Luncani: Întâlnirea familiilor tinere din Acțiunea Catolică
În perioada 16-18 septembrie 2011, la Casa Carmelitană din Luncani, județul Bacău a avut loc Întâlnirea familiilor tinere din Acțiunea Catolică, organizată de Acțiunea Catolică "Sf. Iosif" Iași. Tema a fost Acțiunea Catolică - o familie de familii, iar motoul: "Așa cum eu v-am iubit, așa să vă iubiți unul pe altul" (In 13,34).
S-a dorit ca acest eveniment să fie un moment de revedere, de comuniune și de împărtășire a experienței de credință trăite în familie și în Acțiunea Catolică și, totodată, de reflecție asupra misiunii încredințate de Dumnezeu familiei în Biserică și în societate.
Au fost prezente aproximativ 35 de persoane, familii cu copii și membri ai Consiliului diecezan.
Mai multe detalii și imagini pe www.aciasi.ro.
Adriana Ianuș
lecturi: 43.