Gânduri la beatificarea papei Ioan Paul al II-lea

Sunt zile în istoria Bisericii când pământul se învăluie parcă de splendoarea şi măreţia lui Dumnezeu, iar cerul cu locuitorii lui coboară până aproape de noi, cei care aspirăm la fericirea adevărată şi nesfârşită. Fără îndoială, ziua de 1 mai 2011 este o asemenea zi în care venerabilul slujitor al lui Dumnezeu şi al tuturor slujitorilor lui (servus servorum Dei) a fost declarat fericit şi astfel ridicat la cinstea altarelor.

O privire pur omenească asupra biografiei lui Ioan Paul al II-lea este deja în stare să ne facă să recunoaştem în el un om cu o măreţie excepţională, o personalitate greu sintetizabilă în câteva fraze, o figură creatoare de evenimente politice şi sociale de anvergură mondială; un lider de Biserică ce a făcut istorie, în interiorul şi în afara ei; un exponent şi o referinţă pentru timpul dintre milenii.

O privire marcată de credinţă recunoaşte în viaţa papei Ioan Paul al II-lea în primul rând pe alesul lui Dumnezeu pentru a conduce destinele Bisericii, succesul eminent al harului care a lucrat în viaţa lui; chipul plin de iubire a lui Cristos care vrea să rupă orice barieră şi să depăşească orice obstacol pentru a ajunge la fiecare dintre noi oricât de departe am fi unul de altul şi toţi faţă de el, ca să ne cuprindă în misterul unicei şi nediferenţiatei sale iubiri; vede în acest om un predilect şi devotat fiu al preacuratei Fecioare Maria; un purtător de cruce în sensul tare, propriu şi figurat al cuvântului; un urmaş al sfântului Petru care, acolo unde s-a făcut prezent, a lăsat să se vadă pe chipul şi în cuvântul său splendoarea şi frumuseţea lui Cristos, răscumpărătorul oricărui om.

Este duminică, 1 mai 2011, Duminica Divinei Îndurări, ora 8.00. Piaţa "Sfântul Petru" este, în ciuda dimensiunilor ei impresionante, prea mică pentru a-i cuprinde în braţele coloanelor sale pe cei veniţi mai ales din Polonia, din celelalte ţări şi de pe celelalte continente. Privirea plimbată asupra mulţimii oamenilor îţi trezeşte uimirea, emoţia şi întrebarea: ce anume i-a adus pe toţi aici, în centrul creştinătăţii catolice? Cine i-a atras într-un mod atât de irezistibil? Numărul celor prezenţi la sărbătoare se ridică la un milion şi jumătate. Peste tot în Vatican şi pe străzile Romei abundă în zeci şi zeci de ipostaze aceeaşi imagine devenită acum icoană: cea a fericitului papă Ioan Paul al II-lea. În piaţă, un poster imens îl arată pe cel care şi-a contopit viaţă cu crucea şi misterul lui Cristos, pe cel care în această duminică face sărbătoare, aici şi în întreaga lume. La ora 9.45 clopotele bazilicii sună falnic anunţând imediata începere a sfintei Liturghii: Liturghia de beatificare a papei Ioan Paul al II-lea.

Emoţia momentului e copleşitoare. Piaţa care din luna octombrie a anului 1978 a auzit de atâtea ori vocea şi cuvintele pătrunzătoare ale suveranului pontif, este pregătită acum să audă rostite din gura urmaşului său, Benedict al XVI-lea, cuvintele prin care se declară demnitatea lui de fericit. La ora 10.00, suveranul pontif îşi face intrarea solemnă prin mulţime. Puţin după începerea sfintei Liturghii, un cardinal citeşte în faţa papei biografia papei în care se evidenţiază virtuţile, credinţa şi lucrările pe care le-a făcut în viaţa, care, toate, îl recomandă pentru ridicarea în rândul fericiţilor din cer. Peste cuvântul scurt al papei care a urmat s-a revărsat un ropot de aplauze pline de entuziasm. Pânza care acoperea imaginea sa este uşor îndepărtată şi peste toţi cei prezenţi se revarsă zâmbetul lui plin de mângâiere şi speranţă. Bucuria cerului este şi bucuria noastră. Se intonează Gloria. Nu putem să nu cântăm faptele minunate pe care Domnul le face în timpul nostru în Biserica sa.

După proclamarea lecturilor în limba polonă şi respectiv engleză, şi după cântarea Evangheliei în limba latină, urmează predica. De la început recunoaşte Sfântul Părinte că procesul de beatificare s-a desfăşurat rapid şi că ziua a sosit: "A venit repede pentru că aşa i-a plăcut Domnului: Ioan Paul al II-lea este fericit". De ce tocmai astăzi, în Duminica Divinei Îndurări? Papa explică spunând că în ajunul acestei sărbători, după planul providenţei divine, predecesorul său şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu. Făcând referinţă la cuvintele din Evanghelie: "Fericiţi cei ce cred fără să vadă" (cf. In 20,29), papa îl vede pe Ioan Paul al II-lea numărat între cei care cred fără să fi văzut. El este fericit, în consecinţă, şi ca urmaş al lui Simon, fiul lui Ioan, care a fost declarat fericit de Isus pentru ce i-a fost revelat de Tatăl ceresc. Însă Ioan Paul al II-lea este fericit mai ales asemenea celei despre care Elisabeta a spus că este fericită că a crezut cele spuse ei de Domnul: Fecioara Maria. E o bucurie, a mai spus papa, că beatificarea papei Ioan Paul al II-lea are loc la începutul lunii mai, lună închinată Fecioarei Maria, faţă de care el şi-a exprimat devotamentul prin cuvintele totus tuus (cu totul al tău). Sfântul Părinte şi-a exprimat bucuria şi mai ales recunoştinţa că a putut să colaboreze timp de 23 ani cu cel beatificat, că a putut să se lase purtat de "profunzimea spirituală şi bogăţia intuiţiei" în activitatea pe care a întreprins-o: "Rugăciunea lui exemplară m-a atins şi m-a edificat mereu". "Fericit eşti tu, papă iubit, - a conchis Sfântul Părinte - că ai crezut. Te rugăm să întăreşti din cer credinţa poporului lui Dumnezeu! Atât de des ne-ai binecuvântat în această piaţă. Astăzi te rugăm: Sfinte Părinte, binecuvântează-ne! Amin".

Sfânta Liturghie continuă împletită cu armoniile cântărilor gregoriene. După sfânta împărtăşanie, mulţimea celor prezenţi este invitată la câteva clipe de tăcere şi reculegere. La sfârşit papa mulţumeşte în mai multe limbi celor prezenţi şi mai ales milioanelor de credincioşi care au fost în legătură directă pe calea undelor. Se intonează imnul cu ocazia beatificării lui Ioan Paul al II-lea. Aplauzele celor prezenţi încheie sărbătoarea liturgică. Piaţa începe să se elibereze, mulţimile se retrag.

Dar chipul blând şi surâzător al fericitului Ioan Paul al II-lea rămâne mai departe pentru privirile şi conştiinţele noastre. Şi cuvintele lui răsună în continuare cu convingere şi duioşie: "Nu vă fie teama! Deschideţi, daţi la o parte porţile în faţa lui Cristos!" Şi el va continua să ne înveţe cum să trăim, cum să ne purtăm cu propria suferinţă, cum să-i tratăm pe semenii noştri; să ne spună că omul este drumul Bisericii şi că drumul omului este Cristos; că numai acolo este libertate unde este adevăr; că trebuie să luptăm pentru demnitatea vieţii şi nu pentru cultivarea morţii; că tinerii sunt speranţa Bisericii în care merită mereu să investeşti; că oamenii laolaltă şi fiecare în parte sunt subiectul iubirii şi îndurării infinite a lui Dumnezeu; că slujirea lui Dumnezeu este menirea cea mai nobilă a oricărei creaturi; că Fecioara Maria este mama lui Cristos şi a fiecăruia dintre noi; că cuvintele lui Cristos sunt singurele care dau viaţă, viaţă eternă. Da, el ne învaţă mai departe cum sa fim în definitiv oameni.

Îi mulţumim lui Dumnezeu că ni te-a dăruit, fericite Ioan Paul al II-lea, şi ne bucurăm că ne eşti mijlocitor! Ne fii alături, te rugăm, pe drumul către casa Tatălui de la a cărei fereastră să nu uiţi să ne priveşti şi să ne întăreşti. Amin.

Pr. Cristian Diac

lecturi: 19.