INTC Iași: Procesiune, adorație și concert
Tinerii de la Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic, în frunte cu episcopii participanți la INTC au pornit în procesiune vineri, 27 iulie 2012 la ora 20.30 spre catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, unde s-a ținut un moment de adorație euharistică.
Tinerii, plini de bucurie și cântând, au pornit din Copou vineri seara spre Piața Unirii de unde urma să înceapă procesiunea. Era o priveliște impresionantă. Dacă priveai în față era plin de tineri. Dacă priveai în spate vedeai același peisaj. Sentimentul încercat de mulți dintre noi a fost acela al unității. Deși am venit din toată România, ne simțeam o mare familie.
Procesiunea a început în Piața Unirii printr-un moment de rugăciune și a fost condusă de PS Petru Gherghel. La procesiune au participat episcopi, preoți, persoane consacrate și foarte mulți tineri. Se mergea cântând și cu bucurie spre casa Domnului. Noi, tinerii, am dorit să dăm o mărturie a credinței noastre. Ne-a plăcut simplitatea evenimentului. Am dorit să arătăm că credința noastră este viața noastră.
Ajunși în catedrală am îngenuncheat în fața preasfântului sacrament și Preasfințitul a rostit câteva rugăciuni euharistice. După un moment de adorație personală Excelența sa a împărțit binecuvântarea cu preasfântului sacrament.
Programul de seară a continuat cu un program cultural ce a avut loc tot în catedrală și care i-a avut ca protagoniști pe tinerii din corul "Juvenes Ecclesiae". Ei au cântat binecunoscuta "Missa Criolla" compusă de argentinianul Ariel Ramirez.
Claudiu Bulai
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
27 iulie: INTC Iași: Procesiunea din Piața Unirii către catedrala catolică
27 iulie: INTC Iași: Concertul "Juvenes Ecclesiae"
*
* * *
Secțiunea specială "Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic 2012" pe ercis.ro
lecturi: 5.