Reflecţie: Talanţii familiei creştine

Deseori m-am întrebat cum aş putea să interpretez corect parabola talanţilor (Mt 25, 14-30) atunci când e vorba de viaţa mea şi de ce să nu recunosc, nu m-am simţit foarte confortabil imaginându-mă în faţa lui Dumnezeu care-mi va cere cont, mai devreme sau mai târziu, de felul în care am valorificat darurile primite.

De fiecare dată analizam cu oarecare scrupulozitate modul în care capacităţile mele personale erau bine utilizate în viaţa socială, de exemplu privindu-le prin prisma rezultatelor obţinute la şcoală şi mai apoi la locul de muncă.

Comparându-mă cu personalităţi din diverse domenii: învăţământ, medicină, artă, ştiinţă mi-am dat seama că, în raport cu ei, nu am realizat până acum ceva cu adevărat important.

Gândindu-mă la acest lucru, la un moment dat am conştientizat că primul şi cel mai preţios talant primit de la Dumnezeu este însăşi viaţa mea. În consecinţă, înainte de orice, voi da socoteală despre cum am înmulţit acest talant, mai precis voi fi întrebat despre felul în care am acceptat toţi copiii cu care Dumnezeu a dorit să binecuvânteze familia noastră şi despre felul în care am înţeles să veghez la creşterea lor umană şi spirituală.

Nu e puţin lucru să întorci înmulţit un asemenea dar valoros care este viaţa!

Judecând lucrurile atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ, realizez că ceea ce mi se cere implică o mare responsabilitate şi o angajare foarte serioasă. Dar în definitiv, ce merit aş mai avea dacă o asemenea datorie de a face rodnică viaţa de căsătorie, n-ar fi şi foarte exigentă, fiind presărată cu multe sacrificii necesare care sfinţesc familia şi o poartă pe calea sigură a crucii spre înviere?

Cred că, la sfârşit, pentru cei care am ales viaţa de familie în cadrul căsătoriei, nu vom da socoteală despre cariera profesională sau despre câţi bani am câştigat la serviciu, ci mai curând ne vom prezenta cu roadele iubirii noastre care sunt copiii.

Să fim convinşi că dincolo de puterile noastre, de ceea ce putem face noi ca părinţi în acest sens, mult ajutor va veni de la însuşi Domnul vieţii care ne spune şi astăzi: "Oricui are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel care nu are, se va lua şi ceea ce are" (Mt 25, 29).

Iar pentru cei care traversează momente de suferinţă, de îndoială şi de ispită (oportunitatea de a creşte copii în timp ce apar noi ameninţări la adresa vieţii - virusul AH1N1, criza economică etc.), iată un cuvânt de încurajare şi speranţă rostit acum 30 de ani, în luna ianuarie 1980 de papa Ioan Paul al II-lea: "Acel da generos pe care femeia trebuie să-l spună în faţa vieţii care i-a înmugurit în sân - un da însoţit deseori de frica de multe greutăţi - comportă mereu un act interior de încredere în Dumnezeu şi de încredere în omul nou care trebuie să se nască".

Aş completa cele spuse de Sfântul Părinte: "Cu cât mai multe da-uri, cu atât mai mulţi talanţi cu care putem câştiga cerul!"

Ciprian Nesimuca

lecturi: 14.