Asist. univ. drd. pr. Cazimir Ghiurca - Ultima solitudo în gândirea lui I. D. Scotus

"Ultima solitudo" reprezintă momentul reflexiv al persoanei umane. Nu este un moment negativ, cum s-ar observa la primul contact cu acest termen, ci dimpotrivă, este ultima demnitate a persoanei umane, considerată ca fiind "în ea însăşi". Solitudinea scotistă este rodul opţiunii voluntare a persoanei, fiind ultimul motiv al fiinţei umane ce se prezintă ca a fi - "a fi aici şi acum". Ca ultimă expresie a demnităţii umane, ultima solitudine asigură fiinţei omeneşti caracteristica ei de a fi ea însăşi şi de a se auto-transcende, autodepăşi.

Prof. univ. dr. Petru Bejan - Perspective antropologice în iconografia franciscană

Iconografia franciscană, sub perspectivă antropologică, este aceea care face legătura dintre iconografia bizantină şi iconografia renaşterii, constituindu-se astfel ca anticipare a unei perioade care avea să dea la lumină operele inestimabile ale unor renumiţi maeştri precum Michelangelo, Rafael ş.a.

Prof. univ. dr. Anton I. Adămuţ - Interpretări filozofico-teologice inedite

Luând în consideraţie conceptul de om, îl putem privi din trei puncte de vedere: ca individ, cetăţean şi persoană, acesta din urmă, fiind un concept mai larg, le însumează şi pe celelalte două. Omul are sau îşi revendică anumite drepturi, doar că fiecărui drept îi corespunde şi o responsabilitate corelativă.

Se spune că există dragoste la prima vedere, însă "cum apare aşa şi dispare". Cei mai mulţi ar fi de părere că antonimul iubirii este ura, dar se pare că nu este aşa. Ura este corelativul iubirii, fiind în acelaşi timp un act raţional. Nu există ură la prima vedere, dar odată apărută, dispare mai greu.

Lect. univ. dr. pr. Damian Pătraşcu - Concept şi realitate. Dezbateri filosofico-teologice în Evul Mediu târziu

Teologia vorbeşte despre Dumnezeu şi se ocupă, aşa cum orice altă ştiinţă o face, cu raportul dintre concept şi realitate. În metafizică, raportul dintre concept şi realitate a avut un rol important în discuţia asupra pluralităţilor formelor. În teologie acest raport a fost pus în evidenţă în cadrul tratării atributelor şi ideilor divine. În acest cadru, problema devenea şi mai presantă, din moment ce fiinţa divină era considerată absolut una şi, prin urmare, nu exista spaţiu pentru o multiplicitate de atribute şi idei. Totuşi, făcând referinţă la Dumnezeu, omul foloseşte o mare varietate de nume: înţelept, drept şi veşnic.

Asist. univ. dr. Marius Pascal - Simbolismul acvatic în creştinism

Simbolismul acvatic se numără printre cele mai complexe şi mai vaste simboluri, apa reprezentând totalitatea virtualităţilor formelor de existenţă. Ea precede orice formă şi susţine creaţia. Creştinismul operează cu o serie de simboluri ce au proprietatea de a sintetiza fie o imagine, fie o experienţă spirituală sau un principiu de natură religios-morală. Simbolismul regresiunii în apă ca instrument de regenerare şi purificare va fi acceptat de creştinism şi va căpăta apoi noi valenţe religioase.

După expunerea conferinţelor au avut loc dezbateri pe baza celor prezentate şi trasarea concluziilor simpozionului. Prin însuşi titlul acestuia s-a subliniat interesul pentru gândirea filozofico-teologică franciscană din Evul Mediu, acest interes, nu atât pentru a afla ceea ce au gândit cei din perioada respectivă, dar mai mult pentru a ne descoperi şi cunoaşte pe noi înşine şi totodată realitatea în care trăim.

Fr. Andrei Bejan, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16 martie: Roman (ITRCF): Simpozion naţional "Concept şi simbol în gândirea filosofico-teologică franciscană"

lecturi: 12.