Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Fertilitate naturală, semn al unui nou feminism "ecologic"

De Angela Maria Cosentino (bioeticiană și delegată a Confederației Italiene Centre de Regularizare Naturală Fertilitate al Forumului Asociațiilor Familiare).

Poluarea reprezintă una din problemele de înfruntat deoarece influențează asupra ambientului, ca și asupra sănătății bărbatului și a femeii. Inițiativele anunțate (reducerea emisiilor din partea industriilor, mijloacelor de transport, locuințelor...) duc la asumarea unor noi stiluri de viață orientate spre o "conversiune ecologică", ca răspuns al mandatului pe care l-a primit omul de a fi păstrător responsabil al creatului. Începând de la el însuși.

Și totuși, referitor la responsabilitatea procreativă, este puțin vizibilă reflecția asupra efectului ecologic devastant a hormonilor contraceptivi eliberați în ambient de 50 de ani, care contribuie, printre altele, la infertilitatea masculină în Occident, datorită diminuării spermatozoizilor, cum arată un document al Federației Internaționale a Asociației Medicilor Catolici[1]. Și asupra femeii, probabil din interese economice și ideologice, unele efecte ale pilulei contraceptive sunt obscurate, ca și informațiile corecte asupra alternativelor naturale moderne [2].

Deși au fost false, fericirile anunțate de eliberarea sexuală[3], nu se vede curajul de a aproba și a recunoaște, după mai mult de 40 de ani, actualitatea urgentă a enciclicei Humanae vitae a lui Paul al VI-lea, în îndemnul său de a nu separa aspectul care unește sexualitatea de procreație. Și totuși, mai întâi contracepția și apoi fecundația extracorporală au manipulat nu doar fertilitatea, ci și modul cel mai adecvat de a procrea ființa umană și de a o respecta în demnitatea sa ontologică prețioasă. Acea invitație, apoi reluată de viitorul fericit Ioan Paul al II-lea, cheamă și azi la reflecție asupra fertilității, nu ca boală de care trebuie să ne eliberăm sau ca un drept de pretins cu orice cost, ci privită ca dar și responsabilitate, care eliberează tocmai pentru faptul că suntem responsabili de ea.

Fertilitatea, valoare umană și socială, de cunoscut și de apărat încă de tineri, cu metode naturale, nu este împotriva iubirii și a vieții, ci este semn biologic al unei ireductibile diferențe sexuale și a unei necesare complementarități pentru o îmbogățire reciprocă. Noul feminism la care cheamă Ioan Paul al II-lea privește femeia cu speranță și uimire, deoarece ea este în stare să "primească" umanitatea și să contribuie la recompunerea acelor separări artificiale între sexualitate și iubire, între iubire și viață, pe care o cultură nontolerantă față de Creator a crezut că o poate "cuceri", ignorând astfel ecologia ambientală și ecologia umană. Și Benedict al XVI-lea invită la implicare pentru o ecologie a omului care să respecte dreptul la viață, de la procreare până la moartea naturală, pentru a evita ca acea conștiință comună, pierzând conceptul de ecologie umană, să piardă împreună și pe cel de ecologie ambientală.

"Este o contradicție de a cere noilor generații respect pentru ambientul natural, când educația și legile nu le ajută să se respecte pe ele însele. Cartea naturii este una și indivizibilă, pe versantul ambiental, ca și pe versantul vieții, al sexualității, al căsătoriei, al familiei, al relațiilor sociale, într-un cuvânt al dezvoltării umane integrale (...) Această antinomie a mentalității și a practicii actuale degradează persoana, răvășește ambientul și dăunează societății"[4].

Cincizeci de mărturii ale femeilor (cupluri) și despre fecunditatea lor, exprimată și dincolo de fertilitatea biologică, eliberate de vechile și noile sclavii (pilula, fecundarea artificială, maternitate surogat sau uter pentru închiriat...) o mărturisesc cu optimism pentru viață[5].

Note

1) P. J. M. S. Castellvì, L'Humanae vitae. Una profezia scientifica, L'Osservatore romano, 4 ianuarie 2009 (sinteză).
2) Metodele naturale sunt metode de diagnostic pentru a stabili zilele fertile și nefertile în baza performanței indicatorilor biologi legați direct de evoluția hormonilor. Este importantă învățarea metodelor naturale moderne (Metoda de ovulație Billings și Metoda Simptotermală-termică) de la lucrători calificați, vezi www.confederazionemetodinaturali.it
3) L. Scaraffia, prezentarea volumului Custodi e interpreti della vita (Lateran University Press, 2010), PUL, 18 februarie 2011.
4) Benedict al XVI-lea, Enciclica Caritas in veritate, 51.
5) Angela Maria Cosentino, Testimoni di speranza. Fertilità e infertilità: dai segni ai significati, Cantagalli, Siena 2008.

(După Zenit, 6 martie 2011)

Traducere de Eugenia Dămătăr


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat