Iaşi: Şedinţă a Oficiului pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli
Sâmbătă, 22 ianuarie 2011, în sala decanală a Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi s-a desfăşurat, începând cu ora 11.00, şedinţa ordinară a Oficiului Pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli, pentru anul şcolar în curs.
A fost prima întrunire a oficiului din noul mandat, valabil pentru următorii cinci ani, şi în noua formulă.
Sesiunea a fost prezidată de pr. prof. dr. Iosif Bisoc, OFMConv, inspector şcolar diecezan, care a convocat inspectorii zonali şi experţii şcolari, adică responsabilii cu problemele legate de învăţământul religios preşcolar, şcolar şi liceal din Dieceza de Iaşi.
Întrunirea a fost onorată de prezenţa Preasfinţitului Aurel Percă, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, care a deschis lucrările cu rugăciunea de început şi cu salutul personal şi al Preasfinţitului Petru Gherghel, episcopul diecezei.
Punctele propuse la ordinea de zi, în conformitate cu planificarea activităţii Oficiului Pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli, au fost:
Rugăciunea de deschidere;
Salutul adresat de Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi;
Salutul părintelui Iosif Bisoc, inspector diecezan;
Intervenţia Excelenţei Sale episcop Aurel Percă;
Citirea procesului-verbal anterior;
Planificarea activităţilor Oficiului pentru perioada rămasă din anul şcolar 2010-2011: olimpiada de religie romano-catolică, concursul de eseuri, înfiinţarea asociaţiilor şcolare, consfătuirea/întâlnirea anuală a profesorilor, Missio canonica, revistele (pentru educatori şi profesori), zilele de exerciţii spirituale etc.;
Programarea viitoarelor întâlniri ale sesiunilor Oficiului;
Prezentarea activităţii grădiniţelor şi perspective de viitor;
Prezentarea sitului Oficiului;
Diverse.
La început, pr. Iosif Bisoc a prezentat componenţa şi noii membri numiţi ai oficiului şi a subliniat câteva din reuşitele şi realizările mandatului anterior, în mod deosebit acele activităţi care au continuat proiectele începute, dar şi cele care s-au desfăşurat în premieră.
Componenţa actuală a oficiului este:
Pr. Iosif Bisoc
Pr. Benone Lucaci
Pr. Eusebiu Ţâmpu
Pr. Ioan Balan
Prof. Paula-Odette Müller Dogan
Prof. Violeta Apostu
Prof. Carmen Nedelcu
Prof. Loredana Cojan
Prof. Fulvina Blînda
Prof. Cristian Scripcaru
În cuvântul său, Preasfinţitul Aurel Percă a evidenţiat rezultatele obţinute în toate activităţile şcolare şi extraşcolare, activităţi care sunt o dovadă a ridicării calităţii învăţământului în Dieceza de Iaşi şi a implicării în soluţionarea tuturor provocărilor şi obstacolelor ivite. Totodată a mulţumit tuturor cadrelor didactice din Dieceza de Iaşi preocupate cu predarea disciplinei Religie Romano-Catolică şi implicate în problemele legate de învăţământul românesc, în general, şi de învăţământul religios, în mod special, persoane cu rol educaţional de primă importanţă.
Preasfinţitul Aurel Percă a făcut apel către toţi cei implicaţi în creşterea şi educarea copiilor şi tinerilor, de a face cunoscut ecoul "Anului Pastoral al Familiei şi Căsătoriei Creştine", în toate situaţiile şi ocaziile. Astfel, toţi preoţii, cadrele didactice, profesorii, educatorii, cateheţii prezenţi în şcoală să caute şi să găsească modalităţi de practicare a unui plan educaţional orientat spre binele comun al elevilor, spre trăirea valorilor umane acceptabile din punct de vedere creştin. Toţi cei menţionaţi sunt chemaţi de Biserică să colaboreze în direcţia educării copiilor şi tinerilor pentru viaţă, pentru viaţa de familie.
În continuare, pentru anul şcolar în curs au fost stabilite reperele activităţilor care se vor afla în atenţia tuturor profesorilor de religie. Discuţiile purtate au punctat principalele obiective, strategiile de desfăşurare şi termenele de implementare după cum urmează:
Stabilirea următoarelor întâlniri sau sesiuni ale oficiului pentru martie şi iunie 2011;
Olimpiada de Religie Romano-Catolică cu cele trei etape, etapa finală fiind stabilită pentru datele: 28-30 aprilie 2011, la Bucureşti, pentru clasele de liceu şi pentru liceele teologice (Olimpiada Naţională), şi pentru 14 mai 2011 la Iaşi pentru clasele V-VIII (Olimpiada Naţională / Diecezană);
Sesiunea de referate pentru elevi sau Concursul de eseuri cu cele trei secţiuni: secţiunea I: "Sacramentul Căsătoriei"; secţiunea a II-a: "Sacramentul Botezului"; secţiunea a III-a: "Eu sunt Lumina lumii", etapa finală la Iaşi la 14 mai 2011;
Concursul de desene "Să trecem pragul speranţei!" pentru clasele I-IV, ediţia a II-a, etapa finală la Iaşi la 14 mai 2011 cu tema: "Universul familiei";
Întâlnirea anuală a profesorilor de religie va avea loc la Pralea în perioada 21-22 mai 2011;
Au fost stabilite datele pentru Missio canonica, pentru cele patru zone: Bacău, Iaşi, Oneşti şi Roman;
Noile numere ale revistelor şcolare care se află în curs de apariţie;
Zilele de reculegere şi exerciţii spirituale care vor avea loc în perioada 29-31 august 2011 la Gioseni;
În ceea ce priveşte învăţământul preşcolar, activităţile derulate şi perspectiva grădiniţelor, doamna Carmen Nedelcu a prezentat modalităţile de implementare a standardelor de referinţă ale ARACIP în grădiniţele din dieceză.
Pr. Iosif Bisoc a subliniat colaborarea şi sprijinul pe care Episcopia de Iaşi, prin Preasfinţitul Aurel Percă, l-a arătat în derularea proiectelor şi acţiunilor propuse în anii anteriori. Pentru o colaborare rodnică şi în vederea unei comunicări eficiente, Oficiul pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli are în curs de lansare un site pe care vor fi postate nenumărate materiale utile profesorilor şi nu numai.
Următoarea întâlnire a fost stabilită pentru 12 martie 2011 la Roman.
Pr. Benone Lucaci
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
22 ianuarie: Iaşi: Şedinţă a Oficiului pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli
lecturi: 10.