![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
O promisiune. O zi de reculegere. O sută de felicitări pentru mamele noastre. La 22 februarie 2013 a început oficial centenarul cercetășesc în România. S-a ales această zi pentru că fondatorul marii familii scout, Robert Baden Powell, s-a născut pe 22 februarie în anul 1857. Cercetașii din Pildești au sărbătorit acest început cu evenimente locale deosebite. O promisiune. Ziua Amintirii este o zi pe care nici un cercetaș din Pildești nu o va uita niciodată, este ziua în care ne amintim de fondatorul nostru și reînnoim promisiunea pe care am făcut-o în fața Domnului, dar și a tuturor cercetașilor, aceea de a "Lăsa lumea un pic mai bună decât am găsit-o" cum spunea și Baden Powell în ultimul său mesaj. La 24 februarie 2013, în cadrul sfintei Liturghii a copiilor, 20 de copii au rostit pentru prima dată formula promisiunii și au devenit membri ai centrului nostru local. Alături de ei s-au aflat toți membrii care au reînnoit promisiunea. Părintele paroh Ioan Jicmon a fost alături de noi și ne-a amintit în timpul predicii, despre frumoasa noastră misiune, aceea de a face o schimbare în lume fie ea cât de mică. La final am făcut o poză și binecunoscutul "fly", jocul nostru tradițional. Dar nu s-a terminat aici, pentru a sărbători cum se cuvine acest măreț eveniment, ne-am întâlnit și am sărbătorit ziua noastră prin vizionarea retrospectivelor (ce am făcut noi în tot acest an), dar și a unor scenete pregătite de temerari care reprezentau viața fondatorului nostru Baden Powell. Nici exploratorii, nici liderii nu s-au lăsat mai prejos și au pregătit atât o poezie foarte frumoasă dedicată nouă, cât și o scenetă dedicată fondatorului nostru.
Ziua a început cu rugăciunea de dimineață în capela surorilor și a continuat cu prima parte a temei respective, prezentată de părintele Gabriel. După ce am discutat despre relațiile interpersonale, am avut un timp de reflecție și de meditație personal... După o scurtă pauză în care am luat prânzul, ne-am pregătit pentru sfânta Liturghie. Pr. Gabriel ajutat de pr. Marian, vicar din Gherăești, au fost disponibili pentru colocviu și spovadă. În cadrul sfintei Liturghii părintele ne-a prezentat a doua parte a temei, care este cea mai importantă, și anume "relația noastră cu Dumnezeu", punând accent pe faptul că trebuie să avem în permanență un dialog cu Tatăl ceresc. Cu această ocazie ne-am putut împărtăși cu trupul și sângele Domnului nostru Isus Cristos, răstignit pe cruce pentru mântuirea noastră. Dorim să-i mulțumim părintelui Gabriel Ciobanu pentru răspunsurile și învățăturile pe care ni le-a dat, dar și surorilor grădiniței din Gherăești pentru căldura cu care ne-au primit. Într-adevăr, a fost o zi de reculegere care ne-a adus tuturor răspunsuri la întrebări, dar și multă liniște sufletească".
Pregătiți cu multă trudă de la cei mai mici cercetași lupișori și temerari și ajungând până la cei mai mari exploratori și lideri, dar și mame, cu toți au fost prezenți pe scenă la serbare. Am reușit să creăm o atmosferă frumoasă în care mamele au petrecut câteva ore, bucurându-se de momentele relaxante pe care l-am dedicat. La serbare au avut loc cântece, poezii, scenete pregătite cu gândul îndreptat spre mamele noastre, care merită tot ce e mai bun pe lume. Și micii artiști din grădinița Surorilor Maestre Venerini n-au surprins și bucurat cu intervenția sa. Lupișorii (copii cu vârste cuprinse între 7-11 ani) au pregătit cu multă dragoste, cu câteva săptămâni înainte, scrisori dedicate mamelor. Din toate scrisorile au fost alese 10, care s-au citit în cadrul actului cultural. În urma voturilor mamelor care au ales cea mai reușită scrisoare, mama acelui lupișor care a făcut scrisoarea a fost numită Mama centenarului 1913-2013. Scrisoarea premiată a fost făcută de Alexandra și mama ei, Florentina Gal, a fost proclamată Mama Anului Scout. La acest act cultural s-a început prima etapă a centenarului și anume proiectele locale. Cercetașii au împărțit în sală 100 de felicitări făcute de ei în cinstea mamelor de ziua lor. Acest frumos gest este doar primul din proiectele locale prin care noi vrem să le derulăm pe parcursul acestui an. Ioana Bejan * Iată compunerea câștigătoare a concursului "Mama Anului Centenar Scout" Așa e mama mea
Eu aș vrea să-i dau un giuvaier împletit din fulgi topiți de soare. Aș vrea să-i dau un colier din stele și cercei din raze, dar astea nu pot, deși aș vrea să-i dau inima mea micuță cu iubire mare. I-aș mai da o floare care să însemne iubirea ce i-o port eu și frățiorul meu. Eu cred că este cea mai bună mamă din lume, chiar din univers. O iubesc nespus. Când îi cer ajutorul ea mă ajută. E ca salvatorul. Iubirea mea față de tine e de neschimbat. Ești un crin imaculat, iar pe petale ai sclipici din aur pur și argint topit. Ești o stea doar a mea ce stă pe cerul înnorat. Ești prima floare din copac, îmi aduci noroc îmbelșugat. Îmi place a ta sclipire. Eu îți spun un te iubesc până-n capăt de Univers. La mulți ani! Semnat, fiica ta, Alexandra * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 24 februarie - 10 martie: Pildești: Începutul anului centenar cercetășesc
lecturi: 12.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |