Vatican: Audienţa generală de miercuri, 1 mai 2013. Despre muncă

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi, întâi mai, îl celebrăm pe sfântul Iosif muncitorul şi începem luna dedicată în mod tradiţional Sfintei Fecioare Maria. În această întâlnire a noastră, aş vrea să mă opresc, aşadar, asupra acestor două figuri aşa de importante în viaţa lui Isus, a Bisericii şi în viaţa noastră, cu două gânduri scurte: primul despre muncă, al doilea despre contemplarea lui Isus.

1. În Evanghelia sfântului Matei, într-unul din momentele în care Isus se întoarce în localitatea sa, în Nazaret, şi vorbeşte în sinagogă, este subliniată uimirea consătenilor săi datorită înţelepciunii sale şi întrebarea pe care şi-o pun: "Nu este oare acesta fiul lemnarului?" (13,55). Isus intră în istoria noastră, vine în mijlocul nostru, născându-se din Maria prin lucrarea lui Dumnezeu, dar cu prezenţa sfântului Iosif, tatăl legal care-l păzeşte şi-l învaţă şi meseria sa. Isus se naşte şi trăieşte într-o familie, în Sfânta Familie, învăţând de la sfântul Iosif meseria de lemnar, în atelierul din Nazaret, împărtăşind cu el angajarea, truda, satisfacţia şi dificultăţile de fiecare zi.

Acest lucru ne aminteşte de demnitatea şi de importanţa muncii. Cartea Genezei relatează că Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia încredinţându-le misiunea de a umple pământul şi de a-l supune, care nu înseamnă a-l exploata, ci a-l cultiva şi a-l păzi, a avea grijă de el cu propria lucrare (cf. Gen 1,28; 2,15). Munca face parte din planul de iubire al lui Dumnezeu; noi suntem chemaţi să cultivăm şi să păzim toate bunurile creaţiei şi în felul acesta participăm la opera creaţiei! Munca este un element fundamental pentru demnitatea unei persoane. Munca, pentru a folosi o imagine, ne "unge" cu demnitate, ne umple de demnitate; ne face asemenea lui Dumnezeu, care a muncit şi munceşte, acţionează mereu (cf. In 5,17); dă capacitatea de a ne întreţine pe noi înşine, propria familie, de a contribui la creşterea propriei naţiuni. Şi aici mă gândesc la dificultăţile pe care, în diferite ţări, le întâlneşte lumea muncii şi a întreprinderii; mă gândesc la cei care, şi nu numai tineri, sunt şomeri, de multe ori din cauza unei concepţii economiciste despre societate, care caută profitul egoist, în afara parametrilor dreptăţii sociale.

Doresc să adresez tuturor invitaţia la solidaritate, iar responsabililor vieţii publice încurajarea de a face orice efort pentru a da nou elan locurilor de muncă; asta înseamnă preocupare faţă de demnitatea persoanei; dar mai ales aş vrea să spun să nu se piardă speranţa; şi sfântul Iosif a avut momente dificile, dar n-a pierdut niciodată încrederea şi a ştiut să le depăşească, având certitudinea că Dumnezeu nu ne abandonează. Şi apoi aş vrea să mă adresez îndeosebi vouă, băieţi şi fete, vouă, tinerilor: angajaţi-vă în îndatorirea voastră zilnică, în studiu, în muncă, în raporturile de prietenie, în ajutorul faţă de ceilalţi; viitorul vostru depinde şi de modul în care ştiţi să trăiţi aceşti preţioşi ani ai vieţii. Să nu vă fie frică de angajare, de sacrificiu şi nu priviţi cu frică la viitor; menţineţi vie speranţa: există mereu o lumină la orizont.

Adaug un cuvânt despre o altă situaţie de muncă deosebită care mă îngrijorează: mă refer la ceea ce am putea defini ca "munca sclavă", munca prin care omul este făcut sclav. Câte persoane, în toată lumea, sunt victime ale acestui tip de sclavie, în care persoana este cea care slujeşte munca, în timp ce munca trebuie să ofere o slujire persoanelor pentru ca să aibă demnitate. Cer fraţilor şi surorilor în credinţă şi tuturor bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă o alegere hotărâtă împotriva traficului de persoane, în cadrul căreia figurează "munca sclavă".

2. Amintesc al doilea gând: în tăcerea activităţii zilnice, sfântul Iosif, împreună cu Maria, au un singur centru comun de atenţie: Isus. Ei însoţesc şi păzesc, cu angajare şi duioşie, creşterea Fiului lui Dumnezeu făcut om pentru noi, reflectând asupra a tot ceea ce se întâmpla. În Evanghelii, sfântul Luca subliniază de două ori atitudinea Mariei, care este şi atitudinea sfântului Iosif: "Păstra toate acestea, meditându-le în inima ei" (2,19.51). Pentru a-l asculta pe Domnul, trebuie să învăţăm să-l contemplăm, să percepem prezenţa sa constantă în viaţa noastră; trebuie să ne oprim ca să dialogăm cu El, să-i dăm spaţiu cu rugăciunea. Fiecare dintre noi, şi voi băieţi, fete şi tineri, aşa de numeroşi în această dimineaţă, ar trebui să se întrebe: Ce spaţiu îi dau Domnului? Mă opresc ca să dialoghez cu El? Încă de când eram mici, părinţii noştri ne-au obişnuit să începem şi să terminăm ziua cu o rugăciune, pentru a ne educa să simţim că prietenia şi iubirea lui Dumnezeu ne însoţesc. Să ne amintim mai mult de Domnul în zilele noastre!

Şi în această lună mai aş vrea să amintesc importanţa şi frumuseţea rugăciunii sfântului Rozariu. Recitând Bucură-te Marie, noi suntem conduşi să contemplăm misterele lui Isus, adică să reflectăm asupra momentelor centrale ale vieţii sale, pentru ca, aşa cum a fost pentru Maria şi pentru sfântul Iosif, El să fie centrul gândurilor noastre, al atenţiilor noastre şi al acţiunilor noastre. Ar fi frumos dacă, mai ales în această lună de mai, s-ar recita împreună în familie, cu prietenii, în parohie, sfântul Rozariu sau vreo rugăciune către Isus şi către Fecioara Maria! Rugăciunea făcută împreună este un moment preţios pentru a face şi mai puternică viaţa familială, prietenia! Să învăţăm să ne rugăm mai mult în familie şi ca familie!

Iubiţi fraţi şi surori, să-i cerem sfântului Iosif şi Fecioarei Maria să ne înveţe să fim fideli faţă de activităţile noastre zilnice, să trăim credinţa noastră în acţiunile de fiecare zi şi să dăm mai mult spaţiu Domnului în viaţa noastră, să ne oprim pentru a contempla faţa sa. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.