Audienţa papei Benedict al XVI-lea acordată participanţilor la cursul despre forul intern promovat de Penitenţiaria Apostolică (25 martie 2011)

Dragi prieteni,

Sunt foarte bucuros să adresez fiecăruia dintre voi cel mai cordial bun venit. Îl salut pe cardinalul Fortunato Baldelli, penitenţiar major, şi îi mulţumesc pentru cuvintele respectuoasă pe care mi le-a adresat. Îl salut pe regentul penitenţiariei, Mons. Gianfranco Girotti, întregul personal, pe colaboratori şi pe toţi participanţii la cursul despre Forul Intern, care a devenit de acum o întâlnire tradiţională şi o importantă ocazie pentru a aprofunda temele referitoare la sacramentul Pocăinţei.

Doresc să mă opresc împreună cu voi asupra unui aspect uneori insuficient luat în considerare, dar de mare relevanţă spirituală şi pastorală: valoarea pedagogică a Spovezii sacramentale. Dacă este adevărat că este necesar mereu să se salvgardeze obiectivitatea efectelor Sacramentului şi celebrarea lui corectă conform normelor din Ritualul Pocăinţei, nu este lipsit de importanţă să reflectăm asupra a cât de mult poate educa el credinţa, fie a slujitorului, fie a penitentului. Disponibilitatea fidelă şi generoasă a preoţilor la ascultarea spovezilor, după exemplul marilor sfinţi din istorie, de la sfântul Ioan Maria Vianney la sfântul Ioan Bosco, de la Josemaría Escrivá la sfântul Pius de Pietrelcina, de la sfântul Iosif Cafasso la sfântul Leopold Mandic, ne indică nouă tuturor că poate fi confesionalul un real "loc" de sfinţire.

În ce mod educă sacramentul Pocăinţei? În ce sens celebrarea lui are o valoare pedagogică, înainte de toate pentru slujitori? Am putea porni de la recunoaşterea că misiunea sacerdotală constituie un punct de observaţie unic şi privilegiat, de la care, zilnic, ne este dat să contemplăm strălucirea milostivirii divine. De câte ori în celebrarea sacramentului Pocăinţei preotul asistă la adevărate miracole de convertire, care, reînnoind "întâlnirea cu un eveniment, o Persoană" (Scrisoarea enciclică Deus caritas est, 1), întăresc însăşi credinţa lui. În fond, a spovedi înseamnă a asista la tot atâtea "professiones fidei" câţi sunt penitenţii şi a contempla acţiunea lui Dumnezeu cel milostiv în istorie, a atinge cu mâna evenimentele mântuitoare ale crucii şi învierii lui Cristos, în orice timp şi pentru orice om. Nu rar suntem puşi în faţa unor adevărate drame existenţiale şi spirituale, care nu găsesc răspuns în cuvintele oamenilor, dar sunt îmbrăţişate şi asumate de Iubirea divină, care iartă şi transformă: "Chiar dacă ar fi păcatele voastre ca purpura, se vor fac albe ca zăpada" (Is 1,18). A cunoaşte şi, într-un anumit fel, a vizita abisul inimii umane, chiar şi în aspectele întunecate, dacă pe de o parte pune la încercarea omenitatea şi credinţa preotului însuşi, pe de altă parte alimentează în el certitudinea că ultimul cuvânt cu privire la răul omului şi al istoriei este al lui Dumnezeu, este al milostivirii sale, capabilă să facă noi toate lucrurile (cf. Ap 21,5). Apoi cât de mult poate învăţa preotul de la penitenţi exemplari prin viaţa lor spirituală, prin seriozitatea cu care îşi fac cercetarea cugetului, prin transparenţa în recunoaşterea propriului păcate şi prin docilitatea faţă de învăţătura Bisericii şi faţă de indicaţiile confesorului. Din administrarea Sacramentului Pocăinţei putem primi profunde lecţii de umilinţă şi de credinţă! Este o chemare foarte puternică pentru fiecare preot la conştiinţa propriei identităţi. Niciodată, numai în virtutea omenităţii noastre, nu vom putea asculta spovezile fraţilor! Dacă ei se apropie de noi, este numai pentru că suntem preoţi, configuraţi lui Cristos Marele şi Veşnicul Preot, şi făcuţi capabili să acţionăm în numele lui şi în persoana lui, să-l facem realmente prezent pe Dumnezeu care iartă, reînnoieşte şi transformă. Celebrarea sacramentului Pocăinţei are o valoare pedagogică pentru preot, în ce priveşte credinţa sa, adevărul şi sărăcia persoanei sale, şi alimentează în el conştiinţa identităţii sacerdotale.

Care este valoarea pedagogică a sacramentului Pocăinţei pentru penitenţi? Trebuie să spunem mai întâi că ea depinde, înainte de toate, de acţiunea harului şi de efectele obiective ale Sacramentului în sufletul credinciosului. Desigur Reconcilierea sacramentală este unul din momentele în care libertatea personală şi conştiinţa despre sine sunt chemate să se exprime în mod deosebit de evident. Probabil şi din această cauză, într-o perioadă de relativism şi de respectivă conştiinţă atenuată despre propria fiinţă, este slăbită şi practica sacramentală. Cercetarea cugetului are o importantă valoare pedagogică: ea educă să privim cu sinceritate la propria existenţă, să o confruntăm cu adevărul Evangheliei şi să o evaluăm cu parametri nu numai umani, ci luaţi din Revelaţia divină. Confruntarea cu Poruncile, cu Fericirile şi, mai ales, cu Preceptul iubirii, constituie prima mare "şcoală penitenţială".

În timpul nostru caracterizat de zgomot, de distragere şi de singurătate, colocviul penitentului cu confesorul poate să reprezinte una din puţinele, dacă nu unica ocazie pentru a fi ascultaţi cu adevărat şi în profunzime. Dragi preoţi, nu neglijaţi să daţi spaţiu corespunzător exercitării slujirii Pocăinţei în confesional: a fi primiţi şi ascultaţi constituie şi un semn uman al primirii şi al bunătăţii lui Dumnezeu faţă de fiii săi. Apoi, mărturisirea completă a păcatelor îl educă pe penitent la umilinţă, la recunoaşterea propriei fragilităţi şi, în acelaşi timp, la conştiinţa necesităţii iertării lui Dumnezeu şi la încrederea că harul divin poate să transforme viaţa. În acelaşi fel, ascultarea avertismentelor şi sfaturilor confesorului este importantă pentru judecata cu privire la fapte, pentru drumul spiritual şi pentru vindecarea interioară a penitentului. Să nu uităm câte convertiri şi câte existenţe realmente sfinte au început într-un confesional! În sfârşit, primirea pocăinţei şi ascultarea cuvintelor "Eu te dezleg de păcatele tale" reprezintă o adevărată şcoală de iubire şi de speranţă, care conduce la deplina încredere în Dumnezeu Iubire revelat în Isus Cristos, la responsabilitatea şi la angajarea convertirii continue.

Dragi preoţi, a experimenta noi cei dintâi milostivirea divină şi a fi instrumentele ei umile să ne educe la o celebrare tot mai fidelă a sacramentului Pocăinţei şi la o profundă recunoştinţă faţă de Dumnezeu, care "ne-a încredinţat slujirea reconcilierii" (2Cor 5,18). Sfintei Fecioare Maria, Mater misericordiae şi Refugium peccatorum, încredinţez roadele cursului vostru despre Forul Intern şi slujirea tuturor confesorilor, în timp ce vă binecuvântez cu mare afecţiune.

Papa Benedict al XVI-lea

Traducere de pr. Mihai Patraşcu
 

lecturi: 11.