Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papalitate puternică pentru că este umană

Profesorul Dalla Torre examinează pașii pe care trebuie să-i facă Biserica. Se spune clar că Benedict al XVI-lea "va voi să-i lase cu siguranță liberi pe cardinali în libertatea cea mai absolută cu privire la viitoarele lor demisii"

Ce se va întâmpla în Biserică după anunțarea demisiei lui Benedict al XVI-lea? Știrea a făcut imediat înconjurul lumii. Agenția SIR a intervievat pe un expert de drept canonic și ecleziastic, profesorul Giuseppe Dalla Torre, rector la LUMSA (Libera Università Maria Santissima Assunta), considerat unul dintre cei mai profunzi cunoscători ai materiei. Iată în continuare răspunsurile sale.

• Înainte de toate, ce senzație ați avut la această știre, din punct de vedere uman, spiritual și religios?

Giuseppe Dalla Torre: Am avut o emoție profundă, care se naște din perceperea, din constatare încă o dată a umilinței acestei persoane foarte mari care este Benedict al XVI-lea. Știm cât este de mare ca studios, ca om al Bisericii, ca om de cultură. Deci văd un gest de umilință foarte mare și-l interpretez în această cheie tocmai pentru că, în măsura în care - îmi imaginez - a perceput scăderea propriilor forțe fizice împreună cu creșterea complexității "modernității", această mare în care Biserica trebuie să navigheze, el, pentru cel mai mare bine al Bisericii, a luat această decizie cu seninătate.

• Un fulger din senin, a fost definit acest anunț. Ce va însemna, în termeni concreți, pentru practica canonică a convoca un Conclav ca urmare a unei astfel de decizii?

Giuseppe Dalla Torre: Până în ziua de 28 februarie, la orele 20.00, papa va continua să exercite funcțiunile sale în plinătatea propriilor puteri și prerogative. După acel moment, așa cum este prevăzut de normele în vigoare ale dreptului canonic, conducerea Bisericii pentru chestiunile obișnuite va reveni Colegiului Cardinalilor. În acest moment, cardinalul Decan va trebui să convoace Conclavul. Toată materia a fost recent reglementată de constituția Fericitului Ioan Paul al II-lea Universi Dominici Gregis, dată în 1996.

• Cu ce poate fi comparată această decizie? Există în istoria pontifilor un caz asemănător?

Giuseppe Dalla Torre: Eu nu sunt un istoric al Bisericii, deci acești studioși vor analiza care alte evenimente de această natură pot să fie comparate cu alegerea lui Benedict al XVI-lea. Desigur, în afară de cazul foarte vestit al lui Celestin al V-lea, proclamat sfânt, în momentele cele mai dificile pentru Biserică, în perioada medievală în care au fost evenimente foarte complexe cu prezența a papi și antipapi, au existat cazuri în care unii pontifi, pentru binele Bisericii, au asumat decizii oricum răsunătoare și neobișnuite. Mi se pare că, în acest caz, criteriul fundamental, ca în altele pe care istoricii le vor analiza, este cel de a constata că deciziile au fost luate mereu în numele binelui suprem al Bisericii.

• Ce timpuri și probleme vedeți dumneavoastră pentru următoarele săptămâni în privința conducerii Bisericii universale?

Giuseppe Dalla Torre: Desigur, înainte de toate îmi imaginez că Benedict al XVI-lea a cântărit consecințele și evenimentele care se vor produce după încetarea ministeriului său petrin. Luând în considerare personalitatea sa, discreția și sensibilitatea sa, precum și inteligența sa, este inimaginabilă din partea sa o atitudine de mare dezlipire de tot ceea ce trebuie să se întâmple. Cu siguranță va voi să-i lase pe cardinali în cea mai absolută libertate cu privire la viitoarele lor demisii. Și, de altfel, înșiși cardinalii nu vor putea să scape - aceasta este o idee a mea personală - de problema de a găsi o persoană care să aibă nu numai capacități religioase, spirituale și intelectuale potrivite să susțină Tronul lui Petru, ci să aibă și factori importanți cum ar fi carisma, forța fizică, capacitatea de relație cu complexitatea, cerute astăzi de o funcție ca aceea de conducător al Bisericii universale.

• Ce se poate spune despre diferența de atitudini între Ioan Paul al II-lea care a rămas până în ultima clipă, deși era doborât de boală, și Benedict al XVI-lea care în schimb, simțindu-se tot mai slăbit, a decis să "demisioneze"? Oare se prăbușește "mitul" papei?

Giuseppe Dalla Torre: Trebuie să spun că e vorba de două personalități foarte diferite, așa cum știm cu toții. Eu cred că Benedict al XVI-lea, tocmai datorită persoanei sensibile care este, a evaluat propria condiție în manieră diferită față de evaluarea pe care a făcut-o predecesorul său. Nu cred că există riscul de a vedea diminuată imaginea papalității. Trebuie gândit că, în special între secolele XVIII-XIX, papa a fost foarte mitizat datorită faptului că au existat papi foarte chinuiți și constrânși la decizii dificile și dureroase din partea evenimentelor istorice. Îi citez numai pe Pius al V-lea, Pius al VII-lea, Pius al IX-lea, dar sunt mulți alții. Apoi, Ioan Paul al II-lea ne-a dus din nou în umanitatea deplină cu boala sa, înfruntată cu forță interioară exemplară, nerenunțând la activitatea proprie a funcției sale. Făcând astfel, a arătat lumii și omenitatea sa deplină, doborâtă de suferință dar nu învinsă. Alegerea lui Benedict al XVI-lea este, în schimb, de a face să prevaleze binele Bisericii, lăsând spațiu unui papă mai tânăr și sănătos, care s-o poată conduce în această epocă așa de dificilă și complexă. Lecția pe care o tragem din aceste două exemple eminente este că papa, oricum ar fi, este un om care poartă povara foarte mare a Bisericii. Unii îl interpretează într-un mod, alții în altul, dar simțim că acești doi papi ca "vicari ai lui Cristos" au iubit Biserica până la capăt. Și, de altfel, creștinismul vestește că Dumnezeu s-a făcut om, că iubește omenirea așa cum este ea.

(După Agenția SIR, luni, 11 februarie 2013)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 57.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat