Isus ne cere să ne curăţim templul sufletului

Reflecţie la Duminica a III-a din Postul Mare "B"

Cu cât ne apropiem mai mult de luminata sărbătoare a Paştelui, cu atât Biserica ne cere mai imperios să ne convertim şi să ne facem curăţenie în templul sufletului nostru (cf. 1Cor 3,16).

În evanghelia de astăzi (cf. In 2,13-25), Isus, s-a urcat de sărbătoarea Paştelui la Ierusalim şi a intrat în Templu. Aici, în casa lui Dumnezeu, locul de unde se înălţau rugăciuni şi de unde se aduceau jertfe pentru păcat, erau şi unii oameni care nu veniseră de Paşti la Templu ca să se întâlnească cu Dumnezeu şi să primească iertarea, ci ca să-şi rotunjească câştigurile pământeşti, fără să le pese de cele cereşti, oameni care slujeau făţiş lui Mamona şi răneau astfel inima de Tată a lui Dumnezeu.

Atunci Isus, aprins de râvna pentru împărăţia cerurilor şi a casei Domnului, casă care acum era profanată nu numai de negustori, ci şi de autorităţile religioase şi civile, care acum închideau ochii la aceste nereguli, pentru că aveau şi ei parte din câştigul negustorilor, aşadar, Isus, aprins de această râvna sfântă, a făcut un bici din funii şi i-a izgonit afară din Templu pe toţi pe toţi profanatorii.

Scena din evanghelia de astăzi, cu negustorii care profanează sărbătoarea, prin faptul de a căuta câştigul material mai presus de cel duhovnicesc, este întâlnită de multe ori şi pe la hramurile bisericilor noastre, unde oameni care nu au nimic de a face cu sărbătoarea şi credinţa exploatează sărbătoarea şi credinţa pe care nu le preţuiesc, în avantajul lor material, tulburând, deranjând şi disipând adunarea sfântă.

Iar în timp ce ei îl priveau nedumeriţi pe Isus şi-l întrebau de ce a făcut acest gest, Isus începe să le vorbească despre adevăratul câştig, împărăţia lui Dumnezeu, pe care el îl va deschide pentru toţi cei care cred, prin Patima, moartea şi Învierea sa. "Dărâmaţi acest templu... dar el vorbea despre templul trupului său" (In 2, 21).

Dar ei erau prea orbi pentru a înţelege adevărul. Dintre cei prezenţi acolo, unii dintre ei erau iudei care căutau minuni numai pentru pântece, iar alţii erau păgâni care căutau numai înţelepciune lumească. De aceea în loc să primească Cuvântul lui Isus, au pus la cale uciderea lui.

Într-o pădure din India, spune o legendă, trăia o familie de maimuţe. Era cald, dar odată, pe neaşteptate, a venit un val de frig. Ele, tremurând, au văzut un licurici şi, crezând că este o scânteie de jar, l-au luat cu grijă, l-au acoperit cu frunze şi crengi uscate şi au început să sufle în el, cu speranţa că se va aprinde focul şi se vor încălzi. O păsărică le-a spus: "Degeaba suflaţi, fiindcă scânteia nu este din foc, ci este un licurici". Dar maimuţele, încrezătoare în deşteptăciunea lor, au continuat să sufle mai departe. Şi, fiindcă păsărica insista să le înveţe, maimuţele au prins-o şi au mâncat-o. Apoi au suflat până au îngheţat de frig.

Este o poveste care se potriveşte foarte bine oamenilor din evanghelia de astăzi, dar şi multora din ziua de astăzi, care crezând că au găsit o cale nouă de fericire, l-au refuzat şi îl refuză încă pe Isus, spre nefericirea lor veşnică.

Sfântul apostol Paul, în lectura a doua de astăzi, ne imploră să facem din crucea lui Isus puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu pentru noi şi să nu ne asemănăm nici iudeilor care-l căutau pe Isus numai pentru pântece, nici păgânilor care-l căutau pe Isus numai pentru filozofie profană (cf. 1Cor 1,22-25).

Mai exact, prin evanghelia de astăzi şi prin celelalte lecturi propuse la sfânta Liturghie, Biserica voieşte ca noi, creştinii, să luăm crucea lui Isus şi cele zece porunci ale lui Dumnezeu şi să facem din ele un bici şi cu el să scoatem afară din inima şi sufletul nostru, toţi idolii care ne împiedică să-l căutam mai întâi pe Isus şi împărăţia lui Dumnezeu, ca apoi să putem primi şi toate celelalte (cf. Mt 6,33).

Astfel, să dăm afară din suflet:

- cu biciul poruncii I: necredinţa, superstiţia şi idolatria de orice fel

- cu biciul poruncii a II-a: înjurătura şi vorbele nedemne la adresa lui Dumnezeu

- cu biciul poruncii a III-a: profanarea duminicii şi a zilelor de sărbătoare

- cu biciul poruncii a IV-a: necinstirea părinţilor, a bunicilor, a preoţilor, a profesorilor, a autorităţilor

- cu biciul poruncii a V-a: orice formă de violenţă şi ucidere

- cu biciul poruncii a VI-a: necurăţia din gânduri, priviri, vorbe, îmbrăcăminte şi gesturi provocatoare, abuz, perversiuni, folosire şi difuzare de materiale pornografice şi multe alte forme de necurăţie

- cu biciul poruncii a VII-a: hoţia sub toate formele ei: înşelare, cămătărie, mită, distrugere, neplată, hoţie

- cu biciul poruncii a VIII-a: minciuna sub toate formele ei, defăimare, bârfă, pâră, mărturie mincinoasă

- cu biciul poruncii a IX-a: infidelitatea conjugală sub toate formele ei, de la flirt până la întinarea trupească

- cu biciul poruncii a X-a: lăcomia sub toate formele ei, de la poftire până la acapararea nedreaptă.

Cine nu-şi curăţă templul fiinţei sale de toate aceste păcate care îl întinează, cu biciul crucii şi al celor zece porunci, în primul rând nu va putea sărbători cum se cuvine Paştele care se apropie, iar în al doilea rând aceste păcate îl vor doborî trupeşte şi sufleteşte.

Iată câteva exemple în acest sens:

- Să ne amintim de evreii care n-au crezut în Dumnezeu şi şi-au făcut viţel de aur. Au pierit cu toţii în pustiu.

- Să ne amintim de cei care au luat în uşor numele lui Dumnezeu, asemeni lui Goliat filisteanul şi al lui Sisera cananitul. A murit în mod ruşinos, fiind răpuşi de un copil, David şi de o femeie, Iael.

- Să ne amintim de profanatorii Zilei Domnului. Au stat în exilul babilonic 70 de ani.

- Să ne amintim de farizei care, prin "corban" nu-şi cinsteau părinţii. Au dispărut pentru totdeauna.

- Să ne amintim de toţi cei violenţi şi setoşi de sânge, ca Haman şi Irod cel Mare. Au murit în chip tragic.

- Să ne amintim de necuraţii din Sodoma şi Gomora. Au început iadul de aici, murind în foc şi pucioasă.

- Să ne amintim de mincinoşii Anania şi Safira. Au murit ucişi de Duhul Sfânt.

- Să ne amintim de cei care profanau fidelitatea conjugală, ca femeia lui Putifar, şi ca bărbatul din Evanghelie ce a atras o femeie în adulter. Nu li s-a pomenit niciodată numele.

- Să ne amintim de cei care au fost lacomi după cele pământeşti, ca bogatul căruia i-a rodit ţarina şi ca bogatul din parabola cu Lazăr. Au murit subit şi ajuns în chinurile iadului.

Deci viciile şi păcatele care s-au cuibărit în templul sufletului nostru, dacă nu le vom izgoni afară cu biciul crucii şi a poruncilor lui Dumnezeu, aşa cum am văzut din exemplele biblice, ne vor scoate din viaţă înainte de vreme, căci cei vicleni nu vor ajunge la jumătatea zilelor lor (cf. Ps 54,27), iar apoi ne vor pierde în iad.

Dar cei care îşi curăţă templul sufletului lor cu biciul crucii lui Isus şi al poruncilor lui Dumnezeu, vor sărbători acum frumos Paştele, iar la sfârşit Isus li va ridica trupul răpus de moarte şi vor intra alături de el în viaţa veşnic fericită. Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 8.