Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Traian (NT): Misiuni populare

Familiei creștine i-au fost dedicate misiunile populare desfășurate în perioada 17-20 martie 2011 în Parohia "Sfinții Petru și Paul" din Traian, județul Neamț, avându-l ca predicator pe pr. Ștefan Vacaru, parohul comunității din Barticești.

Misiunile populare au început la 17 martie cu sfânta Liturghie de la ora 18.00, în cadrul căreia părintele predicator a scos în evidență valorile familiei creștine, având ca model Sfânta Familie.

În zilele următoare părintele predicator a punctat câteva aspecte importante care stau la baza căsătoriei: iubirea este primul și ultimul cuvânt al existenței omului înscrisă în chiar inima ființei umane care este înainte de toate persoană, adică ființă capabilă de a fi iubită și de a iubi, capabilă de dăruire reciprocă și totală. Familia zilelor noastre este invitată să se deschidă pentru a primi lumina Evangheliei propusă de Biserică pentru a înțelege adevărul deplin al familiei și al căsătoriei. Comuniunea dintre bărbat și femeie în căsătorie este simbol al alianței de iubire între Dumnezeu și oameni, împlinită în Isus Cristos. Cu alte cuvinte, căsătoria creștină dă mărturie despre Evanghelia iubirii lui Dumnezeu față de oameni. De aceea, misiunea ei este de a păzi, a descoperi și de a comunica iubirea. Aceasta înseamnă angajament pe viață al soților de a fi împreună, respect reciproc și disponibilitate conștiincioasă și responsabilă în serviciul vieții. În experiența familiei, omul este chemat să trăiască și să realizeze în mod privilegiat chemarea fundamentală de a iubi. Viitorul omenirii depinde de familie, în care omul se consideră înrădăcinat, realizat, făcând parte din familia umană și din aceea a Bisericii.

Bucuria și interesul din partea comunității s-a observat prin participarea numeroasă a comunității la aceste zile pline de har și mai ales prin participarea la sfintele sacramente ale Spovezii și Euharistiei.

Încheierea sfintelor misiuni a avut loc duminică, 20 martie, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 18.00, prezidată de PS Aurel Percă, alături fiind pr. decan Toma Encuță și alți preoți concelebranți.

Părintele paroh Petru Solomon i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru darurile revărsate în aceste zile asupra credincioșilor din Traian. De asemenea, a mulțumit părintelui predicator Ștefan Vacaru pentru cuvintele frumoase și bine conturate din cadrul acestor misiuni. O mulțumire specială a adresat Preasfințitului Aurel Percă, pentru bunăvoința de a fi prezent la încheierea acestor zile de misiuni, și tuturor credincioșilor care au luat parte la aceste zile intense de misiuni.

Pr. Petru Solomon

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 17-20 martie: Traian (NT): Misiuni populare


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat