce spun aceasta; tot ce am găsit aici m-a provocat la o îmbogăţire interioară, şi asemenea cameramanului care nu scoate nici un sunet în preajma camerei pentru a nu strica prim-planurile cele mai bune pe care le caută, am încercat să imortalizez toate cadrele necesare unei maturizări vocaţionale." (Antal Eduard-Iosif - Anul II Filozofie, ITRCF)

"Pot să spun că această zi a fost una de adevărată comuniune. Mi-a plăcut extrem de mult căldura şi ospitalitatea studenţilor de la Institutul din Iaşi. Au fost momente frumoase în care ne-am putut cunoaşte mai bine şi în care ne-am putut îmbogăţi prin discuţii. A fost o zi frumoasă şi plină de momente consistente. Sper că aceste momente au fost prielnice şi că vor aduce rod bun pentru viitor." (Pal Gabriel - Anul I Filosofie, ITRCF)

Virgiliu Demşa-Crainicu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 mai: ITRC: Întâlnirea seminariştilor franciscani şi diecezani


 

lecturi: 10.



Urmăreşte ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iaşi
Vaticannews.va


Ştiri din viaţa Bisericii
Catholica.ro


ştiri interne şi externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastoraţie
Profamilia.ro


pastoraţia familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistenţă Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iaşi * Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26, 700064-Iaşi (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design şi conţinut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat