Advent 2010
Deschiderea noului an pastoral cu Sfânta Fecioară Maria

Preasfinţite Aurel,
Sfinţiile voastre,
dragi credincioşi,

Cu această primă duminică din Advent începem:

- un nou an bisericesc, dedicat întâlnirii lui Cristos, Mântuitorul care se naşte într-o familie,

- un drum nou, un drum spre Crăciun, Naşterea Domnului,

- un nou program pastoral dedicat familiei şi căsătoriei creştine, darul lui Dumnezeu pentru omenire.

Dar nu singuri, ci având alături de noi pe cea mai sfântă mamă din familia din Nazaret, pe preasfânta Fecioară Maria, Maica Domnului, cinstită de noi într-un chip deosebit ca Maica Domnului din Cacica, expertă în împlinirea voinţei lui Dumnezeu, în familie.

Ne bucurăm şi ne simţim onoraţi şi binecuvântaţi de credinţa noastră în Isus care vine la noi prin Fecioara Maria, cea care ne vizitează astăzi în Iaşi, în centrul diecezei noastre, în catedrala noastră, ca o mamă iubitoare, care doreşte să ni-l ofere pe Isus Fiul său şi să ne însoţească împreună cu soţul ei, Iosif cel drept şi sfânt, pentru a-l întâlni mai uşor pe El, care a venit şi vine la noi prin această familie sfântă.

Începem Adventul (adventus) care înseamnă venire şi care presupune aşteptare, aşteptarea întâlnirii cu Emanuel, Dumnezeu cu noi, la Crăciun.

Ce înseamnă acest lucru pentru noi?

Înseamnă să retrăim istoria aşteptării, a venirii lui Mesia, anunţat de marele vizionar, Isaia, şi de ceilalţi profeţi, după cum vom urmări şi asculta în lecturile sfinte ce vor fi proclamate la toate celebrările din Advent. Înseamnă o călătorie de credinţă în aşteptarea împlinirii făgăduinţelor Domnului.

O istorioară ne relatează un fapt ce s-a petrecut în Palestina. Un autobuz plin cu lume, obosită şi tăcută, parcă fără nici un curaj şi nici o bucurie, se îndrepta spre Oraşul Sfânt. La Rama, în oraşul vecin cu Ierusalimul, în autobuz s-a urcat o tânără mamă, cu un copil în braţe. Autobuzul a pornit mai departe. Mama vorbea, copilul râdea, privea la toţi, era extrem de curios şi se bucura văzând atâta lume în autobuz. O adevărată mişcare s-a produs în tot autobuzul. Toţi priveau plini de curiozitate, toţi au început să vorbească, un dialog aprins a început între toţi. Atmosfera a prins viaţă, copilul privea la toţi şi toţi priveau la el, doreau să-l aibă pe braţe, să-l admire şi să-i ofere gesturi de iubire şi mici cadouri. Călătoria a devenit o plăcere, o nouă viaţă şi un nou suflu s-a instaurat în tot autobuzul. Acum totul trecea mai repede şi mai plăcut.

Această istorioară ne duce cu gândul la marele adevăr al venirii în lume, a Fiului lui Dumnezeu, născut dintr-o fecioară pe care ea l-a introdus în lume spre pacea şi bucuria tuturor.

În vechiul autobuz al lumii a urcat aşadar o mamă cu un copil fermecător, o mamă, cu un copil în braţe, care a introdus între călători o nouă speranţă de viaţă şi o nouă atmosferă.

Nu putem considera şi aplica această scenă la noi, cei din România, cei din Iaşi, cei care călătorim în spirit, în autobuzul vieţii noastre, spre Crăciun, spre Betleem şi Nazaret, apăsaţi de atâtea probleme, obosiţi din cauza nenumăratelor greutăţi şi deziluzii?

Constatăm şi trăim că şi acum se repetă această istorie.

În această primă duminică de Advent, icoana Maicii Domnului din Cacica, atât de dragă nouă, a venit la noi, care poartă în braţe pe Pruncul divin şi spre care ne cheamă să privim, a intrat în catedrala noastră, se află cu noi.

În ea recunoaştem pe cea care a acceptat misiunea de mamă, primind în sânul, pe braţele şi în casa ei pe Fiul lui Dumnezeu.

În ea descoperim şi recunoaştem planul lui Dumnezeu, care a ales-o să fie simbolul sublim al femeii, al soţiei şi al mamei adevărate, plină de toate calităţile aşezate în ea de Stăpânul vieţii şi autorul iubirii, model pentru toate femeile şi mamele alese să colaboreze cu el pentru viaţa lumii.

Însoţind-o pe drumul ei de copilă, tânără logodnică şi mamă, descoperim, de fapt, prima făptură a Noului Legământ, disponibilă să fie aurora evangheliei şi ucenica perfectă a Duhului Sfânt şi mamă iubită de însăşi Fiul său.

Biserica a admirat în ea icoana oricărei mame de pe pământ, care fiind aleasă să fie o mamă specială, a zămislit şi a dat naştere unui fiu, pe Isus, iar prin ascultarea ei a devenit mamă, suferind şi înaintând pe drumul credinţei, sau aşa cum spune Conciliul Vatican II, a înaintat astfel în fidelitatea credinţei (cf. LG 58).

În această zi specială a noului bisericesc şi în acest început al drumului nostru de credinţă spre întâlnirea cu Isus Pruncul, Emanuel, o primim cu mare bucurie şi o declarăm, încă o dată, maestra noastră în slujirea iubirii şi a credinţei, cea care ne însoţeşte, pe fiecare dintre noi, în misiunea şi menirea noastră de evanghelizatori, dar mai ales vrem să o declarăm pe ea, prezentă aici prin icoana ei de la Cacica, ca adevărată însoţitoare şi maestră pentru toate mamele creştine şi o susţinătoare binecuvântată a fiecărei familii creştine cu exemplul ei, cu dragostea şi ocrotirea ei.

Îndrăznim să o numim mama noastră, să-i încredinţăm ei Biserica noastră locală, pe păstorii ei în misiunea lor, dar mai ales îi prezentăm ei toate mamele şi toate familiile oraşului nostru, ale întregii dieceze, precum şi ale ţării noastre. Dorim să se simtă cât mai fericită şi cât mai darnică şi generoasă faţă de toţi, bine ştiind că se află în ţara noastră, ţară care a fost definită de marele papă, slujitorul lui Dumnezeu, Ioan Paul al II-lea, grădina ei, grădina Maicii Domnului.

Toate zilele săptămânii viitoare va rămâne aici, aşteptând lângă icoana ei, la picioarele ei, rând pe rând, pe toţi creştinii din cetatea Iaşiului, pe toţi din toate parohiile şi instituţiile oraşului nostru ca să reverse cu generozitate, peste fiecare persoană în parte, farmecul iubirii sale, ocrotirea ei de mamă, ca apoi la Crăciun şi mai târziu, la sfârşit, să ni-l arate şi să ni-l dea pe Isus, Mântuitorul nostru.

O, Marie, tu eşti mama noastră, tu eşti bucuria noastră; revarsă peste noi darurile tale! Noi, fiii tăi, vrem să te însoţim pe drumul iubirii tale, să ne bucurăm de prezenţa ta acum, aici în catedrala noastră, să ne împodobim cu virtuţile tale ca să putem deveni, prin viaţa noastră, coroana ta şi aici şi în ceruri.

*

Rugăciune pentru familie

Vă invit să exprimaţi împreună cu mine rugăciunea plină de încredere a sfântului Părinte, slujitorul lui Dumnezeu, de fericită amintire, papa Ioan Paul al II-lea.

Dumnezeule, de la care provine orice paternitate în cer şi pe pământ, Tată care eşti iubire şi viaţă, fă ca harul tău să conducă gândurile şi faptele soţilor pentru binele familiilor proprii şi al tuturor familiilor din lume.

Fă ca tinerele generaţii să afle în familie un sprijin puternic pentru viaţa lor şi pentru maturizarea lor în iubire şi adevăr.

Fă ca iubirea, întărită de harul sacramentului Căsătoriei, să se arate mai puternică decât orice slăbiciune şi decât orice criză, prin care de multe ori trec familiile noastre.

În sfârşit, te implorăm, prin mijlocirea Sfintei Familii de la Nazaret, ca Biserica, în mijlocul tuturor popoarelor pământului, să-şi poată îndeplini misiunea ei în familie şi prin familie. Căci Tu eşti viaţa, adevărul şi iubirea, în unire cu Fiul tău şi cu Duhul Sfânt. (Ioan Paul II-lea)

Ţie să-ţi fie slavă în veci de veci. Amin

Petru Gherghel
episcop de Iaşi

lecturi: 25.