PS Petru Gherghel: Jertfă din iubire

Istoria Bisericii noastre numără evenimente care s-au înscris cu litere de aur, dar şi cu litere de sânge în cartea vieţii.

Am avut atâţia misionari care au lăsat acasă toate şi au venit la noi, din diferite părţi ale Europei, să vestească evanghelia şi să-l facă cunoscut pe Cristos, Mântuitorul nostru, pe aceste meleaguri şi în limba noastră.

Au ridicat pentru noi altare şi biserici şi au format în jurul lor nuclee de credinţă şi de trăire creştină.

Între aceştia suntem fericiţi să-l amintim de la început pe misionarul franciscan Nicolae Iosif Camilli, cel care a aşezat în cetatea Iaşului scaunul său de păstor, continuând cu eroism calea celor care au ocupat, rând pe rând, scaunele episcopale de la Siret, Baia sau Bacău. El este cel care obţine de la marele papă Leon al XIII-lea demnitatea de episcop de Iaşi pentru întreaga Moldovă şi titlul canonic de Episcopie de Iaşi în anul 1884.

El a binevoit să-şi lase dăltuit numele în culoarea aurului pe epitaful de lângă altarul catedralei episcopale, dăruind poporului credincios din Moldova prima structura diecezană după normele canonice.

Tot el a binevoit să statornicească în noua episcopie lăcaş demn pentru viitorul credinţei din Moldova, înfiinţând Seminarul "Sfântul Iosif" din Iaşi în anul 1886.

Notăm cu bucurie marele eveniment de la care s-au împlinit anul acesta 125 de ani şi căruia ne străduim să-i evaluăm binecuvântările coborâte din ceruri în această casă, în inima diecezei, din darul celui care rânduieşte şi îi însoţeşte neîncetat pe cei care cred în el.

Ţinem, aşadar, să-l trăim şi să-l comemorăm ca pe un adevărat moment istoric de care a fost şi este legată toată viaţa religioasă şi pastorală a episcopiei noastre.

Tuturor celor care au făcut posibil să ne bucurăm de aceste daruri cereşti le aducem prinos de recunoştinţă şi ne bucurăm să-l simţim în mijlocul nostru pe vrednicul de amintire Neculai Iosif Camilli ca pe păstorul care a înnobilat ţinutul credincios al Moldovei cu un centru episcopal vrednic de jertfele tuturor înaintaşilor şi cu o inimă ce trebuie să continue să pulseze viaţa în viitorii păstori şi în tot poporul creştin catolic.

Acest tezaur a fost transmis generaţiilor viitoare, iar el a fost preluat de alţi păstori devotaţi cauzei lui Dumnezeu şi credinţei catolice: episcopul Dominique Jaquet, Mons. Mihai Robu - primul episcop indigen, episcopul dr. Anton Durcovici - jertfit pe altarul bisericii, Mons. Petru Pleşca - ocrotitorul curajos al "inimii diecezei noastre" în timpuri grele. Toţi, cu o mare iubire, au ţinut să ni-l transmită nouă, nevrednicilor săi urmaşi, acest tezaur şi acest popor credincios.

Pe umerii lor a fost aşezat edificiul Bisericii noastre locale de Iaşi. Cu propria lor credinţă a fost întărit spiritul religios al poporului nostru credincios, dar mai ales cu viaţa lor şi, mai mult, cu sângele lor, într-un chip deosebit al marelui nostru păstor şi martir, dr. Anton Durcovici, devenind astfel pentru întreaga Biserică cel care ne-a hrănit cu sângele şi trupul său, asemenea lui Cristos, marele păstor, ca noi să avem viaţă şi s-o avem din belşug.

Se împlinesc anul acesta 60 de ani de la clipa supremă a jertfirii episcopului Anton Durcovici, când, urcat pe crucea din capătul de sus al ţării, în izolarea din teribila închisoare din Sighetu Marmaţiei, a repetat cu maestrul său: "S-a săvârşit! În mâinile tale, Părinte, încredinţez sufletul meu".

Figura sa, credinţa şi iubirea sa, fermitatea şi curajul său se impun ca un mare rod al binecuvântării cerului pentru noi şi ca o frumoasă jertfă de iubire pentru noi, poporul său şi turma sa credincioasă.

A iscălit iubirea sa cu sângele său vărsat din iubire.

Întreaga Dieceză de Iaşi, împreună cu Arhidieceza de Bucureşti şi cu comunitatea din Bad Deutsch-Altenburg, în Austria, localitatea de unde a pornit spre meleagurile noastre, ridică în aceste zile din decembrie spre ceruri un sfânt prinos de rugăciuni recunoscătoare pentru tot ce am primit de la Dumnezeu prin el şi prin jertfa sa iubitoare. Trăim, aşadar, cele nouă zile comemorative ca pe o perioadă sfântă de amintiri, de înălţări sufleteşti, de pioase clipe de admiraţie şi împărtăşiri spirituale, cu dorinţa fierbinte să dobândim de la Dumnezeu Tatăl, stăpânul istoriei, de la Isus, păstorul cel mare, şi de la Duhul Sfânt, Duh dătător de daruri, recunoaşterea sfinţeniei sale şi a declarării de martir şi sfânt al Bisericii noastre.

Ne bucurăm că în ziua de 10 decembrie 2011 se vor desfăşura la Seminarul nostru din Iaşi, la Academia Română din Roma, la Arhiepiscopia Catolică din Bucureşti, la Bad Deutsch-Altenburg, în Austria, momente evocative, reflecţii teologice şi rugăciuni speciale, unindu-ne astfel cu toţii într-un act suprem de preamărire a lui Dumnezeu, în efortul comun de preţuire a vrednicului păstor martir - jertfă de iubire, dr. Anton Durcovici, şi ca o vie şi comună mărturisire de credinţă şi de speranţă.

Apelul nostru de la Iaşi doreşte să întâmpine glasul tuturor credincioşilor noştri din Moldova, al celor din Arhidieceza de Bucureşti, din Bad Deutsch-Altenburg în Austria, precum şi al celor din Roma, care să ajungă cât mai repede la urechile lui Dumnezeu, ale Maicii Sfinte şi la inima papei Benedict al XVI-lea.

Răsplăteşte, te rugăm, Doamne, cu viaţa veşnică pe toţi cei care ne-au făcut bine pentru numele tău!

Ridică, te rugăm, Doamne, la cinstea altarelor pe vrednicul nostru păstor, mărturisitor şi martir, dr. Anton Durcovici, spre slava ta şi fericirea poporului credincios! Amin.

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

lecturi: 55.