Vatican: Audienţa generală de miercuri, 9 martie 2011. Despre Postul Mare

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi, însemnaţi cu simbolul auster al cenuşii, intrăm în Timpul Postului Mare, începând un itinerar spiritual care ne pregăteşte să celebrăm cu vrednicie misterele pascale. Cenuşa binecuvântată impusă pe capul nostru este un semn care ne aminteşte de condiţia noastră de creaturi pentru a-l urma tot mai mult pe Domnul.

Postul Mare este un drum, este însoţirea lui Isus care urcă la Ierusalim, loc al împlinirii misterului său de pătimire, moarte şi înviere; ne aminteşte că viaţa creştină este o "cale" de parcurs, care consistă nu atât într-o lege de respectat, ci în însăşi persoana lui Cristos, de întâlnit, de primit, de urmat. De fapt Isus ne spune: "Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi crucea în fiecare zi şi să mă urmeze" (Lc 9,23). Adică ne spune că pentru a ajunge cu El la lumina şi la bucuria învierii, la victoria vieţii, a iubirii, a binelui, şi noi trebuie să luăm crucea în fiecare zi, aşa cum ne îndeamnă o frumoasă pagină din Imitaţiunea lui Cristos: "Ia, aşadar, crucea ta şi urmează-l pe Isus; astfel vei intra în viaţa veşnică. Te-a precedat el însuşi, purtându-şi crucea (In 19,17) şi a murit pentru tine, pentru ca şi tu să-ţi porţi crucea şi să doreşti să fii şi tu răstignit. De fapt, dacă vei muri împreună cu el, cu el şi ca el vei trăi. Dacă îi vei fi fost tovarăş în suferinţă, îi vei fi tovarăş şi în glorie" (L. 2, c. 12, n. 2). La Sfânta Liturghie din prima duminică din Postul Mare ne vom ruga: "Dumnezeule Tatăl nostru, prin celebrarea acestui Post, semn sacramental al convertirii noastre, dăruieşte credincioşilor tăi să crească în cunoaşterea misterului lui Cristos şi să-l mărturisească printr-o demnă conduită de viaţă" (Colecta). Este o invocaţie pe care o adresăm lui Dumnezeu pentru că ştim că numai El poate converti inima noastră. Şi mai ales în Liturgie, în participarea la sfintele taine, noi suntem conduşi să parcurgem acest drum împreună cu Domnul; înseamnă a merge la şcoala lui Isus, a reparcurge evenimentele care ne-au adus mântuirea, dar nu ca o simplă comemorare, o amintire a unor fapte trecute. În acţiunile liturgice, Cristos devine prezent prin lucrarea Duhului Sfânt, acele evenimente mântuitoare devin actuale. Există un cuvânt cheie care apare des în Liturgie pentru a indica asta: cuvântul "astăzi"; şi el trebuie înţeles în sens originar şi concret, nu metaforic. Astăzi Dumnezeu revelează legea sa şi nouă ne este dat să alegem astăzi între bine şi rău, între viaţă şi moarte (cf. Dt 30,19); astăzi "Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie" (Mc 1,15); astăzi Cristos a murit pe Calvar şi a înviat din morţi; s-a suit la cer şi şade la dreapta Tatălui; astăzi ne este dat Duhul Sfânt; astăzi este timp potrivit. A participa la Liturgie înseamnă deci a scufunda propria viaţă în misterul lui Cristos, în prezenţa sa permanentă, a parcurge un drum în care intrăm în moartea şi învierea sa pentru a avea viaţa.

În duminicile din Postul Mare, în mod cu totul deosebit în acest an liturgic al ciclului A, suntem introduşi să trăim un itinerar botezial, aproape să reparcurgem drumul catecumenilor, al celor care se pregătesc să primească Botezul, pentru a reînsufleţi în noi acest dar şi pentru a face în aşa fel încât viaţa noastră să recupereze exigenţele şi angajamentele acestui Sacrament, care este la baza vieţii noastre creştine. În Mesajul pe care l-am trimis pentru acest Post Mare am voit să amintesc de legătura deosebită care leagă Timpul Postului Mare de Botez. Din totdeauna Biserica asociază Veghea pascală la celebrarea Botezului, pas cu pas: în el se realizează acel mare mister prin care omul, mort pentru păcat, este făcut părtaş de viaţa cea nouă în Cristos Înviat şi îl primeşte pe Duhul lui Dumnezeu care l-a înviat pe Isus din morţi (cf. Rom 8,11). Lecturile pe care le vom asculta în duminicile următoare şi la care vă invit să acordaţi atenţie specială, sunt preluate tocmai din tradiţia veche, care îl însoţea pe catecumen în descoperirea Botezului: sunt marea veste a ceea ce Dumnezeu realizează în acest Sacrament, o minunată cateheză botezială adresată fiecăruia dintre noi. Prima duminică, numită duminica ispitirii, pentru că prezintă ispitirile lui Isus în deşert, ne invită să reînnoim decizia noastră definitivă pentru Dumnezeu şi să înfruntăm cu curaj lupta care ne aşteaptă pentru a-i rămâne fideli. Mereu există din nou această necesitate de decizie, de a rezista răului, de a-l urma pe Isus. În această duminică Biserica, după ce a auzit mărturia naşilor şi a cateheţilor, celebrează alegerea celor care sunt admişi la Sacramentele pascale. Duminica a doua este numită a lui Abraham şi a Schimbării la Faţă. Botezul este sacramentul credinţei şi al filiaţiei divine; asemenea lui Abraham, părintele celor care cred, şi noi suntem invitaţi să plecăm, să ieşim din ţara noastră, să părăsim siguranţele pe care ni le-am construit, pentru a ne pune din nou încrederea noastră în Dumnezeu; ţinta se întrevede în schimbarea la faţă a lui Cristos, Fiul iubit, înc are şi noi deveni "fii ai lui Dumnezeu". În duminicile următoare este prezentat Botezul în imaginile apei, luminii şi vieţii. Duminica a treia ne face să o întâlnim pe samariteană (cf. In 4,5-42). Asemenea lui Israel în Exod, şi noi la Botez am primit apa care mântuieşte; Isus, aşa cum îi spune samaritenei, are o apă a vieţii, care stinge orice sete; şi această apă este însuşi Duhul său. Biserica în această duminică celebrează primul scrutin al catecumenilor şi în timpul săptămânii le încredinţează Simbolul: Mărturisirea credinţei, Crezul. Duminica a patra ne face să reflectăm asupra experienţei "orbului din naştere" (cf. In 9,1-41). La Botez suntem eliberaţi de întunericul răului şi primim lumina lui Cristos pentru a trăi ca fii ai luminii. Şi noi trebuie să învăţăm să vedem prezenţa lui Dumnezeu în chipul lui Cristos şi astfel lumina. În drumul catecumenilor se celebrează al doilea scrutin. În sfârşit, duminica a cincea ne prezintă învierea lui Lazăr (cf. In 11,1-45). La Botez noi am trecut de la moarte la viaţă şi suntem făcuţi capabili să-i plăcem lui Dumnezeu, să ucidem omul vechi pentru a trăi din Duhul Celui Înviat. Pentru catecumeni se celebrează al treilea scrutin şi în timpul săptămânii le este încredinţată rugăciunea Domnului: Tatăl nostru.

Acest itinerar Postului Mare pe care suntem invitaţi să-l parcurgem este caracterizat, în tradiţia Bisericii, de câteva practici: postul, pomana şi rugăciunea. Postul înseamnă abţinerea de la mâncare, dar cuprinde şi alte forme de privare pentru o viaţă mai sobră. Însă toate acestea nu sunt încă realitatea deplină a postului: este semnul extern al unei realităţi interioare, a angajării noastre, cu ajutorul lui Dumnezeu, de a ne abţine de la rău şi de a trăi din Evanghelie. Nu posteşte cu adevărat cel care nu ştie să se hrănească din Cuvântul lui Dumnezeu.

Postul, în tradiţia creştină, este legat după aceea strâns de pomană. Sfântul Leon cel Mare învăţa într-un din discursurile sale despre Postul Mare: "Ceea ce fiecare creştin este ţinut să facă în orice timp, trebuie acum să practice cu mai mare grijă şi evlavie, pentru ca să se împlinească norma apostolică a postului care constă în abţinerea nu numai de la mâncăruri, ci şi mai ales de la păcate. Apoi, la aceste posturi necesare şi sfinte nici o lucrare nu se poate asocia mai folositor decât pomana, care sub numele unic de «milostenie» cuprinde multe fapte bune. Este imens domeniul faptelor de milostenie. Nu numai bogaţii şi avuţii pot să facă bine altora cu pomana, ci şi cei de condiţie modestă şi săracă. Astfel, inegali în bunurile materiale, toţi pot să fie egali în sentimentele de milă ale sufletului" (Discursul 6 despre Postul Mare, 2: PL 54, 286). Sfântul Grigore cel Mare amintea în Regula pastorală că postul este făcut sfânt de virtuţile care îl însoţesc, mai ales de caritate, de orice gest de generozitate, care dăruieşte săracilor şi celor nevoiaşi rodul unei privări a noastre (cf. 19,10-11).

În afară de asta, Postul Mare este un timp privilegiat pentru rugăciune. Sfântul Augustin spune că postul şi pomana sunt "cele două aripi ale rugăciunii", care îi permit să-şi ia mai uşor elanul său şi să ajungă până la Dumnezeu. El afirmă: "În felul acesta rugăciunea noastră, făcută în umilinţă şi caritate, în post şi în pomană, în temperanţă şi în iertarea ofenselor, dând lucruri bune şi nerestituind cele rele, îndepărtându-se de rău şi făcând binele, caută pacea şi o obţine. Cu aripile acestor virtuţi rugăciunea noastră zboară sigură şi mai uşor este dusă până la cer, unde Cristos pacea noastră ne-a precedat" (Predica 206, 3 despre Postul Mare: PL 38, 1042). Biserica ştie că, pentru slăbiciunea noastră, este obositor a face tăcere ca să stăm în faţa lui Dumnezeu şi să ne dăm seama de condiţia noastră de creaturi care depind de El şi de păcătoşi care au nevoie de iubirea lui; pentru aceasta, în Postul Mare invită la o rugăciune mai fidelă şi intensă şi la o meditaţie prelungită asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă: "Înfrumuseţează casa ta cu modestie şi umilinţă prin practicarea rugăciunii. Fă strălucitoare locuinţa ta cu lumina dreptăţii; ornează pereţii ei cu faptele bune precum cu o spoire cu aur curat şi în locul zidurilor şi al pietrelor preţioase pune credinţa şi mărinimia supranaturală, punând mai presus de orice lucru, în înălţime, rugăciunea ca podoabă a întregului complex. Astfel pregăteşti pentru Domnul o locuinţă vrednică, aşa îl primeşti în camera splendidă. El îţi va da să transformi sufletul tău în templu al prezenţei sale" (Omilia 6 despre rugăciune: PG 64, 466).

Dragi prieteni, în acest drum al Postului Mare să fim atenţi să percepem invitaţia lui Cristos de a-l urma în mod mai hotărât şi coerent, reînnoind harul şi angajamentele Botezului nostru, pentru a abandona omul vechi care este în noi şi a ne îmbrăca în Cristos, pentru a ajunge reînnoiţi la Pa?te şi a putea spune cu sfântul Paul: "nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine" (Gal 2,20). Drum bun de Postul Mare vouă tuturor! Mulţumesc!

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 17.