Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Roman: Sfințiri de diaconi la Institutul Teologic Franciscan

În noaptea dintre 3 și 4 octombrie 1228, la Porziuncula, trecea din această lume sfântul Francisc de Assisi, cel care, cu un an mai înainte, bolnav fiind, îl preamărea pe Domnul cu aceste cuvinte: "Lăudat fii, Doamne, pentru sora noastră moartea trupească".

Data de 4 octombrie, așadar, devine ziua în care sfântul Francisc îl întâlnește, în glorie, pe Cel pe care în viață a ales să-l slujească, iar franciscanii din lumea întreagă se bucură, sărbătorindu-l în mod solemn pe părintele lor serafic, care acum mijlocește haruri pentru ei.

Pentru Ordinul Fraților Minori Conventuali din România bucuria este cu atât mai mare cu cât, tot în această zi solemnă, la Institutul Teologic Franciscan din Roman, 20 de tineri au primit hirotonirea diaconală.

Liturghia de hirotonire a celor 20 de diaconi a fost prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iași, alături de care s-au aflat fr. Emilian Cătălin, ministru provincial OFMConv.; fr. Leon Budău, custode OFMCap.; pr. Fernando Manni, reprezentantul comunității Fiii Iubirii Milostive; fr. Damian Patrașcu, rector al Institutului Romano-Catolic Franciscan din Roman; fr. Teofil Petrișor, rector formativ al Institutului Romano-Catolic Franciscan din Roman, circa 180 de preoți concelebranți, persoane consacrate, seminariști și mulți credincioși.

"Sfântul Francisc - a spus PS Petru, în cuvântul de introducere la sfânta Liturghie - și-a părăsit casa, s-a lepădat de moștenire. Lipsit și sărac, s-a făcut tuturor toate, iar Domnul l-a înălțat. (...) Îl preamărim pe Dumnezeu pentru că el ne face astăzi bucuria de a admira o imagine a lui Isus. Sărac, umil, ascultător: sfântul Francisc".

În acordurile viorilor și al orgii, imensul cor dirijat de părintele Ciprian Antălucă a invocat milostivirea Celui Preaînalt și i-a adus lăudă printr-un Gloria maiestos. A fost proclamat, apoi, cuvântul Domnului, luat din Cartea lui Ben Sirah, din Scrisoarea a II-a a Sfântului Apostol Paul către Galateni și din Evanghelia după Sfântul Matei. După ce fr. Emilian Cătălin a proclamat evanghelia, fr. Teofil Petrișor, rectorul formativ al Institutului, a făcut apelul candidaților la treapta diaconatului, după cum urmează:

  • din partea Ordinului Fraților Minori Conventuali - Provincia "Sfântul Iosif" din România:

    • Aiojoaei Cristian (Gherăești)

    • Alistar Marius-Cătălin (Faraoani)

    • Bejan Vlad-Bogdan (Horlești)

    • Bolog Sergiu (Sagna)

    • Dâscă Mihai (Gherăești)

    • Enășcuț Eduard (Traian NT)

    • Farcaș Sergiu-Cătălin (Târgu Frumos)

    • Ghiuzan Iulian (Adjudeni)

    • Herciu Mihăiță (Văleni)

    • Iojă Ioan (Iași)

    • Mârț Eremia-Antonel (Rotunda)

    • Mârț Ștefan (Răchiteni)

    • Robu Iosif (Săbăoani)

    • Sumănaru Rafael (Luizi-Călugăra)

    • Sumănaru Romeo (Luizi-Călugăra)

    • Tomulesei Marius Ciprian (Piatra Neamț)

  • din partea Ordinului Fraților Minori Capucini - Custodia "Fericitul Ieremia" din România:

    • Bejan Irimia (Galbeni)

    • Constantin Daniel Cosmin (Buzău)

    • Tancău Anton (Lespezi)

  • din partea Congregației "Fiii Iubirii Milostive":

    • Ghența Iosif (Luizi-Călugăra)

"Sfinții, și-a început PS Petru cuvântul său de învățătură, sunt precum niște vitralii care lasă lumina soarelui să treacă, adică ni-l fac cunoscut pe Dumnezeu". Acesta este și rolul sfântului Francisc de Assisi. El, Francisc, a fost o evanghelia vie a lui Isus. O imagine care continuă să atragă, continuă să cheme lumea la cinstirea Creatorului. Francisc cântă tot ce-l înconjoară: soarele, luna, apa - numindu-i frați și surori - toate elementele naturii. Sărăcuțul din Assisi continuă și astăzi să vorbească lumii despre această seninătate sufletească pe care o capătă omul care-și leagă inima de Dumnezeu, și nu de lucruri.

Adresându-se aspiranților la slujirea diaconală, păstorul Diecezei de Iași le-a amintit acestora că sfântul Francisc a considerat slujirea celorlalți atât de importantă, încât a cerut să rămână toată viața diacon pentru ca să-l slujească pe marele Stăpân, pentru ca să vorbească lumii despre simplitate, umilință, sărăcie și curăție. Doar Domnul Isus, pe care Francisc l-a întâlnit și a ales să-l urmeze, este bucuria perfectă a omului.

Mai apoi, citind din ritualul pentru hirotonirea diaconală, PS Petru a ținut să sublinieze îndatoririle diaconilor:

- ajutarea episcopului și a preoților în slujirea cuvântului, a altarului și a aproapelui, prin vestirea evangheliei, prin pregătirea sfintei jertfe și prin distribuirea sfintei Împărtășanii;

- instruirea poporului lui Dumnezeu, administrarea Botezului, asistarea și binecuvântarea căsătoriilor, celebrarea ritului înmormântării;

- slujirea aproapelui.

La oferirea darurilor, imediat după ritualul hirotonirii, noii diaconi și-au început slujirea, aducând pe altar cele necesare sacrificiului euharistic.

Spre sfârșitul celebrării, părintele diacon Vlad-Bogdan Bejan a adresat, în numele tuturor diaconilor, mulțumiri celor care i-au ajutat, de-a lungul anilor, din punct de vedere uman și spiritual: directori, rectori, formatori, preoți, părinți, bunici, frați etc.

În cuvântul de încheiere PS Petru a felicitat Provincia OFMConv. din România, Custodia OFMCap și comunitatea Fiilor Iubirii Milostive pentru darul celor 20 de tineri care au ales să-l slujească pe Dumnezeu în sânul Bisericii. Și, nu în ultimul rând, a mulțumit Domnului pentru fratele soare care, prin mijlocirea sfântului Francisc, a colaborat cu "sora vreme bună", ferindu-i pe oamenii care stăteau sub serul liber de frig și de ploaie.

Pr. Adrian Măgdici

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 4 octombrie: Roman: Sfințire de diaconi la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat