Anul Familiei: Prezentarea şi consacrarea la templu a Mariei, model pentru familiile creştine despre felul cum trebuie să-şi ofere şi să-şi consacrare copiii lui Dumnezeu

În fiecare an la 21 noiembrie, Biserica, prin cele două braţe ale ei, cel din apus şi cel din răsărit, îşi adună copiii, pentru a celebra împreună, prezentarea şi consacrarea la Templu a Preasfintei Fecioare Mariei, prezentare şi consacrare făcută de către părinţii ei, sfinţii Ioachim şi Ana, dar prezentare şi consacrare la Templu, dorită, voită şi aşteptată şi de către Maria însăşi.

Maria este prima fiinţă umană, de după păcatul strămoşesc, care a trăit şi locuit cu adevărat în Dumnezeu, dar şi prima fiinţă umană de după păcatul strămoşesc, în care Dumnezeu şi-a făcut cu adevărat lăcaş. Acest adevăr ni-l sugerează astăzi lecturile sfinte şi rugăciunile sărbătorii.

Pentru că voiesc să tratez această sărbătoare din prisma Anului Familiei, am să încep prin a spune că părinţii care îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu i-au consacrat lui, încă din timpuri străvechi, după dorinţa şi porunca divină (Ex 13,2; Num 3,12) pe copiii lor lui Dumnezeu, încă din fragedă pruncie, mai întâi în Vechiul Testament, la Templul din Ierusalim, iar mai apoi în Noul Testament, în Bisericile creştine.

Această consacrare a Mariei lui Dumnezeu, care a devenit apoi modelul oricărei consacrări creştine, îşi are rădăcinile în însăşi voinţa şi porunca lui Dumnezeu exprimată în Biblie. Această consacrare este în strânsă legătură cu eliberarea, mântuirea: mai întâi din robia egipteană realizată de Dumnezeu prin Moise, iar apoi cu eliberarea, cu mântuirea din robia diavolului, păcatului şi morţii, realizată tot de Dumnezeu, prin Fiul său, Isus Cristos.

În felul acesta legea pentru consacrarea întâilor născuţi a căpătat o însemnătate deosebită. Deşi în Vechiul Testament ea era o rememorare a minunatei eliberări făcută de Domnul prin Moise, copiilor lui Israel din Egipt, acum în Noul Testament ea arată o altă eliberare, cu mult mai mare, eliberare din păcat şi moarte, eliberare pe care a împlinit-o tot Dumnezeu, prin Fiul său, Isus Cristos. Şi aşa cum sângele stropit pe uşorii uşilor şi ferestrelor i-a salvat pe întâi născuţi a lui Israel din robia egipteană (Ex 12,1-11), tot astfel acum sângele vărsat a lui Cristos salvează acum lumea păcătoasă din robia diavolului, păcatului şi a morţii veşnice (1Cor 5,7-8).

Cu ocazia salvării de ameninţarea morţii, a primilor născuţi dintre evrei, salvare de care n-au avut parte primii născuţi ai egiptenilor, Dumnezeu a spus că "toţi copiii sunt ai mei" (Num 3,13). Cu atât mai mult acum, după ce Isus ne-a salvat pe toţi prin vărsarea sângelui său, toţi copiii sunt ai lui. De aceea şi Isus a spus în evanghelie: "Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi" (Mt 19,14).

Acum iată câteva exemple biblice, în care părinţii recunosc în copiii lor un dar al lui Dumnezeu şi de aceea îi cer de la Dumnezeu şi mai apoi îi consacră lui Dumnezeu, împlinind astfel Legea: Avraam şi Sara, Isaac şi Rebeca, Iacob şi Rahela, Elcana şi Ana, Ioachim şi Ana, toţi aceştia au recunoscut în copii darul lui Dumnezeu şi şi-au cerut copiii de la el. Iar după ce i-au primit, i-au consacrat lui Dumnezeu, şi astfel s-au învrednicit şi de multe alte binecuvântări.

Iată ce spune Biblia despre Ana, soţia sterilă a lui Elcana, după ce a primit copilul cerut: "Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat), căci a zis ea «de la Domnul l-am cerut şi l-am primit». Când l-a înţărcat, l-a suit cu ea la Şilo şi a luat trei tauri, o efă de făină şi un burduf cu vin. L-a dus în casa Domnului la Silo: copilul era încă mic de tot" (1Sam 1,20.24.) "Elcana s-a dus acasă, la Rama, şi copilul a rămas în slujba Domnului, înaintea preotului Eli" (1Sam 2,11).

Exact la fel spune şi Protoevanghelia lui Iacob (4,1;7,2), o carte pioasă din sec. II, despre Ioachim şi Ana, care, după îndelungi rugăciuni, au primit în dar de la Dumnezeu pe cea care este cea mai frumoasă, cea mai aleasă şi cea mai binecuvântată dintre femei, pe Preasfânta Fecioară Maria, Mama Fiului lui Dumnezeu şi Mama Bisericii. Părinţii ei, sfinţii Ioachim şi Ana, ştiind că acea copilă este a lui Dumnezeu, au prezentat-o, au consacrat-o, au dat-o înapoi lui Dumnezeu în Templu, pentru a se pregăti şi împlini lucrările lui Dumnezeu. Şi iată că astăzi Biserica, parafrazând cartea Iuditei, spune despre Maria, Maria care s-a consacrat şi a împlinit lucrările Domnului: "Binecuvântată eşti tu, fiică, de Dumnezeu cel preaînalt, mai presus de toate femeile de pe pământ, şi binecuvântat este Domnul Dumnezeu, care a făcut cerul şi pământul, care te-a călăuzit să retezi capul căpeteniei duşmanilor noştri. Nu se va depărta lauda ta din inimile oamenilor, care îşi vor aminti de puterea lui Dumnezeu în vecii vecilor" (Idt 13,18-19).

Biblia ne vorbeşte apoi despre familii sterile cărora Dumnezeu le oferă copiii doriţi, dar copii care să respecte anumite reguli de viaţă şi apoi să-i fie consacraţi lui pentru lucrările sale mântuitoare, în favoarea poporului.

Iată câteva exemple:

- Manoah şi soţia: "Era un om în Ţorea, din familia Daniţilor, care se chema Manoah. Nevasta sa era stearpă, şi nu năştea. Îngerul Domnului S-a arătat femeii, şi i-a zis: Iată că tu eşti stearpă, şi n-ai copii; dar vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui; şi el va începe să izbăvească pe Israel din mâna Filistenilor. Femeia a născut un fiu, şi i-a pus numele Samson. Copilul a crescut, şi Domnul l-a binecuvântat" (Jud 13,2-3.5.24).

- Zaharia şi Elisabeta: "În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron, şi se chema Elisabeta. Ei n-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; şi amândoi erau înaintaţi în vârstă. Îngerul i-a zis din partea Domnului: «Nu te teme Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevasta ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. El va întoarce pe mulţi dintre fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale»" (Lc 1,5-7.13-16)

- Apoi a mai fost un caz, când doi tineri erau numai logodiţi, fără să locuiască împreună, şi Dumnezeu le-a cerut să primească un copil din cer, zămislit de la Duhul Sfânt, pe care ei să îl crească în vederea misiunii misiunilor, răscumpărarea oamenilor din păcat şi moarte. Maria şi Iosif sunt acei tineri cărora Dumnezeu le-a propus proiectul său, iar ei l-au acceptat, crescut şi educat pe copilul Isus, spre fericirea lor şi a lumii întregi (cf. Mt 1,18-25).

Pornind de la această dorinţă a Domnului, ca toţi părinţii să vadă în copiii lor proprietatea lui, ca toţi părinţii să primească toţi copiii trimişi de el, ca toţi cei care nu au copii să-i ceară de la el, ca toţi cei cărora Domnul le trimite un copil străin să nu-l refuze, iar apoi şi unii şi alţii să-şi consacre copiii lui Dumnezeu, să-i crească ales pentru planul divin şi nu al Satanei, mulţi părinţi creştini s-au conformat şi toţi au fost binecuvântaţi şi au împlinit planul divin.

Iată câteva exemple:

1. Familii creştine care, respectându-şi angajamentele de la sfânta Căsătorie, au primit toţi copiii pe care Dumnezeu a binevoit să li-i dea:

- familia sfintei Ecaterina din Siena, 24 copii

- familia sfântului Benedict Iosif Labre, 15 copii

- familia sfintei Francisca Xaveria Cabrini, 13 copii

- familia sfântului Ignaţiu de Loyola, 12 copii

- familia fericitei Edith Stein, 11 copii

- familia sfintei Tereza Neumann, 11 copii

- familia sfintei Tereza de Avila, 11 copii

- familia sfântului Pius X, 10 copii

- familia sfintei Tereza Pruncului Isus, 9 copii

2. Familii creştine care şi-au cerut în rugăciune copiii de la Dumnezeu şi i-au primit:

- sfântul Nicolae de Myra, episcop grec, binefăcătorul săracilor şi copiilor (sec. IV);

- sfântul Stanislau, episcop şi martir polonez (1039-1079);

- sfântul Nicolae de Tolentino, călugăr din Italia, apostol itinerant (1245-1306);

- sfânta Iuliana, călugăriţă italiană (1270-1341);

- sfântul Rochus, misionar itinerant francez (1295-1327);

- sfântul Ioan Nepomuc, preot şi martir ceh al Sfintei Spovezi (1338-1383);

- sfânta Coleta, călugăriţă italiană (1380-1447);

- sfântul Ioan Facond, călugăr spaniol (1430-1479);

- sfântul Petru Claver, preot spaniol, apostolul negrilor din America (1580-1654)

3. Sfinţi primiţi, adoptaţi şi înfiaţi de familii creştine:

- sfântul Clodoald, francez, preot şi călugăr predicator (515-560)

- sfântul Petru Damian, italian, episcop şi cardinal de Ostia (982- 1072)

- sfântul Stanislau Kostka, polonez, călugăr predicator (1550-1568)

- sfântul Benedict-Iosif Labre, francez, predicator itinerant. (1748-1783)

4. Familii despre care Cartea Vieţile Sfinţilor menţionează expres că părinţii lor i-au consacrat lui Dumnezeu, fie înainte de naştere, fie după naştere:

- sfântul Odon de Cluny (879-942);

- sfântul Ioan de Matha (1160-1213);

- sfântul Bernard (1091-1153);

- sfântul Gaetan de Thienne (1480-1547);

- sfântul Alois de Gonzaga (1558-1591);

- sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859)

Apoi în altă ordine de idei, familiile bune ale Bibliei dădeau nume copiilor, în relaţie cu Dumnezeu, sau în relaţie cu lucrările şi minunile pe care le experimentau, sau în relaţie cu ceea ce aşteptau de la Dumnezeu.

Astăzi familiile creştine, numai cu numele, parcă fug de numele biblice şi din calendarul creştin, nume care sunt în relaţie cu Dumnezeu şi cu Biserica, nume care sunt atât de dulci şi frumoase. În schimb importă nume străine de Biblie şi de calendarul creştin şi astfel îşi numesc copii cu nume de zei şi zeiţe păgâne, cu nume de prinţi şi prinţese păgâne, sau mai nou cu nume de vedete din cinema, sport, muzică, divertisment, care n-au nimic a face cu viaţa creştină.

Numele dat copiilor trădează atât credinţa şi opţiunile religioase ale părinţilor, cât şi aşteptările lor de la copiii trimişi lor de Dumnezeu, aşteptări pentru timp şi pentru veşnicie.

Prin numele luate din Biblie sau din calendarul creştin, părinţii îşi vor copii legaţi de Dumnezeu şi de Biserică, îşi vor copiii binecuvântaţi de Dumnezeu şi de Biserică, îşi vor copiii să ajungă lângă Dumnezeu şi alături de sfinţii Bisericii, în împărăţia cerurilor.

Prin numele păgâne sau de vedete date copiilor, copii care sunt proprietatea lui Dumnezeu, părinţii îşi vor pe aceştia fără credinţă tare, fără binecuvântarea lui Dumnezeu şi a Bisericii sale, fără fericirea viitoare. În schimb îi vor ancoraţi tare în cele trecătoare ale pământului şi ale mentalităţii fără Dumnezeu a lumii acesteia.

Sărbătoarea Prezentării Preasfintei Fecioare Maria la Templu vrea să ne spună că porunca şi voinţa lui Dumnezeu este ca toţi părinţii să considere copiii ca pe un dar al lui Dumnezeu, să dorească, să primească, să ceară şi să-şi consacre numelui său copiii, spre mântuire.

Sărbătoarea Prezentării Preasfintei Fecioare Maria la Templu vrea să ne mai spună că toţi creştinii trebuie să-şi însuşească o credinţă tare şi o viaţă dedicată în întregime Domnului, prin care ei şi odraslele lor să locuiască în Dumnezeu şi prin care Dumnezeu să locuiască în ei, ca într-un Templu curat, aşa cum s-au angajat la Botez, după modelul Mariei şi al tuturor sfinţilor.

Sărbătoarea Prezentării Preasfintei Fecioare Maria la Templu vrea să ne mai spună că, dacă Dumnezeu în unele cazuri a intervenit direct şi a cerut părinţilor un nume anume pentru copiii lor, o consacrare anume pentru copiii lor, o conduită de viaţă anume pentru copiii lor, înseamnă că părinţii creştini trebuie să se conformeze fără comentarii şi să pună copiilor lor nume după voinţa lui, să-i consacre lucrării mântuirii după voinţa lui, şi să le inspire o conduită de viaţă după voinţa lui. Numai aşa vor fi binecuvântaţi atât ei, cât şi odraslele lor, aici, pe pământ, şi în veşnicia fericită.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 39.