Vatican: Audienţa generală de miercuri, 23 noiembrie 2011. Despre călătoria apostolică în Benin

Iubiţi fraţi şi surori,

Încă sunt vii în mine impresiile trezite de recenta Călătorie Apostolică în Benin, asupra căreia aş vrea să mă opresc astăzi. Ţâşneşte spontan din sufletul meu aducerea de mulţumire Domnului: în providenţa sa El a voit ca să mă întorc în Africa pentru a doua oară ca succesor al lui Petru, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la începutul evanghelizării Beninului şi pentru a semna şi a încredinţa în mod oficial comunităţilor ecleziale africane Exortaţia apostolică post-sinodală Africae munus. În acest document important, după ce am reflectat asupra analizelor şi asupra propunerilor venite din A Doua Adunare Specială pentru Africa a Sinodului Episcopilor, desfăşurată în Vatican în octombrie 2009, am voit să ofer câteva linii pentru acţiunea pastorală în marele continent african. În acelaşi timp, am voit să aduc omagiu şi să mă rog pe mormântul unui distins fiu al Beninului şi al Africii şi mare om al Bisericii, neuitatul Cardinal Bernardin Gantin, a cărui venerată amintire este mai vie ca oricând în ţara sa, care îl consideră un Părinte al patriei şi în întregul Continent.

Doresc să repet astăzi cea mai vie mulţumire a mea adresată celor care au contribuit la realizarea acestui pelerinaj al meu. Înainte de toate sunt foarte recunoscător domnului preşedinte al Republicii, care cu mare curtoazie mi-a oferit salutul cordial al său şi al întregii ţări; arhiepiscopului de Cotonou şi celorlalţi veneraţi Fraţi întru episcopat, care m-au primit cu iubire. În afară de asta, le mulţumesc preoţilor, călugărilor şi călugăriţelor, diaconilor, cateheţilor şi nenumăraţilor fraţi şi surori, care cu atâta credinţă m-au însoţit în timpul acelor zile de har. Am trăit împreună o emoţionantă experienţă de credinţă şi de întâlnire reînnoită cu Isus Cristos viu, în contextul aniversării a 150 de ani de la evanghelizarea Beninului.

Am depus roadele celei de-a doua Adunări Speciale pentru Africa a Sinodului Episcopilor la picioarele Sfintei Fecioare, venerată în Benin în special în Bazilica Neprihănitei Zămisliri din Ouidah. După modelul Mariei, Biserica din Africa a primit Vestea cea Bună a Evangheliei, generând multe popoare la credinţă. Acum comunităţile creştine din Africa - aşa cum a fost subliniat fie de tema Sinodului, fie de motoul Călătoriei mele Apostolice - sunt chemate să se reînnoiască în credinţă pentru a fi tot mai mult în slujba reconcilierii, a dreptăţii şi a păcii. Ele sunt invitate să se reconcilieze în interiorul lor pentru a deveni instrumente bucuroase ale milostivirii divine, aducând fiecare propriile bogăţii spirituale şi materiale la angajarea comună.

Acest spirit de reconciliere este indispensabil, desigur, şi pe planul civil şi are nevoie de o deschidere la speranţă care trebuie să însufleţească şi viaţa sociopolitică şi economică a continentului, aşa cum am avut ocazia de a afirma în întâlnirea cu Instituţiile publice, Corpul Diplomatic şi Reprezentanţii Religiilor. În această circumstanţă am voit să pun accentul tocmai pe speranţa care trebuie să însufleţească drumul continentului, prezentând dorinţa arzătoare de libertate şi de dreptate care animă, în special în aceste ultime luni, inimile numeroaselor popoare africane. Am subliniat apoi necesitatea de a construi o societate în care raporturile dintre etnii şi religii diferite să fie caracterizate de dialog şi de armonie. I-am invitat pe toţi să fie adevăraţi semănători ai speranţei în orice realitate şi în orice loc.

Creştinii sunt în sine oameni de speranţă, care nu pot să se dezintereseze de proprii fraţi şi surori: am amintit acest adevăr şi mulţimii imense venite pentru Celebrarea euharistică duminicală la stadionul Prieteniei din Cotonou. Această Liturghie de duminică a fost un extraordinar moment de rugăciune şi de sărbătoare la care au luat parte mii de credincioşi din Benin şi din alte ţări africane, de la cei mai în vârstă la cei mai tineri: o minunată mărturie a modului în care credinţa reuşeşte să unească generaţiile şi ştie să răspundă la provocările din orice perioadă a vieţii.

În timpul acestei emoţionante şi solemne celebrări am încredinţat Preşedinţilor Conferinţelor Episcopale din Africa Exortaţia apostolică post-sinodală Africae munus - pe care o semnasem cu o zi înainte la Ouidah - destinată Episcopilor, preoţilor, călugărilor şi călugăriţelor, cateheţilor şi laicilor din întregul continent african. Încredinţându-le lor roadele celei de-a doua Adunări Speciale pentru Africa a Sinodului Episcopilor, le-am cerut să le mediteze cu atenţie şi să le trăiască în mod deplin, pentru a răspunde în mod eficient la angajanta misiune evanghelizatoare a Bisericii peregrine în Africa din al treilea mileniu. În acest text important fiecare credincios va găsi liniile fundamentale care vor călăuzi şi vor încuraja drumul Bisericii din Africa, chemată să fie tot mai mult "sarea pământului" şi "lumina lumii" (Mt 5,13-14).

Tuturor le-am adresat apelul de a fi constructori neobosiţi ai comuniunii, ai păcii şi ai solidarităţii, pentru a coopera astfel la realizarea planului de mântuire al lui Dumnezeu pentru omenire. Africanii au răspuns cu entuziasmul lor la invitaţia Papei şi pe chipurile lor, în credinţa lor arzătoare, în adeziunea lor convinsă la Evanghelia vieţii am recunoscut încă o dată semne mângâietoare de speranţă pentru marele continent african.

Am atins cu mâna aceste semne şi la întâlnirea cu copiii şi cu lumea suferinţei. În biserica parohială "Sfânta Rita" am gustat cu adevărat bucuria de a trăi, veselia şi entuziasmul noilor generaţii care constituie viitorul Africii. Mulţimii de Copii în sărbătoare, una din multele resurse şi bogăţii ale continentului, am indicat figura sfântului Kizito, un tânăr ugandez, ucis pentru că voia să trăiască după Evanghelie, şi am îndemnat pe fiecare să-l mărturisească pe Isus celor de vârsta lor. Vizita la Foyer "Pace şi Bucurie", gestionat de Misionarele Carităţii ale Maicii Tereza, m-a făcut să trăiesc un moment de mare emoţie întâlnind copii abandonaţi şi bolnavi şi mi-a permis să văd în mod concret cum iubirea şi solidaritatea ştiu să facă prezentă în slăbiciune forţa şi iubirea lui Cristos înviat.

Bucuria şi ardoarea apostolică pe care le-am întâlnit printre preoţi, călugări, călugăriţe, seminarişti şi laici, veniţi în număr mare, constituie un semn de speranţă sigură pentru viitorul Bisericii din Benin. I-am îndemnat pe toţi la o credinţă autentică şi vie şi la o viaţă creştină caracterizată de practicarea virtuţilor şi am încurajat pe fiecare să trăiască respectiva misiune în Biserică în fidelitate faţă de învăţăturile Magisteriului, în comuniune între ei şi cu Păstorii, indicându-le în special preoţilor calea sfinţeniei, având conştiinţa că slujirea nu este o simplă funcţie socială, ci înseamnă a-l duce pe Dumnezeu omului şi pe om la Dumnezeu.

A fost moment intens de comuniune întâlnirea cu Episcopatul din Benin, pentru a reflecta îndeosebi asupra originii vestirii evanghelice în ţara lor, prin lucrarea misionarilor care cu generozitate şi-au dăruit viaţa lor, uneori în mod eroic, pentru ca iubirea lui Dumnezeu să fie vestită tuturor. Episcopilor le-am adresat invitaţia de a demara iniţiative pastorale corespunzătoare pentru a trezi în familii, în parohii, în comunităţile şi în mişcările ecleziale o constantă redescoperire a Sfintei Scripturi, ca izvor de reînnoire spirituală şi ocazie de aprofundare a credinţei. Din această reînnoită apropiere de Cuvântul lui Dumnezeu şi din redescoperirea propriului Botez credincioşii laici vor găsi forţa pentru a mărturisi credinţa lor în Cristos şi în Evanghelia sa în viaţa lor zilnică. În această fază crucială pentru întregul continent, Biserica din Africa, prin angajarea sa în slujba Evangheliei, prin mărturia curajoasă de solidaritate reală, va putea să fie protagonistă a unei noi perioade de speranţă. În Africa am văzut o prospeţime a acelui da spus vieţii, o prospeţime a simţului religios şi a speranţei, o percepţie a realităţii în totalitatea sa cu Dumnezeu şi nu redusă la un pozitivism care, până la urmă, stinge speranţa. Toate acestea spun că în acel continent există o rezervă de viaţă şi de vitalitate pentru viitor, pe care noi putem conta, pe care Biserica poate conta.

Această călătorie a mea a constituit un mare apel adresat Africii pentru ca să orienteze orice efort pentru a vesti Evanghelia celor care încă nu o cunosc. E vorba de o reînnoită angajare pentru evanghelizare, la care este chemat orice botezat, promovând reconcilierea, dreptatea şi pacea.

Mariei, Mama Bisericii şi Stăpâna Noastră a Africii, încredinţez pe cei pe care am avut ocazia de a-i întâlni în această neuitată Călătorie Apostolică a mea. Ei recomand Biserica din Africa. Mijlocirea maternă a Mariei "a cărei inimă este mereu orientată spre voinţa lui Dumnezeu, să susţină orice angajare de convertire, să consolideze orice iniţiativă de reconciliere şi să facă eficace orice efort în favoarea păcii într-o lume căreia îi este foame şi sete de dreptate" (Africae munus, 175). Mulţumesc.

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.