Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Savona (Italia): Simpozion-pelerinaj dedicat fondatoarei Congregației "Fiicele Maicii Domnului a Milostivirii" (II)

În perioada 10-15 martie 2011, un grup de 15 persoane care colaborează în desfășurarea unor proiecte social-caritative ale Surorilor Fiicele Maicii Domnului a Milostivirii din Botoșani a participat la Savona (Italia) la un simpozion-pelerinaj care a marcat împlinirea a 200 de ani de la nașterea fondatoarei Congregației "Fiicele Maicii Domnului a Milostivirii", sfânta Maria Giuseppa Rossello.

După ce în partea întâi, ne-am referit mai mult la viața fondatoarei, redăm în cele ce urmează desfășurarea evenimentelor din cadrul simpozionului-pelerinaj la care au luat parte sute de persoane provenind din Italia, Germania, România, India, mai multe țări din America Latină și Africa.

Titlul simpozionului, "Guardatela, pregatela, imitatela" (Priviți-o, rugați-vă ei, imitați-o) a preluat cuvintele din exortația cu care papa Pius XII-lea și-a încheiat discursul său în 12 iunie 1949, cu ocazia canonizării maicii Maria Giuseppa Rossello, fondatoarea congregației "Fiicele Maicii Domnului a Milostivirii"; astfel s-a intenționat ca imaginea și exemplul fondatoarei să fie prezentate din nou cu toată intensitatea și actualitatea pentru ca mesajul ei privind milostivirea să fie receptat și trăit și în zilele noastre.

Grupul pelerinilor români format din 15 persoane a fost asistat spiritual de pr. ortodox Daniel Dascălu, pr. Toma Rediu și pr. Alois Fechet. Din partea Congregației "Fiicele Maicii Domnului a Milostivirii" care activează la Botoșani au participat sr. Lucia și sr. Bianca.

Decolând de la aeroportul Bacău în dimineața zilei de 10 martie 2011, pelerinii au aterizat la Bergamo unde au fost preluați cu patru autoturisme și au fost conduși mai întâi la comunitatea surorilor "Maica Domnului a Milostivirii" din Milano unde au fost primiți de către superioara casei, sr. Anita, care, după ce a oferit tuturor o gustare, ne-a vorbit despre activitatea surorilor și ne-a arătat spațiile unde sute de copii de diferite vârste sunt însoțiți cu dragoste în primii lor ani de viață, învățând lucruri necesare din punct de vedere uman și religios.

Ne-am deplasat apoi spre centrul orașului, vizitând unele obiective turistice, domul din Milano impresionându-ne în mod deosebit, fiind cea mai importantă operă de arhitectură gotică din Italia. Acolo, pe catedra înaintașului său, sfântul Ambrozie, a activat ca episcop sfântul Carol Borromeu, un adevărat păstor, care a avut un rol de seamă la Conciliul Tridentin ale cărui norme a început să le pună în practică imediat; s-a ocupat de structurarea și organizarea diecezei, a înființat seminarii pentru pregătirea temeinică a clerului, a instituit spitale și ospicii; în timpul holerei din 1576 era personal în primele rânduri în acordarea asistenței bolnavilor.

De la Milano ne-am îndreptat spre Savona; în fața seminarului diecezan, unde am fost cazați, ne-a întâmpinat și ne-a salutat afectuos superioara provincială a Fiicelor Maicii Domnului a Milostivirii, M. Francesca Petrone, care a coordonat, de fapt, toate momentele simpozionului împletindu-l cu alura de pelerinaj.

Vineri, 11 martie, după ce am salutat-o, în casa generală pe superioara generală, Maica Beatriz Lassalle, după ce în capela surorilor ne-am rugat lângă urna de sticlă transparentă ce păstrează trupul intact al maicii Rossello, am vizitat casa-mamă unde, de fapt, cu 174 de ani în urmă, la propunerea episcopului Agostino De Mari, tânăra Benedicta Rossello cu alte trei tinere au decis să locuiască cu chirie într-o casă care nu era nici mare și nici frumoasă, dar care avea un trecut: aparținuse Ordinului de Malta unde se desfășurase anterior o activitate spitalicească și caritativă; în această casă numită "La Commenda" a început totul.

Superioara actuală, sr. Colombina, ne-a adresat salutul de bun venit și ne-a condus în capelă unde am participat la sfânta Liturghie concelebrată cu capelanul casei, don Dettone.

După Liturghie am fost conduși să vizităm locurile pe unde au călcat pașii fondatoarei, camerele unde a locuit, a activat și a dormit, cămăruța de la balconul capelei de unde dânsa, în ultimii ani când nu mai putea să coboare, participa la sfânta Liturghie sau petrecea ore întregi în adorație. Am fost emoționați cu toții când, după ce am stat pe locul unde dansa a decedat în ziua de 7 decembrie 1880, am fost conduși prin camerele surorilor în vârstă și bolnave sau grav bolnave care ne întâmpinau cu zâmbetul pe buze, cu rozariul în mână sau cu cartea de rugăciuni pe genunchi. Ne dădeam seama că ele, prin rugăciunea și suferința lor, susțin ca niște coloane solide tot ceea ce întreprind celelalte surori active. Ghidul nostru în casa-mamă a fost sr. Teodorina care cu mulți ani în urmă, după ce terminase Facultatea de Arhitectură, lucrând la restructurarea clădirilor mănăstirii, și-a revizuit și restructurat drumul în viață, alegând să devină fiică a maicii Rosello.

După masa de prânz servită în refectoriul mare împreună cu toate surorile, ne-am deplasat împreună cu sr. Laura la Albisola pentru a vizita casa unde în 27 mai 1811 s-a născut Benedicta Rossello, cea care va juca apoi rolul principal în conceperea, nașterea și creșterea Congregației "Maica Domnului a Milostivirii".

Sâmbătă, 12 martie, am avut parte de diferite momente complementare între ele: dimineață, plecarea pe jos în procesiune de la Savona (circa 10 km.) spre sanctuarul "Maica Domnului a Milostivirii" construit între anii 1538-1540 în urma apariției preasfintei Fecioare Maria țăranului simplu Antonio Botta; Liturghia pontificală prezidată de episcopul locului, Mons. Vittorio Lupi, care a ținut și omilia; vizita bazilicii și a muzeului care ne-au luminat asupra faptului istoric al apariției și a evaluării importanței sanctuarului până în zilele noastre. Remarcăm faptul că la procesiune participanții proveniți din mai multe țări au fost însoțiți în rugăciune și cântări de către autoritățile civile, evidențiindu-se primarul orașului Savona precum și locțiitorul prefectului provinciei.

Acest pelerinaj la Sanctuar, gest pe cât de simplu pe atât de vechi, dar semnificativ, a voit să scoată în evidență spiritualitatea rosselliană; maica Maria Giuseppa și fiicele sale obișnuiau des să facă acest drum mergând pe jos și rugându-se împreună, acordându-și ritmul propriu al pasului cu cel al celorlalți participanți și unindu-și mintea și glasurile într-un singur cor.

După prânzul comun unde se putea auzi concertul limbilor diferite, entuziaștii pelerinii întorși la Savona, curajoșii pe jos, iar obosiții cu autocarele, s-au transformat în simpozioniști; enorma sala de teatru a Școlii Rossello a devenit aproape neîncăpătoare pentru participanții la cele trei momente importante din cursul după-amiezii:

1) conferința lectio magistralis a Mons. Antonio Pitta, profesor biblist la Universitatea Pontificală din Lateran (Roma) cu titlul "Dimensiunea biblică în spiritualitatea sfintei Maria Giuseppa Rossello", care pe baza textelor autografe ale sfintei, în special ale scrisorilor ei, a evidențiat izvorul, primatul și etica iubirii către Dumnezeu și aproapele, care a asimilat-o și marcat-o pe Rossello în așa fel încât viața și activitatea ei sa nu fie doar simplă filantropie, ci conformare totală cu Cristos;

2) un Musical splendid conceput și realizat de dr. Pino Perna și prof. Centanni care plecând de la propoziții și fraze ale fondatoarei, colorate cu note muzicale și prezentate de voci superbe acompaniate de instrumente simfonice, a făcut să lumineze puternic figura sfintei, ajutându-ne să descoperim mesajul ei referitor la milostivire; atât autorii cât și actorii originari din Napoli, "patria del bel canto", entuziasmați de figura maicii Rossello, au prezentat și vor mai prezenta spectacolul traversând simbolic Italia de la sud la nord, fără să se teamă nici măcar de Sanremo, pentru a o face cunoscută pe "sora cu inimă mare";

3) celebrarea rugăciunii Vesperelor prezidată de episcopul Vittorio Lupi prezent la întregul program ne-a unit cu cea care în Savona era și este considerată sfânta Liguriei.

Înainte de celebrarea Vesperelor, pr. Alois Fechet a transmis din partea Preasfințitului Petru Gherghel un salut adresat episcopului Vittorio Lupi; a citit apoi scrisoarea pe care episcopul nostru a adresat-o maicii generale și maicii provinciale pentru Italia în care spunea: "Mă bucur împreună cu voi pentru o operă atât de importantă de iubire și de slujirea voastră caritabilă... care demonstrează o adevărată milostivire față de cei nevoiași, mai ales față de cei mici, milostivire inspirată din exemplul preasfintei Fecioare Maria și a sfintei Maici Rossello...; primiți sentimentele mele de prețuire pentru slujirea pe care o oferiți... în România, la Botoșani".

În timpul cinei comune participanții au adus cuvinte de apreciere, laudă și mulțumire pentru tot ceea ce au trăit în timpul zilei, iar spre sfârșit, la cererea lor de bis, tânărul Pasquale, orb din naștere, care face parte din grupul actorilor și artiștilor care prezentaseră Musical-ul, ne-a încântat din nou cu vocea sa, extrem de asemănătoare cu cea a lui Andrea Bocelli.

După cină grupul român a mai avut parte de un moment semnificativ: vizita camerelor papei Pius al VII-lea care între anii 1809 și 1812 a fost ținut de Napoleon prizonier în palatul episcopal din Savona; în catedrală se poate vedea balconul de la care îi era permis papei să participe duminica la sfânta Liturghie.

Împreună cu credincioșii din Savona, duminică, 13 martie, am participat în catedrală la Liturghia solemnă concelebrată, predica fiind ținută de un preot african care, referindu-se la lecturile biblice, a ilustrat încă odată imaginea sfintei Rossello.

Ziua de luni, 14 martie, a fost rezervată vizitării orașului urmată apoi de alt pelerinaj pe jos, în formă privată, în afara orașului la așa numita mănăstire "Certosa", părăsită pe timpul maicii Rossello, dar unde dansa mergea des în pelerinaj să venereze statuia de la Loretto. Seara, în sărbătoarea "Maicii Domnului de pe coloană", grupul nostru a participat în catedrala din Savona la sfânta Liturghie pontificală ocazionată de împlinirea a 410 ani de când o frescă cu chipul sfintei Fecioare Maria și a lui Isus s-a desprins singură de pe o coloană dintr-o biserică ce trebuia demolată; în predica sa, episcopul locului, Mons. Vittorio Lupi a scos în evidență tradiția lungă și semnificația a acestei sărbători, amintind de devoțiunea savonezilor către Maica Domnului care în repetate rânduri de-a lungul secolelor au simțit ocrotirea ei.

Marți, 15 martie, grupul nostru s-a reîntors în țară cu bucuria celor experimentate la Savona și cu dorința de a trăi și răspândi minunățiile milostivirii Domnului și a Maicii sale după exemplul sfintei Maria Giuseppa Rossello.

Pr. Alois Fechet și sr. Mariarita Falco

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 10-15 martie: Savona (Italia): Simpozion-pelerinaj dedicat fondatoarei Congregației "Fiicele Maicii Domnului a Milostivirii"

* * *

Savona (Italia): Simpozion-pelerinaj dedicat fondatoarei Congregației "Fiicele Maicii Domnului a Milostivirii" (I)


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat