O anglicană bate la porţile Romei

Deborah Gyapong analizează călătoria lui Benedict al XVI-lea în Regatul Unit

De Serena Sartini

În ajunul vizitei papei în Regatul Unit, agenţia Zenit a putut să-i ia un interviu lung lui Debora Gyapong, membru al Comuniunii Anglicane Tradiţionale (TAC), o realitate care a cerut comuniunea deplină cu Biserica Catolică.

Deborah Gyapong scrie în materie de religie şi politică, în principal pentru cotidianele catolice şi evanghelice, şi îndeosebi pentru Canadian Catholic News. În anul 2005, romanul ei The Defilers a obţinut premiul Best New Canadian Christian Fiction Award.

Cum evaluaţi vizita lui Benedict al XVI-lea în Anglia? Sub profilul ecumenic, ce semnificaţie poate să aibă?

Gyapong: Atunci când în octombrie 2009 a fost anunţată Constituţia apostolică Anglicanorum coetibus, unii au considerat-o ca un fel de "furt" şi ca o tentativă de "a aduce carele armate pe câmpia" arhiepiscopului de Canterbury. Dar, aşa cum a fost reafirmat de papa şi de alţi membri ai Curiei romane, oferta reprezintă un răspuns la cererile repetate, nu numai ale noastre, ci şi ale altor grupuri anglicane ca Forward in Faith şi altele, între care mulţi indivizi.

Anglicanorum coetibus nu se referă numai la noi care suntem în TAC, ci şi la alte grupuri de anglicani, şi prevăzutele Ordinariate Personale pentru anglicani ar putea să fie un mod pentru a reda unitate tuturor acelor anglicani care încep să simtă exigenţa de a veni sub ministeriul lui Petru şi care totuşi doresc să menţină frumoasa liturgie anglicană şi alte aspecte ale patrimoniului nostru.

Însă constituţia apostolică nu are scopul de a avea incidenţă asupra raporturilor ecumenice continue cu Biserica Anglicană din Canterbury, care reprezintă milioane de persoane în lume. Biserica Catolică şi Biserica Anglicană au încă multe proiecte comune, mai ales în domeniul ajutorării săracilor. Acestea vor continua, aşa cum vor continua bunele relaţii care s-au stabilit în decursul anilor.

Multe mass-media britanice au criticat vizita papei în Regatul Unit şi se prevestesc manifestaţii. Dumneavoastră sunteţi îngrijorată? Ce credeţi despre asta?

Gyapong: Nu sunt deloc îngrijorată de criticile din mass-media britanice în privinţa vizitei papei în Regatul Unit. Ba chiar le consider în mod pozitiv: ca un semnal că vizita Sfântului Părinte va fi o puternică operă a lui Dumnezeu. Am asistat deja în trecut la acest mod de a face.

Înainte de Ziua Mondială a Tineretului din anul 2002 la Toronto a existat un continuu răsunet de tobe din partea mass-media: că tinerii nu vor adera, că papa este bătrân şi departe, şi orice alt lucru care putea fi pus pe seama lui Ioan Paul al II-lea şi pe seama Bisericii. însă când papa a pus piciorul pe pământul canadian, mass-media au rămas surprinse de impactul pe care acest om bătrân şi fragil îl trezea nu numai asupra sutelor de mii de tineri veniţi din toate locurile pentru a-l asculta ci chiar asupra jurnaliştilor. Mi s-a spus că unii membri din mass-media erau în lacrimi şi emoţionaţi de prezenţa acelui om sfânt. Apoi când a venit momentul evenimentelor, mass-media au schimbat tonul şi reportajele jurnalistice despre ZMT 2002 au fost minunate, respectuoase şi au reprezentat o oportunitate extraordinară de nouă evanghelizare prin intermediul mass-media nereligioase.

Aceeaşi schemă s-a întâmplat înainte de ZMT din Köln, prima zi mondială pentru papa Benedict al XVI-lea, pe care toţi o prevedeau ca un mare flop, considerând că noului papă îi lipsea carisma lui Ioan Paul al II-lea. Aşa cum ştim a fost cu totul altceva decât un flop! A fost un mare succes. Acelaşi lucru s-a întâmplat la Sydney.

Şi pentru vizita papei în Statele Unite au existat reportaje jurnalistice negative, inclusiv redeschiderea rănilor referitoare la scandalurile abuzurilor sexuale ale preoţilor şi la alte probleme. La sfârşit a fost în schimb o vizită extraordinară, cu oameni care au traversat ţara pentru a-l putea vedea trecând în papamobilul său pe strada a Cincea sau în alte adunări publice. Rezultatul a fost extraordinar.

Nu cunosc bine contextul britanic, dar cred că va fi mai mare curiozitate şi o disponibilitate de a aduce omagiu acestui om mare şi sfânt, papa Benedict al XVI-lea, acest teolog care este respectat de creştinii din toate confesiunile.

Care sunt previziunile dumneavoastră pentru întâlnirea papei cu arhiepiscopul Rowan Williams?

Gyapong: Sunt sigură că întâlnirea cu arhiepiscopul Rowan Williams va merge foarte bine. Arhiepiscopul de Canterbury este un teolog respectat şi, cât ştiu eu, un om al rugăciunii. A fost o perioadă foarte dificilă pentru Comuniunea Anglicană, datorată diviziunii între curentele mai progresiste, alte grupuri mai evanghelice protestante şi altele mai anglo-catolice. În trecut întâlnirile au fost cordiale şi am încredere că următoarele vor fi la fel de senine.

De mulţi ani aţi cerut papei comuniunea deplină cu Roma. Cum aşa? Care sunt timpurile? Ce răspunsuri aţi avut?

Gyapong: Când a fost întemeiată Comuniunea Anglicană Tradiţională (Traditional Anglican Communion - TAC), în anul 1990, cu adunarea diferitelor biserici din mişcarea "Continuing Anglican" răspândite în lume, o parte a misiunii sale era tocmai aceea a unităţii creştinilor.

Cuvântul "continuing" se referă la acei anglicani care au considerat că nu pot rămâne în Comuniunea anglicană de Canterbury după ce unele sinoade anglicane începuseră să aprobe hirotonirile femeilor care proveneau de la sfârşitul anilor 70. Consideraţia era că într-o religie revelată nu se pot schimba sacramentele voite de Dumnezeu, cum este Preoţia sacră, prin mecanisme democratice, sau să se permită ultimelor descoperiri sau tendinţe ale ştiinţei să încalce Scripturile şi Tradiţia.

Totuşi, Continuing Anglincans, fără ministeriul papei, au devenit un fel de "Alphabet soup" (supă de litere) de acronime de biserici despărţite între ele, uneori prin conflicte personale, alteori printr-o înţelegere diferită a ceea ce înseamnă a fi anglican.

TAC este unicul grup de Continuing Anglicans care şi-a dat seama că ministeriul papei, ministeriul lui Petru, este esenţial, nu numai ca semn al unităţii creştinilor, ci ca o necesitate de a avea o autoritate juridică ce să asigure că credinţa, aşa cum ne-a fost transmisă de martorii oculari ai vieţii Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos, să rămână intactă din generaţie în generaţie. Unii dintre episcopii membrii ai TAC doreau unitatea creştinilor chiar de când erau încă în Comuniunea Anglicană de Canterbury.

Episcopul Robert Mercer, pensionar în Regatul Unit, a participat la dialogul ARCIC (Anglican - Roman Catholic International Commission) în anii 80, când era episcop de Matabeleland, în Zimbabwe. Însă dorinţa de unitate dăinuie şi mai dinainte. Încă din anii 60 existau mari speranţe, sub papa Paul al VI-lea şi arhiepiscopul de Canterbury Michael Ramsay, de a putea recoase ruptura, aşa încât "Bisericile surori" să poată fi "unite, dar nu absorbite".

Însă pentru Mercer această speranţă a fost eliminată atunci când Biserica Anglicană a început să devieze faţă de ceea ce avea în comun cu Biserica Catolică şi cu cea Ortodoxă. El a abandonat Biserica Anglicană şi apoi a devenit episcop al Bisericii Catolice Anglicane din Canada, care face parte din TAC.

Oficial, chiar dacă numai pentru TAC, primele dialoguri informale despre unitate s-au desfăşurat în primii ani Nouăzeci. Primatul de atunci, arhiepiscopul Louis Falk era prezent, cu actualul primat, arhiepiscopul Hepworth, pe atunci preot anglican cu funcţii de expert şi consilier. În mod substanţial rezultatul a fost acesta: a continua creşterea, a nu crea prea mulţi episcopi noi şi a continua cultivarea raporturilor bune cu Biserica Catolică Romană locală. Dialogurile informale aveau în mod substanţial scopul de a obţine sfaturi asupra modului de a proceda mai bine.

TAC a continuat să crească şi să facă ceea ce i s-a cerut, şi apoi a căutat sfat asupra modului de face pentru a prezenta o cerere formală. Arhiepiscopul Hepworth a umblat în lume vizitând diferitele sinoade ale TAC pentru a se asigura că are girul episcopilor, al clericilor şi al laicilor, înainte de a prezenta cererea formală. A fost adresată şi o scrisoare papei pentru a cere sfat asupra modului de a proceda. Sfântul Părinte a răspuns spunând că cererea formală trebuia să fie adresată Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. În octombrie 2007 Conferinţa Episcopilor din TAC s-a întâlnit la Portsmouth, în Anglia, şi a înaintat cererea formală de a intra în comuniune cu Scaunul lui Petru.

Credeţi în ceea ce spune Catehismul Bisericii Catolice? Ce este pentru voi Euharistia?

Gyapong: Episcopii noştri au semnat Catehismul Bisericii Catolice la 5 octombrie 2007 pe altarul bisericii "Sfânta Agata" din Portsmouth, în Anglia. În acest gest au declarat: "Acceptăm că cea mai completă şi autentică exprimare şi aplicare a credinţei catolice, în acest moment istoric, se află în Catehismul Bisericii Catolice şi în Compendiul său, pe care l-am semnat împreună cu această scrisoare, ca atestare a credinţei pe care aspirăm s-o învăţăm şi s-o menţinem".

Ca persoană laică, jurnalistă şi nu teolog, nu pretind că aş cunoaşte tot ceea ce este în Catehism, nici că aş înţelege tot ceea ce învaţă. Dar am ajuns la concluzia că nu pot continua să fiu un mic papă pentru mine însămi, alegând şi decizând de la mine care elemente de doctrină să accept şi care să le refuz. Mare parte din formarea mea în credinţă am trăit-o ca adultă, ca evanghelică protestantă, şi treptat am înţeles că în loc să înţeleg înainte de a crede era mai bine să urmez sfatul sfântului Anselm care spune "cred pentru a înţelege".

Deci aleg să mă pun sub autoritatea Magisteriului Bisericii catolice pe baza a ceea ce cred. A avea o credinţă apostolică este fundamental pentru a găsi libertatea în Cristos şi libertatea de a trăi aşa cum ar trebui să trăim.

Nefiind teolog, nu pot explica misterul Euharistiei, dar pot crede că Isus este pe deplin prezent - trup, minte, suflet şi dumnezeire - în preasfântul sacrament şi că el ne hrăneşte şi ne purifică şi ne trimite, uniţi cu el, pentru a fi mâinile sale, picioarele sale, glasul său, pentru a proclama iubirea sa şi vestea cea bună a mântuirii unei lumi aflată în ruină.

Cu constituţia apostolică Anglicanorum coetibus este posibil a apropia câteva comunităţi anglicane de Roma. Ce părere aveţi despre asta?

Gyapong: Cred că, iniţial, numărul anglicanilor care se vor uni la ordinariate va părea destul de scăzut, conform standardelor globale. TAC, faţă de Comuniunea Anglicană, este destul de mică. Multe din persoanele din Forward in Faith, care este destul de numeroasă în Regatul Unit, dar mai puţin în Statele Unite, în Australia şi în alte părţi, ar trebui să părăsească stipendii sigure, tradiţii muzicale, clădiri foarte frumoase şi laici, pe laicii faţă de care simt o responsabilitate pastorală, dacă ar decide să plece.

Există un mare obstacol: "necunoscutul", faptul de a trebui "să se înainteze în larg", aşa cum se spune. Mulţi anglicani se află astăzi într-un dificil proces de discernământ. Unii adoptă atitudinea lui "wait and see" (aşteptăm şi vedem) pentru a verifica dacă vor fi într-adevăr în măsură să menţină identitatea lor anglicană chiar dacă devin membri cu titlul deplin ai Bisericii Catolice Romane.

Dar eu cred că primele ordinariate vor fi ca seminţele de muştar care vor încolţi, vor creşte şi vor deveni tot mai atrăgătoare, nu numai pentru anglicani, ci pentru toţi creştinii care consideră că o liturgie frumoasă, trăită cu participare, ajută întreaga congregaţie să intre în misterul sacrificiului unic al lui Isus Cristos.

Ordinariatele vor face parte din reînnoirea liturgică dorită de Sfântul Părinte, dar liturgia frumoasă se va căsători şi cu îmbrăţişarea din inimă a credinţei catolice, cu predarea catehismului din partea preoţilor şi episcopilor care cred în ceea ce spune, fără a trebui să stea cu mâinile la spate sau a reduce lumea supranaturală a lui Dumnezeu la o metaforă.

(După Zenit, 17 septembrie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 13.