Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău: Cu Sfântul Sacrament pe străzile orașului

Rugăciune, cântece, flori, fanfară, ordine sunt elementele ce au caracterizat procesiunea religioasă organizată de credincioșii romano-catolici pe străzile Bacăului, joi, 23 iunie 2011, în jurul orei 19.00. În această zi, când este Solemnitatea "Trupul și Sângele Domnului", mii de credincioși au participat la Liturghia celebrată la ora 18.00 în biserica "Ss. Petru și Paul", după care l-au însoțit pe Isus din Sfântul Sacrament pe străzile orașului.

După revoluția din 1989 a fost reluată și în Municipiul Bacău procesiunea religioasă organizată cu ocazia sărbătorii Corpus Domini. În acest an ea s-a desfășurat după Liturghia de seară, de la ora 18.00, celebrată în biserica mare de părintele Ciprian Bișoc. Acesta a explicat credincioșilor importanța acestei sărbători ce amintește de Joia Sfântă, când a fost instituit sacramentul sfintei Euharistii, precum și semnificația tainei euharistice ca hrană spirituală pentru viața creștină.

După sfânta Liturghie, miile de credincioși prezenți, catolici și ortodocși, împreună cu preoții, au pornit în procesiune, pentru a-l purta pe Isus din Sfântul Sacrament pe străzile orașului. Procesiunea a pornit din fața catedralei pe străzile Mihai Viteazu, Nicolae Bălcescu, Luminii, cu întoarcere în fața catedralei, unde a fost amplasat un cort din ramuri verzi. Pe traseu au fost improvizate alte câteva corturi, unde s-a făcut un scurt popas de rugăciune și binecuvântare. Fetițe îmbrăcate în rochii de mireasă și băieți îmbrăcați frumos au aruncat flori în fața Sfintei Taine purtată în procesiune. Fanfara Liceului de Artă "G. Apostu" a acompaniat pe parcursul procesiunii cântările credincioșilor. Cei prezenți, catolici, dar și ortodocși, s-au rugat pentru binele familiilor lor și pentru prosperitatea țării în care trăiesc.

După drumul parcurs împreună cu Isus, procesiunea s-a oprit în fața bisericii unde a fost împărțită binecuvântarea finală, iar creștinii s-au întors acasă cu bucuria de a fi participat din nou la o adevărată manifestare a credinței. Sărbătoarea în sine amintește creștinilor că Isus, Fiul lui Dumnezeu, este prezent și astăzi în Sfânta Împărtășanie: "Acesta este trupul meu ... Eu sunt cu voi în toate zilele vieții voastre".

Andreea Frâncu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 23 iunie: Bacău: Cu Sfântul Sacrament pe străzile orașului


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat