Praga: Distincţia între politică şi religie - garanţie de libertate

Publicăm discursul adresat de papa autorităţilor politice, civile şi diplomatice din Republica Cehă, pe care le-a întâlnit sâmbătă după-amiază, 26 septembrie 2009, în castelul din Praga.

Excelenţe,

Doamnelor şi domnilor,

Vă sunt recunoscător pentru oportunitatea care-mi este dată de a întâlni, în acest context extraordinar, autorităţile politice şi civile din Republica Cehă şi membrii comunităţii diplomatice. Îi mulţumesc din inimă domnului preşedinte Klaus pentru cuvintele nobile de salut pe care le-a rostit în numele meu. Exprim de asemenea aprecierea mea faţă de Orchestra Filarmonică Cehă pentru programul muzical care a deschis întâlnirea noastră şi care a exprimat în manieră elocventă atât rădăcinile culturii cehe, cât şi contribuţia relevantă oferită de această naţiune culturii europene.

Vizita mea pastorală în Republica Cehă coincide cu aniversarea a douăzeci de ani de la căderea regimurilor totalitare în Europa Centrală şi de Est şi de la "Revoluţia de Catifea" care a restabilit democraţia în această naţiune. Euforia care a urmat a fost exprimată în termeni de libertate. La două decenii de distanţă de la profundele schimbări politice care au transformat acest continent, procesul de însănătoşire şi reconstrucţie continuă, acum în cadrul contextului mai amplu al unificării europene şi al unei lumi tot mai globalizate. Aspiraţiile cetăţenilor şi aşteptările puse în guverne reclamau noi modele în viaţa publică şi de solidaritate între naţiuni şi popoare, fără de care viitorul de dreptate, de pace şi de prosperitate, îndelung aşteptat, ar fi rămas fără răspuns. Aceste dorinţe continuă să evolueze. Astăzi, în special printre tineri, apare din nou întrebarea cu privire la natura libertăţii cucerite. Pentru ce scop se trăieşte în libertate? Care sunt autenticele sale caracteristici distinctive?

Fiecare generaţie are misiunea de a se angaja de la capăt în căutarea dificilă a modului de a orândui corect realităţile umane, străduindu-se să înţeleagă folosirea corectă a libertăţii (cf. Spe salvi, 25). Obligaţia de a întări "structurile de libertate" este fundamentală, dar nu este niciodată suficientă: aspiraţiile umane se ridică dincolo de noi înşine, dincolo de ceea ce orice autoritate politică sau economică poate să ofere, spre acea speranţă luminoasă (cf. ibid., 35), care îşi are originea dincolo de noi înşine şi totuşi se manifestă în interiorul nostru ca adevăr, frumuseţe şi bunătate. Libertatea caută un scop şi pentru asta cere o convingere. Adevărata libertate presupune căutarea adevărului - a adevăratului bine - şi de aceea îşi are propria împlinire tocmai în a cunoaşte şi a face ceea ce este corect şi drept. Adevărul, cu alte cuvinte, este norma-călăuză pentru libertatea, iar bunătatea este perfecţiunea ei. Aristotel a definit binele ca "realitatea spre care tind toate lucrurile" şi a ajuns să sugereze că "deşi este vrednic faptul de a dobândi scopul chiar şi numai pentru un om, totuşi este mai frumos şi mai divin a-l dobândi pentru o naţiune sau pentru o polis" (Etica Nicomachea, 1; cf. Caritas in veritate, 2). Într-adevăr, marea responsabilitate de a ţine trează sensibilitatea faţă de adevăr şi faţă de bine apasă asupra oricăruia exercită rolul de conducător: în domeniul religios, politic sau cultural, fiecare după modul său propriu. Împreună trebuie să ne angajăm în lupta pentru libertate şi în căutarea adevărului: sau cele două lucruri merg împreună, mână în mână, sau împreună pier în mod mizerabil (cf. Fides et ratio, 90).

Pentru creştini adevărul are un nume: Dumnezeu. Şi binele are un chip: Isus Cristos. Credinţa creştină, din timpul sfinţilor Ciril şi Metodiu şi al primilor misionari, a avut în realitate un rol decisiv în plăsmuirea moştenirii spirituale şi culturale a acestei ţări. Trebuie să fie acelaşi lucru în prezent şi pentru viitor. Bogatul patrimoniu de valori spirituale şi culturale, care se exprimă unele prin intermediul altora, nu numai că a dat formă identităţii acestei naţiuni, ci a şi înzestrat-o cu perspectiva necesară pentru a exercita un rol de coeziune în inima Europei. Timp de secole acest ţinut a fost un punct de întâlnire între popoare, tradiţii şi culturi diferite. Aşa cum bine ştim, el a cunoscut capitole dureroase şi poartă cicatricele evenimentelor tragice cauzate de neînţelegere, de război şi de persecuţie. Şi totuşi este adevărat şi că rădăcinile sale creştine au favorizat creşterea unui considerabil spirit de iertare, de reconciliere şi de colaborare, care i-a făcut pe oamenii din aceste ţinuturi capabili să regăsească libertatea şi să inaugureze o nouă eră, o nouă sinteză, o reînnoită speranţă. Oare Europa de astăzi nu are nevoie tocmai de acest spirit?

Europa este mai mult decât un continent. Ea este o casă! Şi libertatea îşi are semnificaţia sa cea mai profundă în faptul de a fi o patrie spirituală. În respectul deplin faţă de distincţia dintre sfera politică şi cea religioasă - distincţie care garantează libertatea cetăţenilor de a exprima propriul crez religios şi de a trăi în sintonie cu el - doresc să remarc rolul de neînlocuit al creştinismului pentru formarea conştiinţei oricărei generaţii şi pentru promovarea unui consens etic de fond, în slujba oricărei persoane care numeşte acest continent "casă"!

În acest spirit, dau glas celor care astăzi, în această ţară şi în Europa, încearcă să aplice propria credinţă, în mod respectuos, dar determinat, în arena publică, aşteptând ca normele sociale şi liniile politice să fie inspirate din dorinţa de a trăi conform adevărului care face liber orice bărbat şi femeie (cf. Caritas in veritate, 9).

Fidelitatea faţă de popoarele pe care dumneavoastră le slujiţi şi le reprezentaţi cere fidelitatea faţă de adevăr care, singur, este garanţie a libertăţii şi a dezvoltării umane integrale (cf. ibid., 9). De fapt, curajul de a prezenta în mod clar adevărul este o slujire adusă tuturor membrilor societăţii: de fapt, ea aruncă lumină asupra drumului progresului uman, îi indică fundamentele etice şi morale şi garantează că directivele politice se inspiră din comoara înţelepciunii umane. Atenţia faţă de adevărul universal nu ar trebui să fie eclipsată niciodată de interese particulariste, oricât de importante ar putea să fie ele, pentru că asta ar duce numai la noi cazuri de fragmentare socială sau de discriminare, pe care tocmai acele grupuri de interes sau de presiune declară că vor să le depăşească. De fapt, căutarea adevărului, departe de a ameninţa toleranţa diferenţelor sau pluralismul cultural, face posibil consensul şi permite dezbaterii publice să se menţină logică, onestă şi responsabilă, asigurând acea unitate pe care noţiuni vagi de integrare pur şi simplu nu sunt în stare s-o realizeze.

Sunt încrezător că, în lumina tradiţiei ecleziale cu privire la dimensiunea materială, intelectuală şi spirituală a operelor de caritate, membrii comunităţii catolice, împreună cu cei din alte Biserici, comunităţi ecleziale şi religii, vor continua să urmărească, în această naţiune şi în altă parte, obiective de dezvoltare care să aibă o valoare mai umană şi umanizatoare (cf. ibid., 9).

Dragi prieteni, prezenţa noastră în această capitală magnifică, adesea denumită "inima Europei", ne stimulează să ne întrebăm în ce constă această "inimă". Este adevărat că nu există un răspuns uşor la această întrebare, totuşi un indiciu este constituit cu siguranţă de bijuteriile arhitectonice care împodobesc acest oraş. Frumuseţea năucitoare a bisericilor sale, a castelului, a pieţelor şi a podurilor nu pot decât să orienteze spre Dumnezeu minţile noastre. Frumuseţea lor exprimă credinţa; sunt epifanii ale lui Dumnezeu care pe bună dreptate ne permit să luăm în considerare marile minunăţii la care noi creaturile putem aspira atunci când dăm expresie dimensiunii estetice şi de cunoaştere a fiinţei noastre celei mai profunde. Cât de tragic ar fi dacă s-ar admira aceste exemple de frumuseţe, ignorând însă misterul transcendent pe care ele îl indică! Întâlnirea creativă a tradiţiei clasice şi a Evangheliei a dat viaţă unei viziuni despre om şi despre societatea sensibilă faţă de prezenţa lui Dumnezeu între noi. Această viziune, în plăsmuirea patrimoniului cultural al acestui continent, a scos clar în evidenţă faptul că raţiunea nu se termină cu ceea ce vede ochiul, dimpotrivă ea este atrasă de ceea ce se află dincolo, la ceea ce noi tânjim profund: Duhul Creaţiei, am putea spune.

În contextul actualei răscruci a civilizaţiei, aşa de des marcat de o sciziune alarmantă a unităţii de bunătate, adevăr şi frumuseţe, şi de ulterioara dificultate de a găsi un consens cu privire la valorile comune, orice efort uman trebuie să-şi găsească inspiraţie din acea moştenire vie. Europa, fidelă faţă de rădăcinile ei creştine, are o vocaţie specială să susţină această viziune transcendentă în iniţiativele sale în slujba binelui comun al indivizilor, comunităţilor şi naţiunilor. De importanţă deosebită este misiunea a-i încuraja pe tinerii europeni printr-o formare care să respecte şi să alimenteze capacitatea, dăruită lor de către Dumnezeu, chiar să treacă peste acele limite care uneori se presupune că ar trebui să-i tragă pe sfoară. În sport, în artele creative şi în cercetarea academică, tinerii găsesc cu plăcere oportunitatea de a excela. Nu este la fel de adevărat că, dacă sunt confruntaţi cu idealuri înalte, ei vor aspira şi la acea virtute morală şi la o viaţă bazată pe iubire şi pe bunătate? Îi încurajez cu însufleţire pe acei părinţi şi pe responsabilii comunităţilor care aşteaptă de la autorităţi promovarea valorilor capabile să integreze dimensiunea intelectuală, umană şi spirituală într-o formare solidă, demnă de aspiraţiile tinerilor noştri.

"Veritas vincit". Acesta este motoul steagului preşedintelui Republicii Cehe: până la urmă, cu adevărat adevărul învinge, nu cu forţa, ci graţie convingerii, mărturiei eroice a bărbaţilor şi femeilor cu principii solide, graţie dialogului sincer care ştie să privească, dincolo de interesul personal, la necesităţile binelui comun. Setea de adevăr, bunătate, frumuseţe, imprimată de către Creator în toţi bărbaţii şi femeile, este menită să ducă împreună persoanele în căutarea dreptăţii, libertăţii şi păcii. Istoria a demonstrat pe larg că adevărul poate să fie trădat şi manipulat în slujba unor ideologii false, a asupririi şi a nedreptăţii. Totuşi, provocările pe care trebuie să le înfrunte familia umană nu ne cheamă oare să privim dincolo de aceste pericole? Până la urmă, ce este mai inuman şi distructiv decât cinismul care ar vrea să nege măreţia căutării noastre după adevăr şi decât relativismul care corodează înseşi valorile care susţin construcţia unei lumi unite şi fraterne? Noi, dimpotrivă, trebuie să recăpătăm încredere în nobleţea şi măreţia spiritului uman prin capacitatea sa de a obţine adevărul şi de a lăsa ca acea încredere să ne conducă în munca răbdătoare a politicii şi a diplomaţiei.

Doamnelor şi domnilor, cu aceste sentimente exprim în rugăciunea urarea ca slujirea voastră să fie inspirată şi susţinută de lumina acelui adevăr care este reflexia Înţelepciunii veşnice a lui Dumnezeu Creatorul. Asupra voastră şi asupra familiilor voastre, invoc din inimă belşugul binecuvântărilor divine.

(După L'Osservatore Romano, 28-29 septembrie 2009)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.