Reflecţie: Mai tare ca moartea, Iubirea

Axul în jurul căruia se roteşte şi se înalţă spre desăvârşire universul spiritual al acestei lumi a paradoxului şi schimbării rapide de paradigmă în care trăim este credinţa.

Iar tot ceea ce este adevărat în celelalte religii conduce la adevărul revelat de Isus Cristos şi se împlineşte în el.

"Cuvântul nu converteşte, sângele însă, da" - erau cuvintele cu care Karol Wojtyła, pe atunci cardinal, încheia poemul său, "Stanisław". "Ciudat semn"- îşi spuse el privindu-şi stiloul care se stricase în timp ce scria. Era însă un semn al timpului - acesta avea să fie ultimul său poem, scris în orele care au urmat morţii subite a papei Ioan Paul I şi înainte de alegerea sa la catedra sfântului Petru.

Poemul, încărcat de sentimentul despărţirii, era un omagiu adus predecesorului său în scaunul episcopal al Cracoviei, martirizat prin sabia regelui Bolesław1 prin sângele căruia "naţiunea a fost din nou botezată/prin botezul sângelui", botez care avea să se repete mereu şi mereu de-a lungul istoriei. Cuvântul adevărului şi sângele martirilor "au hrănit pământul libertăţii Poloniei", pământ "lucrat mai întâi de Duhul Sfânt", care "uneşte orice: cuvântul... şi... sângele...". De aceea, poate că în nici o altă naţiune Biserica nu este mai unită cu inima poporului său decât în Polonia, iar "orice leagă Biserica aici este legat şi în ceruri". Martiriul este temelie a naţiunii poloneze şi unităţii Poloniei în cerul şi pe pământul lui Dumnezeu.

Dar în acelaşi timp, sângele martirilor este pretutindeni "sămânţa" creştinismului.

Convingerea profundă a papei Ioan Paul al II-lea era că fiecare creştin are vocaţie misionară - teză expusă pe larg în enciclica Redemptoris missio (1990). În lumea de după războiul rece, misionarismul creştin, afirma el, îmbracă două forme: exemplul personal şi martiriul.

Iar viaţa sa este un exemplu grăitor, fiindcă răul s-a străduit mereu să-l anihileze: la 29 februarie 1944, pe când se întorcea de la muncă a fost lovit din spate de un camion german; o femeie, văzând corpul însângerat zăcând pe caldarâm fără cunoştinţă, a sărit din tramvai, a reuşit să oprească o maşină germană şi împreună cu ofiţerul neamţ i-a acordat primele îngrijiri, după care l-a dus la spital, unde a stat două săptămâni; două luni mai târziu, în aprilie 1944, prietenul şi colegul său de seminar, Jerzy Zachuta, este arestat de Gestapo şi împuşcat, iar Karol îşi vede numele pe aceeaşi listă, dar în mod miraculos, nu a fost găsit; schimbarea culorii totalitarismului şi apoi evoluţia în ierarhia sacerdotală nu i-au adus mai multă siguranţă, ci doar l-au făcut obiect de spaimă la Kremlin; şi cum mulţi îl doreau mort pe acest papă incomod, la 13 mai 1981 (de Ziua Maicii Domnului de la Fatima), Mehmet Ali Ağca trage asupra lui de la câţiva metri, fără să reuşească să-l ucidă: "Cum de nu te-am omorât?!" exclamă terifiat el, care fusese ales pentru misiune tocmai fiindcă era un asasin experimentat - când papa, refăcut, l-a vizitat în închisoare. În cele din urmă înţelesese până şi el că altcineva, infinit mai puternic decât ura şi frica, deviase gloanţele. Un an mai târziu, pe când făcea un pelerinaj de mulţumire la sanctuarul de la Fatima, atentatul se repetă, de data aceasta fără consecinţe grave, iar în ianuarie 1995, în Filipine, este anihilat un atentat de mare anvergură pus la cale împotriva lui. Întrebat cândva dacă, în faţa ameninţărilor cu moartea, va renunţa la călătoriile sale internaţionale, răspunsul a fost: "Nu, fiindcă iubirea e mai tare ca moartea".

Iubirea e mai tare ca moartea, iar răul trebuie învins prin Bine - acestea au fost şi reperele liturgice ale preotului Jerzy Popiełusko. S-a născut la 14 septembrie 1947, în satul Okopy, lângă Białystok, a devenit preot al mişcării "Solidaritatea" iar predicile sale, transmise de radio Europa Liberă au putut fi ascultate pe întreg teritoriul Poloniei. Cu o constituţie fizică fragilă, aparent emotiv şi retras în sine, tânărul preot a rostit fără teamă, cu autoritatea altarului: "Adevărul care ne va face liberi" în faţa a mii de oameni adunaţi la "slujbele sale pentru patrie". A înfruntat, cu acel curaj al Fiului de Dumnezeu, încercările de tot felul asupra persoanei sale; dar răul insistă şi atunci când intimidările şi agresiunile nu au dat rezultat, i s-a intentat proces confecţionându-se dovezi împotriva sa; a fost arestat în 1983, dar a fost eliberat la scurt timp datorită intervenţiei opiniei publice. La 13 octombrie 1984 i s-a înscenat un "accident" rutier, care însă l-a ratat, dar şase zile mai târziu, la 19 octombrie 1984, a fost răpit şi asasinat de ofiţerii serviciului de siguranţă din departamentul IV al Ministerului de Interne. Avea 37 ani. Beatificat la 6 iunie 2010 de card. Angelo Amato la Varşovia, acesta este primul an când amintirea sa este celebrată liturgic.

Şi cum providenţa divină nu cunoaşte "întâmplare", cele două comemorări recente sunt alăturate prin legătura lor de sânge şi libertate: 19 octombrie, amintirea liturgică a fericitului Jerzy Popiełusko şi 22 octombrie, fericitul Ioan Paul al II-lea.

Poate că lumea în care trăim "se emoţionează cu uşurinţă, dar uită în grabă"2. Uităm că datorită papei Ioan Paul al II-lea, "singurul lider global al lumii" în acel timp, s-a prăbuşit comunismul, uităm şi faptul că "viitorul nu se află nici la Moscova şi nici la New York", cum afirma tot el, uităm jertfele de sânge ale tuturor înaintaşilor noştri şi chiar ale colegilor noştri de generaţie, şi fiindcă ne separă o distanţă infimă - asasinarea creştinilor în diferite zone ale lumii rămâne undeva, un fapt "de interes mediatic", care se stinge după 24 ore - fiindcă "satul global" care e lumea noastră, a devenit în primul rând al un sat al "senzaţionalului mediatic" de suprafaţă şi nu de profunzime.

Uităm şi faptul că sâmburele de adevăr care se găseşte în toate religiile lumii conduce la Isus şi că pe apele tulburi ale sfârşitului de veac XX şi început de nou mileniu a păşit un papă care a avut curajul divin să vorbească musulmanilor - şi să fie ascultat cu atenţie şi respect - să recunoască greşelile istoriei, să intre în sinagogă şi să convoace liderii diferitelor religii la Assisi şi să se roage împreună pentru pacea lumii - poate că nu ştim sau uităm că în sala Cenacolului, numai papei Ioan Paul al II-lea i s-a permis să celebreze sfânta Liturghie.

Dar Duhul Sfânt, invocat de Ioan Paul al II-lea "să schimbe faţa pământului"3 nu uită.

Şi înfăptuieşte.

Mai întâi în inimi, apoi în minte iar mai târziu, în lume.

Chezăşie stă măslinul sudorii de sânge, măslinul atâtor dureri ştiute şi neştiute dintotdeauna şi de pretutindeni, măslinul păcii şi al iubirii care se înalţă acolo, într-o firidă, în sala Cenacolului, unde l-a aşezat Ioan Paul al II-lea- iar fructele păcii sunt întotdeauna pe ramurile lui şi aşteaptă să fie culese, în neuitarea pe care Duhul Sfânt o dăruie tuturor sfinţilor.

Fiindcă, prin naşterea noastră din apă şi Duh Sfânt, suntem cu toţii chemaţi la sfinţenie.

Şi la neuitare.

Dr. Ecaterina Hanganu

Note
Stanisław, episcop de Cracovia, este primul sfânt polonez şi protector al Poloniei. S-a născut la Szczepanow la 26 iulie 1030, a devenit episcop in 1072, în timpul regelui Bolesław II şi a fost ucis din ordinul acestuia, pe care-l excomunicase. Execuţia s-a săvârşit pe colina Wawel; după alte izvoare istorice, ar fi fost ucis în timp ce celebra sfânta Liturghie în capela "Sf. Mihail", dintr-o suburbie a Cracoviei. Legenda spune că trupul său a fost tăiat în bucăţi (ca o prefigurare a martiriului Poloniei de-a lungul istoriei) care mai apoi s-au reunit singure şi a fost protejat de vulturii albi. (Vulturul alb, simbolul naşterii şi unităţii Poloniei, este figurat pe stema ţării). A fost canonizat în 1253 de Innocentiu al IV-lea, la Assisi.
² "Totus tuus pentru totdeauna" - www.ercis.ro, În comemorarea liturgică a fericitului Ioan Paul al II-lea, de pr. Mario Piatti, ICSM, trad. pr. Mihai Pătraşcu.
³ În limba polonă cuvintele "ţară" şi "pământ" sunt sinonime. Era în 2-10 iunie 1979, în Piaţa Victoriei din Varşovia, cu ocazia primului său pelerinaj în Polonia.

lecturi: 21.