Carmelitul desculţ François-Marie Léthel vorbeşte despre exerciţiile spirituale din Vatican

În horă cu sfinţii

De Nicola Gori

O horă de sfinţi şi de îngeri care se ţine de mână şi întind mâna celor care sunt încă pe pământ. Este imaginea care reprezintă mai mult decât toate sensul şi spiritul exerciţiilor spirituale de Postul Mare care se desfăşoară între 13-19 martie 2011 în capela Redemptoris Mater, în Vatican, în prezenţa papei şi a Curiei romane. Le conduce carmelitul desculţ François-Marie Léthel, prelat secretar al Academiei Pontificale de Teologie, care în acest interviu acordat ziarului nostru explică motivele care l-au indus să aleagă ca temă "Lumina lui Cristos în inima Bisericii: Ioan Paul al II-lea şi teologia sfinţilor".

Aceste exerciţii se învârt în jurul beatificării lui Ioan Paul al II-lea: cum este dezvoltată tema?

După ce Papa m-a chemat să ţin aceste exerciţii spirituale, m-am recules în rugăciune şi mi-a apărut clar orientarea care trebuie dată meditaţiilor: o pregătire spirituală pentru beatificarea lui Ioan Paul al II-lea, care va avea loc la 1 mai, în duminica din Octava Paştelui, sărbătoarea Milostivirii Divine, început al lunii mariane şi sărbătoarea sfântului Iosif muncitorul. Sunt convins că este un eveniment de o imensă însemnătate pentru Biserică şi pentru lume, care cere o profundă pregătire spirituală din partea întregului popor al lui Dumnezeu, şi în mod exemplar din partea Sfântului Părinte şi a celor mai apropiaţi colaboratori ai săi. În acelaşi timp am avut clară şi tema - lumina lui Cristos în inima Bisericii - şi subtitlul: Ioan Paul al II-lea şi teologia sfinţilor. Aşa a fost şi pentru alegerea sfinţilor drept călăuze pentru aceste zile. De fapt, beatificarea lui Ioan Paul al II-lea este ca o încoronare a unui pontificat extraordinar chiar sub semnul sfinţeniei. Pentru a dezvolta tema, am ales o icoană a comuniunii sfinţilor: o pictură a fericitului fra Angelico ce îi reprezintă pe sfinţi şi pe îngeri în cer care îşi dau mâna şi fac o horă. Sfinţii îşi dau şi ne dau mâna pentru a ne conduce pe drumul sfinţeniei. Acesta este sensul convertirii din Postul Mare: să ne angajăm mai mult intrând şi noi în această "horă a sfinţilor". O horă condusă de Papa Wojtyla, care dă mâna celor doi sfinţi mai apropiaţi de el: sfântul Ludovic Maria de Montfort, care a inspirat acel Totus tuus al lui, şi sfânta Tereza de Lisieux, singura sfântă proclamată învăţător al Bisericii în timpul Pontificatului său.

Ce se înţelege prin teologia sfinţilor?

Este această mare cunoaştere a Misterului lui Cristos despre care vorbeşte sfântul Paul în Scrisoarea către Efeseni, atunci când "în genunchi" îi cere Tatălui belşugul darului Duhului Sfânt pentru credincioşi, aşa încât prin credinţă şi iubire să poată "cunoaşte împreună cu toţi sfinţii iubirea lui Cristos care întrece orice cunoaştere". În limbajul său, "sfinţii" sunt credincioşii, cei botezaţi, într-un anumit fel, noi toţi, dacă trăim cu adevărat din credinţă, speranţă şi caritate. Astfel, sfântul Ludovic Maria de Montfort vorbeşte despre "marea ştiinţă a sfinţilor" şi în acelaşi fel face sfânta Tereza de Lisieux în Autobiografia sa. Cu privire la acest punct iarăşi Ioan Paul al II-lea ne-a dat exemplu. Era înainte de toate omul rugăciunii profunde, era un mistic. Rugăciunea anima şi pătrundea toată reflecţia sa teologică, filozofică, poetică. În Biserica din Occident, cu naşterea universităţilor în Evul Mediu, a venit şi riscul de a reduce teologia doar la forma sa intelectuală, academică, şi aceasta este o mare sărăcire. După Conciliul al II-lea din Vatican, în anul 1970, Paul al VI-lea a făcut un pas decisiv atunci când a declarat învăţători ai Bisericii două femei, două sfinte care nu studiaseră la universitate: Tereza de Avila şi Ecaterina de Siena. Au primit acelaşi titlu al sfinţilor care erau mai intelectuali, ca Anselm, Toma şi Bonaventura. Astfel enciclica Fides et ratio, care făcea referinţă la aceşti reprezentanţi ai "marii raţiuni", Ioan Paul al II-lea a indicat în Novo millennio ineunte exemplul lui Ecaterina de Siena şi Tereza de Lisieux ca reprezentante ale "teologiei trăite a sfinţilor".

Care sunt aspectele cele mai semnificative ale moştenirii spirituale a lui Ioan Paul al II-lea?

Este o moştenire imensă care atinge toate aspectele misterului lui Dumnezeu şi al omului în Cristos. Pentru mine este în întregime concentrată în grandioasa lui spiritualitate cristocentrică şi mariană. Trebuie recitite mai ales enciclicele sale Redemptor hominis, Dives in misericordia, Dominum et vivificantem şi Redemptoris Mater. Afirmaţia fundamentală este concentrată în primele cuvinte din Redemptor hominis: "Răscumpărătorul omului Isus Cristos este centrul cosmosului şi al istoriei", cu un mare laitmotiv din Gaudium et spes: "Cristos s-a unit cu orice om".

S-au alternat păstori şi studioşi în diferite discipline ca predicatori ai exerciţiilor pentru Papa. Acum revine unui teolog ca dumneavoastră care aparţine unui ordin cerşetor. Credeţi că această formare a dumneavoastră a influenţat asupra alegerii Pontifului?

Aparţin Carmelului, ordin cerşetor născut în Evul Mediu, aproape în acelaşi timp cu acelea ale sfântului Francisc şi sfântului Dominic. Avem o lungă istorie, o mare tradiţie teologică şi spirituală, în special în ordinul nostru al carmeliţilor desculţi, reformaţi de sfânta Tereza a lui Isus. Sunt profund conştient că îndeplinesc această misiune de predicare pentru Papa nu în mod individual, ci ca reprezentant al familiei mele călugăreşti a Carmelului, şi în mod deosebit al comunităţii mele academice de la Teresianum, care este Facultatea Teologică Pontificală a Carmeliţilor la Roma. Lucrăm mult pentru Biserică şi Papa, şi nu numai prin învăţământul teologic.

Ioan Paul al II-lea avea o simpatie înnăscută faţă de ordinul Carmelului. Sfântului Ioan al Crucii i-a dedicat şi o teză de doctorat. Ce aspect din magisteriul său credeţi că a fost influenţată de spiritualitatea sfântului Ioan?

Cred că influenţa cea mai profundă a fost asupra propriei vieţi spirituale. ştim că a primit operele sfântului Ioan al Crucii împreună cu Tratatul despre adevărata evlavie către Maria al sfântului Ludovic Maria Grignion de Montfort, în anul 1940, de la un sfânt laic, Jan Tyranowski. Era o perioadă decisivă din viaţa sa, în timpul ocupaţiei naziste din Polonia, când trebuia să lucreze ca muncitor pentru a evita deportarea în Germania. A fost momentul alegerii decisive a vocaţiei sacerdotale. Sfântul Ioan al Crucii a deschis tânărului Karol orizonturile rugăciunii profunde: a făcut din el un mistic autentic, adică un om care trăieşte credinţa, speranţa şi caritatea la un nivel tot mai intens, tot mai profund. Cu sfântul Ioan al Crucii a putut să aprofundeze şi marea tematică a iubirii nupţiale şi să cultive poezia ca exprimare privilegiată a misterului.

În afară de sfântul Ioan al Crucii, dumneavoastră veţi vorbi şi despre sfântul Ludovic Maria Grignon de Montfort, sfânta Tereza de Lisieux şi sfânta Ioana d'Arc. Ce influenţă au avut asupra lui Ioan Paul al II-lea?

Aş spune că Ludovic Maria Grignon de Montfort este sfântul care a exercitat cea mai mare influenţă asupra vieţii lui, cu doctrina sa cristocentrică şi mariană sintetizată în capodopera Tratatului. De la vârsta de 20 de ani până la moartea sa, a avut mereu prezentă această carte. În harul beatificării sale, Ioan Paul al II-lea ne invită să redescoperim această operă esenţială pentru întregul popor al lui Dumnezeu, în modul său de a transforma devoţiunea mariană într-un drum privilegiat de sfinţenie: nu o devoţiune ca altele, ci însăşi viaţa botezială de credinţă, speranţă şi caritate trăită cu Maria şi în Maria, "pentru a-l găsi pe Isus în mod perfect, a-l iubi cu duioşie şi a-l sluji cu fidelitate".

În meditaţiile dumneavoastră se pot întâlni referinţe la teme de actualitate?

Desigur, sfinţii ating mereu realităţile esenţiale ale vieţii creştine şi ale condiţiei umane. Marea temă este cum să trăim sfinţenia în lumea de astăzi, în diferitele contexte. Patroană a misiunilor, Tereza de Lisieux are multe de spus despre tema noii evanghelizări. Alegerea Ecaterinei de Siena şi a Ioanei d'Arc pentru aceste exerciţii este într-un fel mai legată de Benedict al XVI-lea, care a dedicat două cateheze importante acestor sfinte de la sfârşitul Evului Mediu, ca exemple de "femei puternice" într-un context de mari suferinţe şi crize ale Bisericii şi societăţii. Cu aceste sfinte, lumina lui Cristos vine ca să întâlnească întunericul păcatului care există şi în interiorul Bisericii însăşi, pentru a o purifica, pentru a o reforma. Şi acest lucru este desigur de mare actualitate.

După părerea dumneavoastră care este rolul teologului în Biserică şi în societatea de astăzi?

Trebuie să fie un martor autentic al luminii lui Cristos. Astăzi, poate fi un bărbat sau o femeie, un laic sau un preot, o persoană căsătorită sau consacrată. Dar trebuie să fie o persoană angajată personal în drumul sfinţeniei, adică o persoană umilă, într-un drum de convertire permanentă la Evanghelie. În perspectivele lui Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea trebuie să fie o persoană care în lumina lui Cristos este martor al "marii raţiuni" şi al "marii iubiri", într-un dialog continuu cu Domnu, în ascultarea şi în studiul Cuvântului său, şi în dialog cu omenirea de astăzi.

(După L'Osservatore Romano, 16 martie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.