Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Prezentarea lui Youcat

Miercuri, 13 aprilie 2011, în Aula Ioan Paul al II-lea a Sălii de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc conferința de presă pentru prezentarea lui Youcat, subsidiu la Catehismul Bisericii Catolice pentru tineri, pregătit pentru participanții la a XXVI-a Zi Mondială a Tineretului (Madrid 16-21 august 2011)

Au intrevenit: Cardinalul Stanislaw Rylko, Președinte al Consiliului Pontifical pentru Laici; Cardinalul Christoph Schönborn, O.P., arhiepiscop de Viena; Mons. Rino Fisichella, Președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări; domnul Bernhard Meuser, promotor și editor al Youcat; și doi tineri care au colaborat la pregătirea lui Youcat: Nikolaus Magnis și Isabel Meuser.

Publicăm în continuare intervenția cardinalului Stanislaw Rylko, a mons. Rino Fisichella și mărturia unuia dintre tineri.

Intervenția cardinalului Stanislaw Rylko

În tradiția Zilelor Mondiale ale Tineretului - și se poate vorbi deja de tradiție pentru că au trecut peste 25 de ani de când, în 1985, Venerabilul Slujitor al lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea a avut intuiția profetică de a le institui - Youcat vine ca o noutate, un dar, o contribuție prețioasă. Fără îndoială va fi o surpriză pentru miile de tineri, care se vor aduna la Madrid în luna august, să găsească în rucsacuri, distribuite de organizatori, un exemplar al acestui Catehism pentru Tineri, tradus în cele 6 limbi "oficiale" ale ZMT (încă în fază de elaborare). Și vor fi distribuite circa 700 de mii de exemplare! E vorba de un dar al Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea oferit tinerilor participanți la ZMT. În prefață, Papa - adresându-se personal fiecăruia dintre ei - definește Youcat "o care extraordinară datorită conținutului său și datorită modului în care s-a format".

Youcat se prezintă în perfectă sintonie cu tema următoarei ZMT: "Înrădăcinați și întemeiați în Cristos, tari în credință" (cf. Col 2,7). De mai multe ori a fost amintit că Zilele Mondiale ale Tineretului nu sunt altceva decât evenimente în care tinerii sunt chemați să-l întâlnească pe Cristos, să-l urmeze, să asculte învățăturile lui, să intre în comuniune cu El, să fie tot mai mult mădulare vii ale Trupului său, care este Biserica. Acestea sunt în sinteză scopurile ZMT. Prin aceste evenimente, fie Ioan Paul al II-lea fie Benedict al XVI-lea au voit să-i ajute pe tineri să redescopere adevărul, frumusețea și bucuria de a fi creștini în lumea noastră. La baza ZMT este convingerea că, în viața omului, tinerețea constituie o trecere dramatică și în același timp exaltantă. Este acea etapă a existenței în care rațiunea cere să găsească un "sens", tinerii sunt în căutarea marilor idealuri de viață și a răspunsurilor la atâtea întrebări pe care numai Cristos le poate satisface în mod deplin.

Benedict al XVI-lea amintește des că suntem în plină "urgență educativă". De fapt, există riscul ca evenimentul ZMT, e adevărat, să zdruncine sufletul tinerilor, să încălzească inimile lor, să trezească emoții puternice și entuziasme mare, dar după aceea să se întoarcă la obișnuințele din totdeauna, unde uneori pare că nu se întâmplă nimic frumos sau important și intră în mod inevitabil aspectul cenușiu al cotidianului... Așadar, nu este suficient a-i face pe tineri "să viseze", ci trebuie ajutați să crească având rădăcini bine înfipte în humusul Tradiției creștine. În afară de asta, trebuie notat că, astăzi mai mult ca oricând, credința este în pericolul subiectivismului și al relativismului. Câți contemporani ai noștri compun "mix"-ul lor de credințe, alegându-le și respingându-le în mod arbitrar, reducându-le astfel numai la nivel de opinii! Așadar, o adevărată educație a tinerilor la credință trebuie să înceapă propunându-l pe Cristos libertății lor. El este stânca sigură pe care își pot construi viața lor! Tinerii trebuie să descopere că sunt fii și, în același timp, protagoniști creativi ai unei Tradiții care vine la ei printr-un lanț bimilenar de martori ai credinței.

În această perspectivă, Youcat este un mare dar și o valoroasă contribuție la scopul de a face credința tinerilor mai tare, mai fidelă față de învățăturile Bisericii și mai decisă în a împărtăși cu alții motivațiile propriei speranțe. De aici vine apelul din inimă al lui Benedict al XVI-lea în Prefața la Youcat: "Studiați catehismul!...", "Rămâneți... în dialog cu privire la credința voastră!", "Trebuie să știți ce anume credeți; trebuie să cunoașteți credința voastră...". Și ar fi o gravă eroare a crede că Youcat trebuie să înlocuiască pentru tineri "Catehismul Bisericii Catolice" sau "Compendiul" său. Ar fi ca și cum nu ar avea încredere față de ele și a subevalua inteligența lor. Youcat traduce conținuturile din "Catehismul Bisericii Catolice" cu metodă riguroasă și fidelă și cu un limbaj adecvat tinerilor. El nu face abstracție de Catehism, ci conduce la el; este un fel de "deschidere de drum" spre Catehism și spre "Compendiul" său. Obiectivul său este tocmai acela de a-i face pe tineri să aprofundeze cunoașterea credinței lor. A-i educa pe tineri să studieze cu angajare Youcat este o trecere fundamentală pentru a-i ajuta să înțeleagă că credința nu este o inspirație spirituală subiectivă, nici un simplu sentiment religios sau o ideologie, ci o metodă de cunoaștere a adevărului, o întâlnire cu un eveniment, cu o Persoană vie care se numește Isus Cristos (cf. Deus caritas est, nr. 1). Apoi, nu putem să uităm tema aleasă de Sfântul Părinte pentru următoarea Zi Mondială a Tineretului: "Înrădăcinați și întemeiați în Cristos, tari în credință" (cf. Col 2,7). Sunt sigur că Youcat va reprezenta un ajutor important pentru reflecția personală a tinerilor cu privire la aceste cuvinte incisive ale sfântului Paul. Apostolul neamurilor continuă să scrie, adresându-se colosenilor: "... întăriți în credință, așa cum ați fost învățați, prisosind în mulțumire. Aveți grijă să nu vă subjuge cineva prin filozofie și speculații fără sens după datina oamenilor, după principiile elementare ale lumii, și nu după Cristos" (Col 2,7-8): cuvinte de actualitate surprinzătoare! În acest sens, Youcat este un instrument providențial pentru evanghelizarea tinerelor generații astăzi.

Așadar, felicitări autorilor și promotorilor lui Youcat care cu siguranță va avea un impact enorm asupra tinerilor de pe toate continentele!

Și în mod deosebit, o mulțumire vie Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru acest dar prețios pe care a voit să-l ofere tinerilor participanți la ZMT de la Madrid 2011!

Intervenția E.S. Mons. Rino Fisichella

Youcat este un adevărat catehism și ca atare este un valoros instrument pentru noua evanghelizare în lumea tinerilor. Poate că nu le va plăcea tuturor propunerea unui catehism; și totuși, în urgența formativă în care ne aflăm, un instrument ca acesta corespunde așteptărilor atâtor formatori care au conștiința și experiența directă a slăbiciunii culturale cu privire la conținuturile fundamentale ale credinței. Încă nu s-au stins total iluziile celor care cred că în materie de creștinism totul trebuie dus numai la emoția câtorva experiențe frumoase care după aceea nu au continuat în formarea constantă care trebuie să atingă în mod inevitabil și angajarea inteligenței, pentru ca alegerea de credință să poată fi liberă și personală. Din această perspectivă, catehismul nu numai că este important, ci în unele privințe esențial pentru viața noilor generații învăluite prea des de un context cultural de mare fragmentare care le împiedică să aibă o viziune unitară a vieții. În acest context, și credința are nevoie mai mult ca oricând de a prezenta conținutul său în mod unitar. Trebuie să facă asta cel puțin din două motive: primul, pentru a evidenția unitatea conținutului de credință care se dezvoltă de la mărturisirea de credință la celebrarea misterului în sacramente, la un respectiv stil de viață ca ucenici ai lui Isus Cristos pentru a se conclude în rugăciune. Al doilea motiv, este pentru a face să se înțeleagă că creștinii deși sunt răspândiți în toată lumea trăiesc o unitate care merge dincolo de diferențele de limbă, rasă și cultură; semnul vizibil al acestei unități este dăruit de Succesorul lui Petru care îi întărește pe toți în aceeași credință din totdeauna și îi adună pe toți în unica, sfântă Biserică catolică și apostolică.

Youcat nu este numai o foarte bună mediere a Catehismului Bisericii Catolice. El corespunde și unei exigențe a momentului prezent care trebuie să știe să prezinte într-un limbaj simplu, complet și mai ales accesibil tinerilor patrimoniul de credință pe care din totdeauna și în orice loc îl mărturisesc creștinii. Oportunitatea ca să fie distribuit tuturor tinerilor prezenți la Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid nu face decât să îmbogățească în semnificație încredințarea lui (traditio) și dă mare importanță semnului universalității. Așa cum se întâmplă din totdeauna în tradiția Bisericii pentru pregătirea catecumenilor, după momentul încredințării (traditio) trebuie să urmeze cel a restituirii (redditio). Această formă poate să fi asumată în mod analogic în această împrejurare pentru catehism. Ne așteptăm cu multă încredere ca entuziasmului just datorită redactării lui Youcat, făcut și mai prețios pentru că este gândit de tineri și redactat de ei conjugând împreună întrebări din lumea tinerilor și exigențe ale credinței, să-i poată corespunde satisfacția de a verifica în ce măsură acest catehism devine un adevărat instrument de studiu și de formare pentru atâția tineri așa încât să trăiască credința cu o mai mare conștiință și responsabilitate. Am vrea să ne însușim cuvintele sfântului Augustin folosite tocmai în acest context: "Trebuie să-l aveți prezent mereu în mine și în inimă" (Sermo 215,1). De altfel, nimeni nu poate să dea ceea ce nu are. Noua evanghelizare, deși se îndreaptă spre întreaga Biserică, este clar că vede în lumea tinerilor un interlocutor privilegiat, conștienți că viitorul trece și prin mărturia lor. Tocmai pentru aceasta, cateheza devine parte integrantă și esențială a proiectului unei noi evanghelizări, mai ales pentru acei tineri care trăind în țări a căror cultură este înrădăcinată în tradiția creștină, constată îndepărtarea atâtor tineri de credință, de comunitate și chiar de religie.

Sensibilitatea proprie a echipei de tineri care au lucrat la realizarea lui Youcat permite să privim la următorii ani cu speranța de a avea generație de credincioși mai conștienți de responsabilitatea de a fi creștini într-o lume cu dinamici tot mai complexe care creează destul de des conflicte, dificultăți și discriminări chiar cu referință la credință. Youcat a fost redactat cu metodologia de întrebare și răspuns. O alegere inteligentă pe care o împărtășim din diferite motive. Înainte de toate, pentru că din punct de vedere pedagogic permite să se compună cât mai bine sinteza necesară pentru a păstra conținuturile într-o formă scurtă și sintetică. De altfel, noi înșine simțim de mai mulți ani exigența de a ajunge la "formule scurte" de credință care să poată fi memorate în mod ușor. Istoria mărturisirilor de credință ar arăta, de altfel, cu claritate că acest lucru a avut loc la începuturile creștinismului și acele formule rămân nealterate în textele sacre. Oricum, mi se pare interesant să subliniez un al doilea motiv. În prima sa scrisoare apostolul Petru scrie: "Să fiți gata oricând să dați răspuns oricui vă cere cont de speranța voastră" (1Pt 3,15). În indiferența generală și în relativismul târâtor, devine dificil astăzi să găsești pe cineva care să ceară cont de credința noastră. Deci marea misiune pe care o avem devine aceea de a provoca și a trezi însăși întrebarea. Este interesant de observat că destinatarii scrisorii apostolului sunt niște tineri din prima comunitate răspândită în ținuturile din antica Asie Mică. O comunitate de tineri veniți la credință de puțin timp și supuși deja la persecuții și batjocuri tocmai pentru că erau creștini. Petru scrie pentru a-i susține în încercare și le indică drumul care trebuie urmat: să fie gata oricând să dea motive ale credinței lor. Nu este o întâmplare că succesorul lui Petru, Benedict al XVI-lea, scriind Introducerea la Youcat, îi solicită pe alți tineri dintr-o altă perioadă, ca și cum timpul n-ar fi trecut deloc, să știe să dea cont de aceeași credință din totdeauna cu invitația: "Studiați catehismul... nu vă adulează; nu oferă soluții ușoare; cere o nouă viață din partea voastră... studiați catehismul cu pasiune și perseverență... trebuie să cunoașteți ceea ce credeți; trebuie să cunoașteți credința voastră cu aceeași precizie cu care un specialist în informatică știe sistemul operativ al unui computer... trebuie să fiți cu mult mai profund înrădăcinați în credința generației părinților voștri". O angajare de luat în considerare în mod serios și de care noi toți vrem să fim părtași.

Mărturia lui Nikolaus Magnis

Nikolaus, în ce mod au colaborat tinerii?

Pentru ce Youcat este într-adevăr și o lucrare a tinerilor?

Înainte de toate aș vrea să mă prezint: mă numesc Nikolaus Magnis, vin de la Königstein aproape de Frankfurt și sunt seminarist din dieceza de Limburg. Mă descurc mai bine în italiană decât în engleză pentru că am trăit timp de doi ani aici la Roma.

Noi tinerii am colaborat înainte de toate la discuții și la formularea întrebărilor. Trebuie spus că Youcat nu este scris în "slang" tineresc ("youthslang"), dar asta nu înseamnă că este mai puțin exigent, ba chiar se adresează cititorilor în manieră serioasă. Nici nu este scris într-un limbaj exclusiv teologic care să poată fi înțeles numai de cel care a studiat teologia.

Noi am colaborat și în alte moduri. De exemplu am pus împreună o culegere de fotografii și imagini din viața noastră. cu siguranță ar fi putut să fie fotografii mai bune, dar în felul acesta am integrat întrebările noastre și discursurile noastre.

În felul acesta, cu imagini și desene, Youcat este și distractiv.

Numele de Youcat se datorează tinerilor. Așadar, pentru a scurta, cu toții numeam mereu proiectul: "Ju-Kat". De la inițialele de la tineret (Jugend în germană) și de la catehism. Apoi i-a venit în minte cuiva să scrie așa cum este scris acum. Și Sfântul Părinte a "adoptat" numele nostru.

În afară de asta, în vara anului 2007 am creat o mare imagine în care fiecare dintre tineri a pictat o cruce cu care își exprima credința sa. Inițial ar fi trebuit să devină coperta de la Youcat. Am adus-o cu noi, o puteți vedea în camera de lângă sala de presă.

Apoi a fost abandonată ideea pentru că Alexander, care era responsabil pentru grafică, a avut o idee mai bună. A spus el: "Lăsați-ne să facem o carte galbenă! Galbenul este culoarea Bisericii catolice. Pe coperta galbenă adăugăm după aceea un Y format din crucile voastre". Y este în loc "young", "youth" sau "you". Așa s-a născut coperta de la Youcat.

Însă pentru noi culoarea galbenă a coperții este mai mult decât o simplă găselniță grafică, este deja un program, un mesaj adresat tuturor catolicilor din lume:

În germană spunem: ZEIGT FARBE! Care înseamnă:

arătați culoarea voastră, arătați cine sunteți!

Nu vă ascundeți!

Nu vă fie frică să fiți credincioși!

Sunteți creștini catolici, fiți mândri că sunteți creștini catolici!

Voi tinerilor, veți primi cu toții în dar Youcat la Madrid din mâinile Sfântului Părinte, pentru că acest lucru este important pentru el, pentru că voi sunteți importanți pentru el, pentru că el are încredere în voi.

El ne spune: "Trebuie să cunoașteți ceea ce credeți; trebuie să cunoașteți credința voastră cu aceeași precizie cu care un specialist în informatică știe sistemul operativ al unui computer; trebuie s-o cunoașteți așa cum un muzician cunoaște bucata proprie; da, trebuie să fiți cu mult mai profund înrădăcinați în credința generației părinților voștri...".

Arătați că l-ați înțeles. "Show him the colour!".

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 9.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat