Episcopia Romano-Catolică de Iaşi
Oficiul pentru Comunicaţii Sociale
Bd. Ştefan cel Mare, 26, 700064-Iaşi;
Tel. 0232/212003; fax 0232/212006;
www.ercis.ro
Nr. 12/29.05.2013
COMUNICAT DE PRESĂ
Sărbătoarea Copiilor Catolici din Moldova
Mii de copii romano-catolici din Moldova vor participa sâmbătă, 1 iunie, la Sărbătoarea Copiilor la nivel diecezan. Evenimentul va avea loc în Parohia "Coborârea Sfântului Duh" din Adjudeni (jud. Neamţ).
În centrul zilei este sfânta Liturghie, care va începe la ora 11.00, oficiată de PS Petru Gherghel. La celebrare vor fi prezenţi şi numeroşi preoţi, persoane consacrate şi tineri voluntari.
La Adjudeni se vor întâlni copii din majoritatea parohiilor din Dieceza de Iaşi pentru a trăi împreună Sărbătoarea Copiilor. Întâlnirea din acest an, cu tema: "Suntem mesagerii lui Isus!", doreşte să îi ajute pe copii în trăirea credinţei şi să crească în copii simţul apartenenţei la marea familie a Bisericii prin trăirea prieteniei cu Cristos. Totodată sărbătoarea vrea să încurajeze şi munca tuturor persoanelor care se ocupă de educaţia copiilor în parohii.
Cu ocazia acestei sărbători, PS Petru Gherghel a adresat copiilor din dieceză un mesaj intitulat "Voi sunteţi mesagerii cerului, mesagerii lui Isus".
Icoana care îl reprezintă pe Isus înconjurat de copii, pe care îi binecuvântează, va fi preluată la finalul Liturghiei de parohia care va organiza anul viitor Sărbătoarea Copiilor.
După-amiază va avea loc festivalul copiilor, cu momente cultural-artistice realizate de copii pentru copii.
Sărbătoarea Copiilor este o întâlnire a copiilor catolici din parohiile Diecezei de Iaşi, împreună cu cei care se ocupă de formarea lor şi cu preoţii din parohii. Evenimentul are loc în fiecare an, începând din anul 2002, în prima sâmbătă din luna iunie, în preajma Zilei Internaţionale a Copilului. Sărbătoarea se înscrie în dorinţa Bisericii de a-l face cunoscut pe Isus Cristos celor mici, fiind în acelaşi timp şi o bună ocazie ca aceştia să dezvolte în ei germenul credinţei primit la Botez.
Întâlnirile precedente au fost la: Bacău "Sfântul Nicolae" (2002), Roman "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" (2003), Iaşi "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" (2004), Săbăoani (2005), Faraoani (2006), Răchiteni (2007), Izvoare (2008), Gherăeşti (2009), Lespezi (2010), Roman "Isus, Bunul Păstor" (2011), Baraţi (2012).
Detalii se pot găsi pe www.sarbatoareacopiilor2013.blogspot.ro.
* * *
Program
09.00 - Program de animare
10.00 - Deschiderea Sărbătorii Copiilor
10.30 - Repetiţie cântări
11.00 - Sfânta Liturghie
12.30 - Program de animare
13.00 - Festivalul copiilor
14.30 - Încheierea Sărbătorii Copiilor
Biroul de presă
Pr. Cornel Cadar
Persoane de contact:
pr. Felix Roca (tel. 0741/501481, 0769/288978; e-mail: pr.felixroca@gmail.com)
pr. Ionuţ Pal (tel. 0233/749600, 0765/034564; e-mail: nutupal@yahoo.com)
* * *
Invitaţie la Sărbătoarea Copiilor 2013, la Adjudeni (1 iunie)
PS Petru Gherghel: Chemare la Sărbătoarea Copiilor - Adjudeni, 1 iunie 2013
lecturi: 10.