Viena: O punte de speranţă pentru familiile rămase fără patrie

A devenit deja o tradiţie, ca în fiecare an, în Parohia Arsenal "Maria vom Siege" (Maria a biruinţei) din Viena, al cărui paroh sunt, în prima duminică din Advent, biserica să-şi deschidă larg porţile.

De aproape 30 de ani, credincioşi de diferite confesiuni se adună în Arsenal pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu şi Maicii Preacurate. Acest fapt comemorează un eveniment petrecut în anul 1946, când foarte mulţi refugiaţi, mai exact cei de limbă germană, au fost pur şi simplu alungaţi din ţara în care trăiau atunci: Cehoslovacia, Cehia de azi. În mai puţin de o oră au trebuit să lase tot ceea ce au agonisit acolo şi să se refugieze în Austria. Se vorbeşte de un număr de peste 4.000 de persoane, care aveau să găsească o a doua patrie şi familie în Arsenal.

Chiar şi locuitorii din Arsenal au fost foarte afectaţi de efectele bombardamentelor din Cel de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, din puţinul pe care l-au avut în acea perioadă au reuşit să împartă cu cei ce aveau să li se alăture în marea familie din Arsenal. Acele suferinţe, care şi astăzi pot fi ascultate de la cei care au trăit această dramă, nu au făcut altceva decât să-i unească şi mai mult pe oameni între ei. Acest fapt a dus ca, în fiecare an, toţi cei care au trecut prin acele cumplite situaţii să-şi aducă aminte şi să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru ajutorul oferit. Nu trebuie să uităm că erau diferite confesiuni şi toţi au hotărât ca în fiecare primă duminică din Advent să se întâlnească în Arsenal.

A fost emoţionant să constaţi că, la celebrarea euharistică care a avut loc duminică, toţi cei prezenţi s-au unit în rugăciune şi cântare. Aceşti oameni nu au uitat să-i mulţumească lui Dumnezeu, chiar dacă au avut o grea încercare de înfruntat. Însă, spun ei, Dumnezeu a făcut în aşa fel ca puţinul pe care îl aveau la dispoziţie să fie suficient pentru viaţă. Mulţi dintre ei au trecut între timp la cele veşnice, iar alţii, din cauza distanţelor mari şi a vârstei, nu mai pot lua parte la această întâlnire. Este de reţinut că aceia care erau copii atunci îşi aduc aminte cu plăcere cum în fiecare zi se înghesuiau să poată să ministreze la Sfânta Liturghie şi cum erau îndrumaţi de preotul lor să meargă la şcoală. Mulţi dintre ei au devenit oameni cu funcţii înalte şi se bucură că pot ajuta material, într-un fel sau altul, comunitatea parohială.

Biserica din Arsenal are o importanţă istorică deosebită, deoarece în acest areal era un depozit de muniţii şi un centru militar strategic, încă din anul 1848, şi a avut un rol militar pentru Viena şi întreaga Austrie. În anul 1856, arhitectul Carl Rösner a proiectat biserica "Maria vom Siege", care a funcţionat mult timp ca biserică militară. Sub lăcaşul de cult, la circa 4 m, se află krypta, unde trebuia să fie depuşi ofiţerii militari care mureau. La sfinţirea bisericii, care a avut loc în ziua de 8 mai 1856, a fost prezent însuşi regele Franz Josef I, însoţit de regina Elisabetha şi de toată suita din "Hofburg" - centrul imperial al Vienei, împreună cu toată armata prezentă. Pentru acea zi, aşa cum ne spun statisticile, au fost pregătite peste 4.000 de locuri, într-o tribună frumos amenajată, pentru toţi participanţii şi oaspeţii de seamă. Regele Franz Josef a dăruit atunci o statuie veche şi foarte frumoasă care o reprezintă pe Maica Domnului, statuie care a rămas perfect intactă în incendiul din anul 1848. Această imagine a Preacuratei poartă numele de "Maria vom Siege" (Maria biruinţei) şi este patronul principal al bisericii din Arsenal.

După ce în zona Arsenal au funcţionat 18 fabrici de armament, unde lucrau peste 20.000 de persoane, începând cu anul 1891 au început să se construiască cazărmi militare, locuinţe pentru înalţii funcţionari. La câţiva metri distanţă se află şi un tunel ascuns, pe unde regele putea ajunge pe sub pământ la palatul regal din centrul Vienei. În timpul invaziei turcilor, când Viena a fost ocupată, acel tunel a avut un rol strategic pentru rege şi suita sa deoarece au reuşit să se ascundă în el.

În anul 1944, biserica şi krypta din Arsenal au fost puternic avariate de bombardamente. Chiar şi în urma acestor dezastre, Arsenalul a rămas pentru mulţi refugiaţi o adevărată familie. Oamenii s-au simţit uniţi în suferinţă şi au putut depăşi aceste momente mai grele. Ei sunt mândri şi astăzi că biserica le-a fost ca o a doua casă, iar parohia ca o mare familie.

Şi astăzi, după mulţi ani de la evenimentele din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, biserica din Arsenal a rămas un adevărat punct de referinţă şi atracţie pentru oameni. Biserica a devenit ca o a doua familie, ca o punte între generaţiile ce s-au perindat prin această zonă. Refuzul autorităţilor statului ceh de a permite vorbitorilor de limbă germană să mai stea în acea zonă i-a făcut pe austrieci să se organizeze şi să se adune pentru a se întâlni în fiecare an în comunitatea din Arsenal.

Anul acesta, întâlnirea a fost cu totul diferită faţă de anii precedenţi. Partea muzicală a Sfintei Liturghii a animată de un grup de şase tineri veniţi din Bacău şi însoţiţi pr. Ieronim Ciceu, paroh la Parohia Pulkau (Austria). Aceşti tineri au cântat la diferite instrumente (nai, vioară, contrabas etc.) şi au reuşit să capteze atenţia participanţilor prin frumoasele melodii de Advent şi Crăciun. Cântecele provin atât din spaţiul românesc, cât şi din spaţiul austriac. M-am bucurat nespus de mult că am putut să le oferim un exemplu privind modul de trăire a credinţei. Sunt sigur că pentru mulţi această experienţă va rămâne de neuitat. Deşi s-a aplaudat minute în şir, mulţi credincioşi au cerut ca acest concert să se repete. Să sperăm că la anul va fi din nou posibil. Muzica nu a făcut altceva decât ca misterul credinţei sa devină mai accesibil pentru noi. Am putut observa pe feţele oamenilor cum muzica poate fi ca o limbă accesibilă tuturor popoarelor pentru că nu a fost nevoie de vreo traducere. Muzica vorbeşte fiecăruia, de la suflet la suflet. Adevărata muzică nu stă în partituri muzicale, adevărata muzică a limbii nu stă în litere sau silabe..., şi cu toate acestea ai nevoie mereu de cuvinte şi de note, pentru a te putea apropia de adevăratul mister al credinţei. Sunetul muzicii şi al vorbirii ne face să ne putem deschide o nouă dimensiune a inimii umane, care de multe ori rămâne surdă şi insensibilă la realităţile vieţii. Muzica are rolul de a mişca inimile tuturor oamenilor, indiferent de rasă, naţionalitate sau cultură. Fără muzică viaţa omului de pe pământ ar fi altfel, fără cântecul armonios al păsărilor din pădure, fără cântecul armonios şi plin de voioşie al copiilor, fără ritmul tinerilor, fără armonia fiecărei zile, fără dorul după cer..., omul nu poate trăi în armonie cu sine şi cu ceilalţi.

În acest context, persoanele prezente la această întâlnire a recunoştinţei a putut simţi că Adventul nu înseamnă altceva decât pregătirea pentru un nou drum, un nou început în viaţa de credinţă. Dacă nu lăsăm trecutul şi nu ne debarasăm cu totul de el, nu avem cum să începem un drum nou. Mă bucur nespus de mult că Parohia Arsenal a putut oferi şi în acest an un mic impuls pentru toţi cei prezenţi la această manifestare. Sunt convins că pentru fiecare participant prima duminică din Advent sau Ziua Recunoştinţei poate să fie sau să devină o punte de speranţă şi comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii.

Pr. dr. Iosif Antoci (Viena)

lecturi: 42.