Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

A apărut revista "Lumina creștinului" pe luna aprilie 2011

Luna aprilie aduce cu sine un nou număr al revistei "Lumina creștinului". Revista a ajuns la numărul 4 (256) al celui de-al XXII an, din seria nouă. Informațiile din acest număr al revistei cuprind, în special, articole despre viața învierea Domnului nostru Isus Cristos, dar și articole pentru familii, pentru tineri, precum și câteva poezii.

Imaginea de pe coperta revistei prezintă gloriosul moment al învierii. După cele 40 de zile de post și tristețe vine ziua mântuirii. Cristos părăsește mormântul și ne aduce mântuirea. Imaginea de pe copertă ne sugerează că după ce am mers 40 de zile cu capul plecat de tristețe, acum este momentul să ne ridicăm frunțile spre cer și vom vedea mântuirea promisă. Îngerul le îndeamnă pe femei să privească în sus. La fel fac și soldații, dar pe ei ceea ce văd îi înspăimântă, pentru că nu cred în el. Femeile, care în această imagine reprezintă Biserica, sunt încurajate de înger: "Nu vă temeți! Știu că îl căutați pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat după cum a zis.

La pagina doi se află meditația "Principele apostolilor". În acest număr este prezentată partea a treia a acestei meditații. Tot pe această pagină, se află și mesajul terezian, care poartă titlul "Cred în înviere".

Paginile 3-4 cuprind scrisoarea pastorală "Bucurați-vă! Domnul a înviat" a PS Petru Gherghel. Excelența sa subliniază importanța acestui eveniment, unic și irepetabil în istorie. Preasfințitul ne îndeamnă să ne bucurăm de frumusețea acestei sărbători și să transmitem această bucurie și celor din jurul nostru, asemenea unei miresme plăcut mirositoare.

Următoarele două pagini cuprind interviului cu Mons. Roland Minnerath, arhiepiscop de Dijon, Franța. Excelența sa a venit în România pentru a susține o conferință la Institutul Teologic "Sfântul Iosif din Iași".

Urmează apoi pagina 7, unde se pot găsit informații despre pelerinajul icoanei Maicii Domnului de la Cacica în Dieceză și despre misiunile care au avut loc în luna martie în diferite parohii. Tot pe aceeași pagină se pot afla informații despre catehezele pentru Anul Familiei. Catehezele pentru Postul Mare au fost trimise în parohii, odată cu acest număr al revistei.

La pagina 8 este prezentat cel de-al doilea volum al cărții "Isus din Nazaret. De la intrarea în Ierusalim până la înviere", al papei Benedict al XVI-lea. Volumul a fost publicat deja în șapte limbi, urmând ca în viitorul apropiat să fie tradusă în alte 13 limbi, printre care și limba română. Cartea nu vrea să fie o descriere a vieții lui Isus, ci vrea să ilustreze chipul și mesajul său, după cum afirmă însuși autorul în partea introductivă a cărții.

Tot în acest număr al reviste găsim o prezentare a vieții lui Shahbaz Bhatti, ministrul pentru minorități din Pakistan. Bhatti a fost ucis într-o ambuscadă la 2 martie. Era un catolic devotat și a luptat pentru drepturile creștinilor în această țară. Printre mărturiile sale de credință o întâlnim și pe acesta: "Vreau doar un loc la picioarele lui Isus".

La pagina 10 putem citi despre sfințirea unei noi biserici din Târgul Neamț. Tot pe această pagină se află și rubrica "E bine de știut" care ne vorbește despre beatificarea venerabilului papă Ioan Paul al II-lea.

Pagina 11 este rezervată rubricii "Figuri ilustre". În acest număr al revistei putem citi despre prof. Edgar Papu.

Pagina dedicată mesajului sfinților (pagina 12), cuprinde date despre ceremonia de beatificare a lui Ioan Paul al II-lea, precum și rezumatul conferinței mons. Slawomir Oder, postulator a cauzei de beatificare a lui Karol Wojtyla.

Pagina 13 cuprinde rubrica "Construcții în dieceză". În acest număr este prezentată biserica din satul Tomești, județul Iași.

Pagina 14 rămâne în continuare dedicată familiilor și propune în acest număr articolul cu titlul "Pentru cine lucrezi?".

Istorioara morală Micul pustnic, scrisă de Christophor v. Schmid, se găsește la paginile 15-16. Tot la pagina 16 se află și rubrica "Așa răspund copii" despre ziua de Paști.

Articolul de la pagina 17 vorbește despre înviere, ca fiind victoria iubirii. Autorul ne vorbește despre logica dăruirii, lăsată de Cristos. În articol ne sunt prezentate mai multe feluri de a ne raporta la alții: "a fi printre" alții, "a fi cu" alții, "a fi pentru" alții, "a fi în" altul.

Pagina 18 este o reflecție despre importanța învierii pentru credința noastră. Autorul pornește de la ideea unui film și prezintă învierea învierea ca fiind cheia de boltă a credinței noastre.

La paginile 19 și 20 găsim câteva poezii cu referire la Paști. Ultima coloană de pe pagina 19 cuprinde rubrica "Tablete spirituale2 și conține în acest număr un articol cu titlul "Înainte și după".

Paginile 21-23 cuprind rubrica "Știri" și conțin informații despre evenimentele petrecute în Dieceza de Iași și în lume. În acest număr găsim la această rubrică și informații despre pr. Anton Sociu, mort pe 21 martie.

Rubrica "Legea și dreptul tău", care se află la pagina 24, conține răspunsurile la scrisorile sosite pe adresa redacției.

Ultimele trei pagini ale revistei cuprind rubricile "Poșta redacției", "Noutăți editoriale" și rebusul.

Ultima copertă ne prezintă imagini cu evenimentele mai importante din Dieceza de Iași, din lunile februarie și martie.

Vă dorim lectură plăcută!

Claudiu Bulai


 

lecturi: 43.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat