Barați: Campus despre prietenie și bucurie
În săptămâna 6-12 august 2012, în perioada pelerinajului de la Barați, s-a organizat pentru copiii Parohiei Barați campusul "Vacanța Împreună", cu tema "Prietenie pentru bucurie!". Această activitate a putut fi realizată cu ajutorul celor peste 40 de animatori nerăbdători să fie alături de cei 160 de copii care s-au înscris.
Zilele de bucurie au început cu mici jocuri de cunoaștere pe echipe, după care copiii i-au încântat cu energia lor și pe cei de la Azilul de bătrâni de la Măgura. Jocurile cu apă au mai "răcorit" puțin atmosfera, iar activitățile din timpul acestor zile le-au dezvoltat mai mult imaginația.
Jocurile pe echipe i-au învățat pe copii cum să fie mai apropiați și să poată comunica mai mult unul cu celălalt, iar excursia la Lacul Roșu, Bicaz, cu siguranța a încheiat cum nu se putea mai bine aceste zile pline de bucurie.
Mulțumim celor care au fost alături de noi, mari și mici, binefăcătorilor și nu în ultimul rând părintelui paroh Ferenț Tancău care ne-a fost călăuză în decursul acestor zile pline de bucurie.
Florin Breahnă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
6-12 august: Barați: Campus despre prietenie și bucurie
lecturi: 10.