INTC Iași: Ultima zi a voluntarilor
Tinerii voluntari de la Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic (INTC) desfășurată la Iași și-au încheiat activitatea luni, 30 iulie 2012.
Deși INTC a luat sfârșit duminică, voluntarii au rămas încă o zi pentru a lăsa totul în ordine, așa cum au găsit.
După ce au lucrat o săptămână în slujba Domnului, în dimineața zilei de luni, a avut loc ultima întâlnire a celor care au ajutat la buna desfășurare a evenimentului. Tinerii voluntari au primit câte o adeverință și foarte multe aprecieri.
La sfânta Liturghie de încheiere, i-am mulțumit lui Isus pentru ajutorul, răbdarea și disponibilitatea cu care ne-a înzestrat în aceste zile. Alături de patru preoți, pr. Vasile Petrișor a fost celebrantul principal, iar pr. Felix Roca, la predică, ne-a ajutat să conștientizăm adevărata valoare pe care o avem. La final am primit încurajări și am decis că vom transmite bucuria și celor ce nu au avut posibilitatea să ajungă.
Suntem mulțumiți că am reușit să îi bucurăm pe ceilalți și sperăm ca toate prieteniile legate să dăinuiască timp îndelungat. Ca un ultim mesaj, vrem să vă spunem tuturor: "Bucurați-vă mereu în Domnul!"
Ana-Maria Sescu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
- 30 iulie: INTC Iași: Întâlnirea finală a voluntarilor
- 30 iulie: INTC Iași: Liturghia voluntarilor
*
lecturi: 16.