Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranţei
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iaşi
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitaţiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditaţie


 VIAŢA DIECEZEI 

Tămăşeni: Liturghie cu requiem pentru pr. Francisc Lenghen

În biserica din Tămăşeni, PS Petru Gherghel a celebrat joi, 7 octombrie 2010, începând cu ora 18.00, o Liturghie cu requiem pentru părintele Francisc Lenghen, trecut la cele veşnice miercuri, 6 octombrie. La celebrare au participat aproape 50 de preoţi.

Procesiunea a pornit din casa parohială. Biserica era plină cu credincioşii pe care pr. Lenghen i-a păstorit din septembrie 2000. De altfel, credincioşii ieşiseră ca să-l întâmpine, cu mic cu mare, după prânz, în aceeaşi zi, când sicriul a ajuns în sat.

În biserică, în jurul catafalcului cu trupul neînsufleţit, erau flori şi coroane de flori. Câteva rude sosite de la Tuta au stat în prima bancă. După ce au intrat preoţii, pe două rânduri au venit copiii şi adolescenţii de la şcoală cu flori în mână: au îngenuncheat şi au depus florile la catafalc. Mulţi dintre ei fuseseră botezaţi sau au făcut întâia sfântă Împărtăşanie cu părintele.

La predică, pr. Mihai Enăşel, decan de Piatra Neamţ, a subliniat că părintele Francisc a slujit Domnului 31 de ani ca preot. Pornind de la un text din Scrisoarea către Romani (14,7): "Dacă trăim pentru Domnul trăim, dacă murim pentru Domnul murim", predicatorul a vorbit despre misterul preoţiei, despre faptul că preotul este unit cu Cristos: îi predică cuvântul, administrează sacramentele, îi conduce pe oameni la el. Amintind de minunea înmulţirii pâinilor când ucenicii au strâns 12 coşuri cu firimituri, pr. Enăşel a subliniat că acum este momentul să strângem firimiturile din urma slujirii preotului răposat: firimituri de credinţă, de har, de iertare, de apropiere de Dumnezeu în inimile oamenilor care au intrat în contact cu el.

La final, Preasfinţitul a spus că părintele Lenghen a fost ca o lumânare care a luminat crucea lui Cristos. S-a consumat pentru a face oamenilor mai luminoasă crucea. Episcopul a mulţumit lui Dumnezeu pentru slujirea pe care a adus-o părintele în Parohia Tămăşeni, dar şi în celelalte parohii: Gioseni, Chetriş, Ploscuţeni, Adjud. A dat citire apoi unei părţi din testament prin care preotul răposat îşi exprimă dorinţa de a fi înmormântat în satul natal. De asemenea, părintele mulţumeşte în testament lui Dumnezeu că l-a chemat la misiunea de a-i fi preot şi că i-a dat posibilitatea ca, în afara de munca pastorală, să se îngrijească de frumuseţea casei Domnului. A construit în timpuri grele biserica din Tamaşi (Parohia Chetriş) şi o pare din casa parohială din Chetriş; a renovat apoi casa parohială din Ploscuţeni, a construit biserica, sediul parohiei şi casa tineretului din Adjud. La Tămăşeni a renovat biserica exterior şi interior şi a amenajat sala de cateheze. A fost reţinută rugăciunea cu care se încheia testamentul: "Ajută-mă, Doamne, să fiu un preot bun şi sfânt!".

Corectitudinea, ospitalitatea şi disponibilitatea părintelui Francisc au rămas în memoria celor mai mulţi. A fost unul care a căutat în viaţa lui să-şi trăiască preoţia şi să-l urmeze pe acela căruia i s-a dăruit.

Sicriul cu trupul neînsufleţit va fi dus vineri, 8 octombrie, după-amiază, în biserica din Tuta. Sâmbătă, 9 octombrie, începând cu ora 10.00, PS Aurel Percă va prezida Liturghia de înmormântare.

Pr. Cornel Cadar

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7 octombrie: Tămăşeni: Liturghie cu requiem pentru pr. Francisc Lenghen


 

lecturi: 22.



Urmăreşte ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iaşi
Vaticannews.va


Ştiri din viaţa Bisericii
Catholica.ro


ştiri interne şi externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastoraţie
Profamilia.ro


pastoraţia familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistenţă Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iaşi * Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26, 700064-Iaşi (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design şi conţinut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat