Gherăeşti: Prima Sfântă Împărtăşanie şi hramul bisericii în construcţie
Duminică, 7 aprilie 2013, Duminica Albă sau Duminica Tomei, cum se mai numeşte în popor, aşa cum spune tradiţia, la Gherăeşti, în Parohia "Trupul şi Sângele Domnului", un număr de 50 de copii l-au primit în sufletul lor pe Isus cel înviat, după ce s-au pregătit împreună cu pr. Marian Gărghi, vicar, şi tinerii din Acţiunea Catolică, timp de două luni.
Deoarece în această zi a fost şi hramul bisericii aflate în construcţie: "Divina Milostivire", la sfânta Liturghie de la ora 11.00 a participat şi Preasfinţitul Petru Gherghel. Excelenţa sa a urat copiilor o viaţă frumoasă şi i-a îndemnat pe toţi să-şi păstreze sufletul curat exact ca în această zi.
La predică, pr. Daniel Ghitiu, parohul, le-a vorbit copiilor despre sfânta Faustina Kowalska, model de viaţă creştină. Faustina Kowalska a fost o călugăriţă poloneză căreia i s-a arătat Isus Cristos şi i-a cerut să promoveze cultul îndurării divine. Ea a avut o devoţiune specială pentru Neprihănita Fecioară, faţă de Euharistie şi Spovadă, ceea ce a condus-o la o viaţă interioară mistică profundă. A început să aibă viziuni, să primească revelaţii şi să experimenteze stigmate ascunse. Tot părintele paroh le-a vorbit copiilor, care l-au primit pentru prima dată pe Isus, despre păcate, care se săvârşesc atât de uşor în zilele noastre.
Isuse, rămâi mereu în inima acestor copii, luminează-le viaţa şi întăreşte-i mereu!
Acţiunea Catolică a Tinerilor Gherăeşti
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
7 aprilie: Gherăeşti: Prima Sfântă Împărtăşanie şi hramul bisericii în construcţie
lecturi: 6.