Biserica - familia lui Dumnezeu

- Reflecţii pentru unitatea creştinilor -

"Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă, aceea a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez, un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toate, prin toţi şi în toţi". (Ef 4,4-6)

Fiecare creştin are trei patrii: patria în care s-a născut, patria lui Isus şi a Mariei (?ara Sfântă) şi patria cerească (visul tuturor creştinilor). Parafrazând aceste adevăruri aş putea spune că fiecare creştin are trei familii: familia pământească, în care s-a născut şi a crescut, Biserica, familia spirituală a lui Dumnezeu, în care a fost botezat, şi creştinat şi familia cerească, Raiul ,în care fiecare creştin doreşte cu ardoare să ajungă.

Isus Cristos s-a născut pe pământ pentru a face o punte de legătură între familia pământească şi familia cerească. Această punte de legătură este Biserica creştină, Familia lui Dumnezeu. Isus Cristos s-a născut şi a crescut în mijlocul unei familii: al sfintei Familii de la Nazaret. Biserica nu este altceva decât "familia lui Dumnezeu".

Încă de la începuturile sale, nucleul Bisericii era adesea alcătuit din cei care, împreună cu toată casa lor, "deveneau creştini" (Fap 18,8). Aceste familii aveau să devină insule de viaţă creştină în lume, prin mărturia vieţii lor de zi cu zi. Astfel, familia creştină, care este imagine a legământului de iubire dintre Cristos şi Biserică, face vizibilă tuturor prezenţa vie a Mântuitorului în lume şi natura autentică a Bisericii. "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (In 3,16).

Lui Isus Cristos i se face milă de mulţimile care aleargă la el "istovite şi abătute ca nişte oi fără păstor" (Mt 9,36). Aceste "oi" sunt oamenii de astăzi, sunt oamenii care trăiesc în jurul nostru: colegul de şcoală, colegul de muncă, vecinul, sau poate chiar un prieten de-al nostru, altfel spus, aproapele nostru - fie el cunoscut de noi sau nu. Trebuie să fim conştienţi că fiecare dintre noi e chemat să lucreze în secerişul Domnului. Biserica nu este alcătuită doar din Sfântul Părinte, episcopi, preoţi, călugări şi călugăriţe. Din Biserică facem toţi parte şi fiecare dintre noi are rolul său în opera apostolică a Bisericii. În marea familie a Bisericii, "Biserica familială", familia pământească, poate şi trebuie să găsească încurajare şi susţinere şi trebuie să manifeste caracteristicile Bisericii. A fi Biserică domestică nu înseamnă doar a construi împărăţia lui Dumnezeu între pereţii casei ca un loc deosebit de plăcut şi odihnitor, în care se refugiază membrii familiei. Familia nu este o "bisericuţă" particulară sau o zonă unde accesul este interzis şi nimeni nu poate pătrunde şi nu poate vedea nimic. Familia creştină trebuie să iasă din izolare şi să propună modul său de existenţă. Familiile sunt chemate "să mediteze la convertire, să înţeleagă forţa entuziasmului şi aşteptării pe care o presupune orice convertire, cu atât mai mult cu cât în parcurgerea drumului către unitatea bisericii ca familie a lui Dumnezeu se subliniază necesitatea convertirii inimii (...) nu există ecumenism adevărat fără convertire interioară". În această perspectivă, convertirea este un proces care ne însoţeşte toată viaţa şi priveşte pe fiecare dintre noi, ca şi mădulare ale aceluiaşi trup mistic, Biserica, pentru unitatea căreia Cristos şi-a dat viaţa. Drumul fără cale de întoarcere spre regăsirea unităţii Bisericii nu poate fi parcurs separat de dialogul iubirii, adică fără a se ţine cont că sunt creştini şi catolicii şi ortodocşii; că mai multe sunt cele care unesc, decât cele care despart. "Ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu". Cristos a întemeiat o singură Biserică, al cărui cap este, şi nu biserici şi a statuat această învăţătură, primită sub insuflarea Duhului Sfânt. Noi ne ştim urmaşi ai apostolilor şi ai ucenicilor lui Isus Cristos, însărcinaţi să dăm aceeaşi mărturie a morţii şi a învierii sale care face din noi fii ai Tatălui veşnic, iar între noi ne face să ne simţim cu adevărat fraţi.

Acest trup tainic al lui Cristos, care formează Biserica, este alcătuit din toţi oamenii, din toate popoarele lumii, care au primit taina Botezului creştin, în numele Sfintei Treimi: "Aşadar, mergeţi, şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sântului Duh" (Mt 28,19). "Cine va crede şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat" (Mc 16,16). Astfel, cei botezaţi din toate popoarele lumii devin membri ai Bisericii, ai trupului tainic al lui Cristos, şi nu mai este iudeu, grec, sclav sau liber, ci un nou popor creştin al lui Dumnezeu. "Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a forma un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh" (1Cor 12,13). Iar capul acestui trup tainic al Bisericii lui Cristos, a acestui nou popor al lui Dumnezeu, format din toţi cei ce au primit Botezul creştin în numele Sfintei Treimi, este Cristos: "El este capul trupului, adică al Bisericii". (Col 1, 18). Cristos Domnul, ca şi cap al Bisericii sale, al noului popor creştin, născut din nou în taina Botezului, devenind astfel o nouă umanitate în Cristos Isus, este şi mântuitorul ei: "Cristos este capul Bisericii, al trupului său, al cărui mântuitor şi este" (Ef 5,23).

Cristos a înviat! Iată mărturisirea noastră apostolică. Să ne căim pentru înverşunarea noastră şi să ne întoarcem faţa dragostei unul către altul cu dragostea cu care se priveau unul pe altul sfinţii apostoli, ai căror urmaşi suntem.

În zilele noastre, într-o lume de multe ori străină şi chiar ostilă credinţei, familiile creştine au un rol deosebit, fiind focare de credinţă vie. Fiecare familie poate fi o imagine a Bisericii. De aceea, Conciliul Vatican II numeşte familia, după o veche expresie, Ecclesia domestica - Biserica domestică (cf. LG 11). Numai iubindu-ne unii pe alţii ne putem ajuta reciproc. Fiecare familie e chemată să contribuie la viaţa şi misiunea Bisericii. Fiind în comuniune cu celelalte familii, în special prin sacramentul sfintei Euharistii, fiecare familie reuşeşte să fie cea mai frumoasă predică a Bisericii. Prin participarea la activităţile caritative ale Bisericii, prin mărturia zilnică a credinţei în viaţa lor, prin participarea la asociaţii adecvate, familia creştină, care este imagine a legământului de iubire dintre Cristos şi Biserică, va face vizibilă tuturor prezenţa vie a Mântuitorului în lume şi natura autentică a Bisericii.

Rugăciunea noastră pentru unitatea creştină este solid înrădăcinată în credinţa noastră, că în învierea lui Isus Cristos celebrăm nu numai viaţa pe care Dumnezeu ne-a dat-o, ci darul noii vieţi prin biruinţa definitivă a lui Isus asupra morţii. Când ne întâlnim laolaltă în timpul săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştină, mărturisim credinţa comună prin preocuparea noastră pentru viaţa tuturor. Viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi şi cu cât sprijinim şi celebrăm mai mult viaţa, cu atât mai mult dăm mărturie celui a cărui iubire generoasă ne-a adus întâi la viaţă. Şi, în contextul ecumenic al ţării noastre, merită să avem în minte cuvintele papei Ioan Paul al II-lea din mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii din anul 2002: "Nu există pace fără dreptate, nu există dreptate fără iertare".

Ca laici, dialogul adevărului nu ne este inaccesibil: adesea prietenia cu creştini de altă confesiune poate fi o ocazie de a explica doctrina propriei Biserici. Dar desigur cel mai la îndemâna noastră este dialogul iubirii, răspunzând poruncii lui Isus: "Să vă iubiţi unul pe altul. Precum eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii" (In 13,34-35).

Iar o ocazie pentru a practica acest dialog ne-o oferă, an de an, octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor din perioada 18-25 ianuarie. Să o fructificăm şi să încercăm să o extindem de la opt zile la un an întreg. Această practică a început încă din anul 1908, la propunerea lui Paul Wattson. Cu ocazia acestui moment de rugăciune, în fiecare an, se realizează o broşură care propune un model de celebrare ecumenică a cuvântului lui Dumnezeu. Tema rugăciunii pentru unitatea credinţei din anul acesta este "Uniţi în învăţătura apostolilor, în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi în rugăciune" (cf. Lc 2,42). De asemenea în ziua de vineri, 4 martie 2011, femei, bărbaţi şi copii din peste 170 de ţări şi regiuni se vor întâlni pentru a celebra împreună slujbele ecumenice organizate în întreaga lume cu ocazia Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor sub deviza: "Câte pâini aveţi".

Să ne unim şi noi în rugăciune împreună cu Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, care în discursul ecumenic de la Paphos, 4 iunie 2010, ne anunţa "vestea cea bună a credinţei": Nu suntem lăsaţi singuri. Dumnezeu trăieşte. Dumnezeu ne iubeşte. În Isus Cristos a devenit unul dintre noi. Mă pot adresa lui şi el mă ascultă. Pentru aceasta, asemenea lui Petru, în haosul din timpurile noastre, care ne conving să credem în atâtea alte căi, îi spunem: "Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice, iar noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu" (In 6,68-69). Fraţilor şi surorilor în Cristos, punându-ne toată încrederea noastră în Cristos, care ne face cunoscut numele său, să mergem în fiecare zi spre deplinătatea reconcilierii fraterne. Rugăciunea lui să facă astfel încât comunitatea discipolilor săi de pe pământ, în misterul şi în unitatea sa vizibilă, să devină tot mai mult o comunitate de iubire în care se oglindeşte unitatea dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

La acest îndemn să adăugam şi mesajul din scrisoarea pastorală de Crăciun 2010 a Preasfinţitului Petru Gherghel episcop de Iaşi: "Prin crearea omului, bărbat şi femeie, a voit să ne facă să înţelegem că omul este imaginea lui Dumnezeu - iubire - că în Căsătorie descoperim adevărata imagine a comuniunii dintre Dumnezeu şi oameni. Familia, pe care însuşi Isus, Fiul lui Dumnezeu, a sfinţit-o şi a ridicat-o la rang de sacrament, este imaginea Bisericii, mireasa fără pată pe care o iubeşte, cum mirele îşi iubeşte mireasa, că fiii sunt darul cel mai preţios în Căsătorie, că familia este model de comuniune între oameni şi că ea este calea omului spre Dumnezeu."

Prof. Vicenţiu Ciocan

lecturi: 46.